De ce gigeii nu găsesc femei

De câte ori se nimerește un incel pe aici, grohăie a jale că femeile sunt toate feministe și nebune, și de-aia e el singur. În tot acest timp, lumea e plină de femei care și-ar dori un soț, multe cu o mentalitate înțelegătoare și flexibilă și cu disponibilitate de a muta universuri într-o relație. Cum se face că gigelul nu le găsește pe niciuna din acestea?

A) Gigelul vrea numai fotomodele.

Și nu se uită deloc în oglindă. La un moment dat mi-a scris la poșta redacției unul care era în listă și mă comenta destul de frecvent. Un domn de gen 55 de ani, urât ca împrumutul nerambursabil. Dar public comenta relativ inteligent și cu umor, deci nu mă interesau aspectele superficiale. Și relatează ăsta că a avut o aventură cu una 40ish, care era urâtă, și că aia a vrut relație serioasă, dar hei, cum să se coboare el la o urâtă bătrână.

Dacă mesajul ar fi venit de la un fan Gheboasa de 16 de ani, aș fi zis „fair enough”. La 18 ani, orice om trecut de 30 ți se pare bătrân. Dar când ești cu un picior pe talonul de pensie și filezi discret raionul de scutece pentru adulți, NU te trezești tu să critici ageist femei cu 15 ani mai tinere decât tine. Și când ești urât ca moartea în vacanță, o iei în brațe pe aia cu sufletul contează.

Nu mai țin minte dacă am publicat mizeria aia, poate doar l-am luat pe ăla la muy (bien) și l-am zburat din listă. Cumpără-ți, bă, ratatule, o oglindă, și hai sictir.

Păi nu, că eu ca bărbat… Tu ca bărbat ai o bucată de carne în plus față de aia și niște privilegii nemeritate pe care ți le-a băgat în cap societatea patriarhală. Fac pariu că aș prefera să stau la beri cu aia, decât cu tine. Și block.

Dar mentalitatea „Vreau numai bunăciuni” e comună. Așa cum femeile își doresc tare să creadă că există o pastilă care să le slăbească misterios după ce iau la rând meniul complet al unei pizzerii, bărbații cred că există fraza magică care să aburească o tipă superbă de 20 de ani, când tu ești un burtos slinos de 40. Poate că singura frază magică a cea a lui Robert Redford din filmul „Propunere indecentă”: un milion de dolari pentru o noapte.

Nu mai fugări bunăciuni, aruncă o privire realistă în oglindă și vezi ce ai obiectiv de oferit. Nu prea multe? OK. Atunci, mai ușor cu pretențiile, cu ifosele și cu aroganța.

B) Gigelul e excesiv de zgârcit

Pe de o parte, gigelul te plictisește cu obligațiile „biologice” ale femeii, pe de alta, când nimerește la o cafea cu una, țipă la aia să-și plătească consumația, că tot e emancipată.

Și atunci, tipa zice: Bun, eu îmi plătesc consumația, dar nici nu mă vezi data viitoare la față ever. Dacă tot ies în oraș să plătesc, măcar îmi adun o gașcă de prietene și știu că mă distrez, nu pierd timp cu tristul ăsta zgârcă patetic.

În fond, o relație serioasă costă destul de mulți bani. Singur, merge să mănânci seara o pungă de pufuleți și un iaurt. În cuplu, cineva trebuie să gătească obligatoriu ceva. Singur, merge să renunți la micul dejun. În cuplu, minimum unul va vrea un full English. Singur, bei o bere și te culci. În cuplu, se lungește povestea și se duc 6-7 cu viteza luminii.

Și asta până vin și copiii. Copiii, mai ales în ziua de azi, costă astronomic de mult. Nici nu mai ține vrăjeala să-i îmbraci cu haine rămase mici de la restul copiilor din familie, cum a făcut maică-mea cu mine. Converși noi și punct!

Un gigel care e zgârcă deja la primul date, când tehnic ar trebui să-și dea cel mai acut interes, te va lăsa să te chinui singură cu facturile, cu copii și cu tot. Nici o femeie nu are de ce să accepte asta.

C) Gigelul e excesiv de pisălog

La un moment dat, o cunoștință de-a mea a nimerit un altrightist. Frumușel la față. Ea, stătută de ceva timp, a zis să facă niște sport cu el, și în rest, să ignore ce tâmpenii zice, dacă tot e frumușel.

Toate ca toate, dar ăla a devenit infinit de agasant, de insistent și de stăruitor. Exemplu: Vine fata noastră după o zi lungă de muncă, face un duș și se pregătește să se culce. Bâââz, bâââz, mesaje de la gigel: Hai să ieșim. Vreau să ieșim!

Scuze, a zis fata, am avut o zi obositoare la muncă și mi-e somn.

Bea un RedBull și hai să ieșim!!!

Ține de umanitate elementară să înțelegi prioritățile și problemele altuia. După o zi lungă de muncă, există un singur răspuns corect: lași omul în pace să doarmă. Asta dacă nu ești infinit de prost și fanul lui Andrew Tate, care te învață că boundaries-urile femeii nu există și nu contează, și faci ce vrei din ea.

Evident că tipa nu i-a mai răspuns. Era obosită, a dat telefonul pe Do Not Disturb și s-a culcat. A doua zi, avea vreo 130 de mesaje, oscilând de la criză infantilă la înjurături birjărești. Și după 130 de mesaje, block de la gigel. Da, tot el, chit că el spama, nu ea.

După ce a citit one-man-showul nocturn, fata a zis: Ce bine că am scăpat de idiot, și și-a văzut de ale ei. Cultura asta care le insuflă bărbaților ideea că numai ce vor ei contează e extrem, dar extrem de dăunătoare. În primul rând pentru ei și șansa continuării de a face sex. Ea a găsit pe altul mai puțin iritant destul de repede.

D) Gigelul vine să te plictisească cu teoriile lui Tate, Peterson și alți labagii cronici care fac bani prostind mase de labagii cronici.

O femeie care se respectă nu stă să asculte cum femeile sunt inferioare. Zice, „Nu, pe timpul și atenția mea femeile nu sunt și nu vor fi inferioare”, se ridică și pleacă.

Că vă place vouă să ascultați rahat despre femei? Problema voastră. Dar nu ne plictisiți și pe noi cu el.

E) Neggingul

Există un mit. Că faci o femeie să se simtă atrasă de tine dacă îi faci negging, adică îi treci cu vederea calitățile și te apuci să o sâcâi cu defecte imaginare.

Realitatea e că asta omoară orice chef al femeii respective să continue discuția. Poate că e politicoasă și n-o spune, dar o gândește: „Ce, bă, prostule, tu erai ăla perfect care să judece?”

Neggingul funcționează la bărbați, pentru că ei sunt competitivi. Dar femeile vor să se simtă în siguranță. Atacul la persoană le comunică faptul că nu sunt sigure cu tine. Haipa, delete number.

F) Focusul doar pe s*x

Și când gigel nimerește pur accidental pe una care să-l bage în seamă, încearcă să o trateze ca pe o lucrătoare sexuală plătită. Să concentreze interacțiunea doar în jurul s*xului. Dacă e frumușel, ține vrăjeala câteva săptămâni. Apoi, tipa vrea să treacă la lucruri mai serioase, iar când vede că nu e nimic mai substanțial acolo, îi dă cu jet. Și tot gigel e indignat, nevoie mare, că femeile nu înțeleg viața.

Femeile înțeleg foarte bine viața. Viața presupune să fii atent și la celălalt, nu doar la ce ai tu de obținut. Dar hei, lui i-a zis Tate că e bărbat adevărat și că face ce vrea el din femeie. Din femeia gonflabilă cumpărată cu reducere de la shopul adult, poate.

***

Dacă îţi plac textele care nu cruță nimic, susţine site-ul în singurul mod care contează. Aici.

***

***

Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe TikTok.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

4 Responses

  1. Luisa says:

    Ai fost chiar dragut-empatica de data asta de data asta eu m-am enervat numai pe masura ce citeam.

  2. Sykophantes says:

    Ai dreptate, 99%, dar mai sunt si cauze obiective legate de faptul ca cele doua sexe par sa aiba nivele de nevoi diferite, mai ales dupa 50 de ani. Sotia, de aceeasi varsta cu mine, low fifties, si-a pierdut aproape complet interesul. O fi de la menopauza, o fi de la faptul ca lucreaza pt. o firma asiatica care o cam stoarce de energie dar pot sa treaca si 10 luni de comportament “exemplar”, initiative “romantice” sau rugaminti pana se “intampla” ceva. Inainte, niste masaje lungi de spate sau de picioare, “degenerau” dar in ultimul timp nu mai merge nici trucul asta. Dar tot tu ai venit cu solutia mai deunazi, o sa gasesc la sexshop-ul ala un satisfier ca vad ca asortimentul pentru barbati e si el suficient de bine reprezentat. Nu vreau sa-mi insel sotia, atat din considerente morale cat si pentru ca n-am resursele de timp, materiale si mentale sa mentin o a doua relatie dar un aparat din acela ar trebui sa fie ok, nu-i asa ?

  3. S says:

    Hei, imprumutul nerambursabil e frumos, daca esti debitorul 🙂
    Ce zic (nu ce e acuzat ca face!) Tate si , mai ales, Peterson e foarte ok (Tate si trolleaza, dar m-am uitat la interviuri de cateva ore cu el, nu e nimic ofensator acolo, nici chiar pt feministe) , gigeii nu inteleg corect ce le spun astia doi.
    Eu cred ca gigeii nu au avut noroc sa fie placuti de tineri (gen 18-22 ani) de femei pe care sa le considere perfecte. Si atunci au devenit amari.

Ştiu că ai ceva de spus.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Discover more from Trollywood

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading