Mitul bărbatului bleg

De câte ori îmi trimite cineva o poștă a redacției despre o relație extraconjugală, rubrica de comentarii devine o cocină hidoasă, care îmi reamintește ce popor eminamente agrar (aka, de țărani cocliți cu mentalități de ev mediu) suntem.

De la demonizarea unui soț care ar accepta o relație extraconjugală a soției și până la ploaia de insulte la adresa ei (deși cazul era clar: peste 20 de ani de căsătorie, te saturi de corpul celuilalt ca de mere pădurețe și vă sunteți mai mult neamuri decât parteneri de sex; și atunci, ea îi spune lui, sincer, că își dorește o aventură extraconjugală, iar el e de acord).

Dar, pentru că un text are un singur subiect, ne vom referi azi la mitul bărbatului bleg. Care “permite”. Care “dă voie”. Domne, eu nu aş da voie.

Când femeia e înşelată, nimeni nu pune problema datului voii, pentru că ţi-e clar că o persoană de 1.60, amatoare de Suleyman şi de balade nu are cum să reţină fizic un hăndrălău de 1.80 de la a se duce unde vor muşchii lui.

Părerea asta de gorobete îmbâcsit de prejudicii mi-au trompeţit-o şi bărbaţii, şi femeile. Că bărbatul adevărat “nu dă voie” şi cel care o face e “bleg” şi “prost”.

Dragi români,

Intransigenţa conjugală care vă place vouă atât de mult nu e bărbăţie adevărată. Şi nu e iubire adevărată. E doar control şi posesivitate. Iar când trece dorinţa sexuală reciprocă – după 20 de ani, nu ai cum! – să faci pe gigi duru legat de nevoile unei femei pe care nici tu nu mai ţii neapărat s-o copulezi, pentru că relaţia e mai degrabă una de bună prietenie (în cazurile fericite) e doar un semn de orgoliu prost înţeles şi apucături de dictator domestic.

De ce vi se pare un merit? Pentru că vă place pumnul în gură, şi dacă vouă vă place, încercaţi să-l impuneţi şi altora.

Eu am pierdut un număr mare de prieteni taman prin faptul că nu încerc să controlez, nu declar posesie şi nu încerc să micromanageriez. Frate, dacă mori de dorul meu, o să mori de dorul meu anyway, iar dacă nu o faci, 4579 de telefoane şi mesaje pe zi, şi pretenţia că vreau să ştiu ce faci în fiecare moment al zilei tale nu vor schimba acest lucru. Şi i-am pierdut pentru că românaşul nu e obişnuit cu tratament relaxat occidental, şi îl confundă cu lipsa de afecţiune. El vrea dramă ca la televizor, milogeală, lacrimi, secreţii umede faciale, jurăminte şi delir. Iar eu chiar nu am timp de rahaturi de genul şi nu-mi plac relaţiile de tip full-time job, unde minimum opt ore pe zi ne terorizăm reciproc cu idioţenii în numele iubirii. De aceea şi blochez rapid pe net pisălogii agasanţi de ambele sexe. Ia-ţi în gâţii mă-tii un terapeut bun şi mută-ţi problemele psihice în curtea lui.

Iar ceea ce numiţi voi “bărbat bleg” mie mi se pare bărbat înţelept care nu are impresia că deţine pe alţii. Iubirea nu e totuna cu sexul. Se întâmplă de atâtea ori să vrei sex fără să te intereseze partea emoţională şi, viceversa, să vrei să atingi sufletul cuiva fără să ţii neapărat să transpui fizic treaba asta. Poţi iubi un om, dar după 20 de ani de căsătorie, să nu mai ai nici o chemare de natură erotică. După cum mi-a spus o prietenă dintr-un long term marriage: “E ca şi cum ţi-ar da limbi taică-tu”. Şi de ce nu divorţaţi? “Pentru că ne înţelegem de minune şi facem echipa perfectă împreună. Pentru că vorbim orice, ne ajutăm cu orice şi nu-mi pot imagina viaţa fără el”.

Faptul că “bărbatul se satură de ciorba de acasă” e înţelepciune strămoşească şi li se recomandă femeilor înţelegere, “că tot acasă se întoarce, dragă”. Exact babele care îl declară bleg pe soţul din poveste sunt babele care, probabil, au sfătuit câte o soţie tânără să mimeze că n-a remarcat că partenerul de viaţă făcea lugu-lugu şi pe lângă altele.

Femeile “nu se săturau de ciorba de acasă” dintr-un singur motiv. Pentru că, tradiţional, nevoile lor sexuale erau neglijate. Erau îndocrinate cu religie şi negare de sine, erau forţate să rămână virgine şi să nu-şi descopere plăcerile şi lucrurile care le fac să vibreze pe interior,  să facă sex cu cât mai puţini bărbaţi, şi în majoritatea cazurilor, doar cel care o lua în proprietate – ne e clar, era un joc de noroc cu nenumărate şanse de incompatibilitate – şi, după naşterea relativ timpurie a primului copil, să fie mame eroine, virtuoase şi evlavioase, şi să se îmbrace numai în saci de pânză de la 30 de ani în sus, unde nevoia lor sexuală era declarată nulă şi neglijabilă.

Multe nici nu descopereau extraordinara capacitate de plăcere care se ascundea în regiunile lor sudice, pentru că nimeni nu le încuraja în acest sens. Modelul economic tradiţional era funcţional doar dacă munca femeii era gratuită şi nonstop, şi impus ca obligaţie aferentă sexului ei, iar accentul pe sex satisfăcător ar fi schimbat această dinamică de putere. De aceea, femeile care îşi exprimau nevoile sexuale şi alegeau să le satisfacă erau considerate “c***e”.

Taman de aceea vă spun: un bărbat care nu face pe zbirul cu o femeie în etapa matură, rutinată, a unei relaţii, când probabil că şi el marchează discret în deplasare e de fapt un bărbat rezonabil şi respectuos, care înţelege că nevoile femeii nu sunt cu nimic mai prejos decât ale lui.

E singurul bărbat care m-ar mai interesa, în acest punct al vieţii mele, când nu am timp de investit decât în lucruri şi oameni care mă bucură şi care adaugă valoare respectivului timp. Pe gigeii satrapi care, pe lângă faptul că-ţi mănâncă ciorba şi calcă cu pantofii de afară pe covorul pe care ai petrecut ore în şir să-l cureţi, vin să-ţi facă şi reguli şi obligaţii, n-aveţi decât să-i ţineţi voi. Să vă spălaţi pe cap cu ei şi să-i lăsaţi să vă bossuiască după pofta inimii. Să-i slugăriţi fără “te rog frumos” şi fără “mulţumesc” până vi se acreşte. Oilor.

***

Dacă v-a plăcut acest text, puteți susţine activitatea siteului cu o donaţie.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube.

***

Ascultă Jet pe Spotify, cumpără piesa pe iTunes sau pe Amazon Music.