Ştirile care prezintă moartea violentă a unei românce, înfăptuită de un fost iubit gelos, un partener narcisist, care nu simte că o poate controla aşa cum şi-ar dori, un membru de familie care o consideră o proprietate, sau chiar de obsedatul al cărui ego rănit nu poate trece peste refuz, sunt frecvente. Statisticile referitoare la violenţă domestică sunt printre cele mai crunte din Europa, iar cele legate de femicid îţi dau fiori reci: câte o româncă ucisă de un membru al familiei sau un cunoscut în 14 zile.
Şi ce e mai crunt, încă există multe femei care caută vină victimei. ”De ce s-a combinat la 14 ani cu unul de 40??? Înseamnă că şi-a căutat-o. De ce i-a trebuit bărbat căsătorit?”
Pe bune, Vasilico? Un adult corupe un minor pe care nici legea nu îl consideră apt de discernământ, pentru că îl știe mic, vulnerabil și ușor de dus cu zăhărelul, dar tu, ditamai năroada, acuzi copilul corupt, și nu adultul care a corupt-o? De ce nu ai crăpat tu în locul ei, mai scăpam pe o idioată și creștea IQ-ul mediu planetar. Și Vasilica e doar o băgătoare în seamă aiurea pe o secțiune de comentarii; mai nasol cu judecătoarele care dau verdicte cum că minore de 10 – 11 ani AU CONSIMȚIT la sex și îi lasă pe pedofili liberi ca pasărea cerului, să profaneze și alte suflete inocente de copii.
Tehnicile de grooming ale pedofililor sunt îndelung studiate și documentate; și sunt eficiente tocmai pentru că se bazează pe lipsuri din viața victimei: lipsa stabilității materiale, lipsa afecțiunii, lipsa încrederii și a comunicării. Dar cum partidele de pedofili, AUR și SOS, împiedică implementarea educației sexuale în școli – aberând că e despre schimbare de sex, pr0stituție și masturbare la 3 ani – informația nu ajunge și la minore, iar acestea continuă să cadă pradă indivizilor lihniți după cărniță fragedă.
Și da, o repet de fiecare dată, pe lângă misoginismul instituționalizat din România, care e mereu frate cu bărbatul abuziv și nu dă doi bani pe viața și nevoile femeii, a venit colac peste pupăză și școala de manosferă a fraților Tate să spele pe creieri tineri impresionabili sau ratați de 40 de ani, cum că femeile sunt simple obiecte, pe care le iei când vrei tu, te debarasezi de ele cum și când vrei, și care dacă nu te slujesc cum ai vrea tu să fii slujit, trebuie nimicite.
Până nu demult, când discutam public un caz al unei femei abuzate, bătute sau ucise, țipam singure. În timp ce gigeii din comentarii ne întrebau ce e în neregulă cu noi, învinuiau victima, căutau toate modurile în care să-i justifice moartea, „că și-o merita”, sau ne acuzau tot pe noi că „urâm toți bărbații”. Că suntem feministe și cu asta facem bărbații să vrea să ne omoare și pe noi.
Realitatea e că violența bărbatului împotriva femeii a existat dintotdeauna. Femeia e o ființă umană cu nevoi și priorități proprii. Dar societatea patriarhală a constrâns-o într-un rol de unealtă utilizată după bunul plac al posesorului, niciodată recompensată – că numai c**vele vor bani – și privată de dreptul de a avea inițiative de sine stătătoare. Cam ca sclavii.
Și așa cum negustorii de sclavi îi rupeau în bătaie pe cei nesupuși, care nu înțelegeau să muncească și să/și țină gura, soții își rupeau din bătaie soțiile care nu înțelegeau să muncească și să-și țină gura.
Realitatea istorică este că feminismul e o reacție la abuzurile interminabile ale bărbaților, nu invers.
Sunt foarte mulți bărbați care nu au niciun fel de iubire față de femei. Nu le pasă ce simt, nu le pasă ce vor, dar ar vrea control absolut. Cam cum era relația între stăpân și sclav. Nu aveai un sclav pentru că dădeai doi bani pe el ca persoană, ci pentru că anumite munci din gospodăria ta trebuiau îndeplinite și îți trebuia o unealtă. Și unealta nu are voie să vrea și ea lucruri, sau să aștepte o echitate. Unealta trebuie să te slujească pe tine, nu tu pe ea.
Dar cum unealta e în acest caz un om, era firesc ca, la un moment dat, să nu mai suporte, și să își ceară drepturile. Așa s-a abolit sclavia – dar au rămas xenofobia și rasismul – și așa au apărut drepturile femeilor – dar a rămas misoginia, și periodic, pe post de portavoce, câte o tentativă eșuată de bărbat ca Andrew Tate.
Ce nu vezi niciodată în jurul lui Tate? O femeie fericită, cu adevărat îndrăgostită, sărindu-i în brațe pentru că așa simte să facă. Vezi doar frumuseți timorate, purtătoare ale unei tristeți derivate din copilăria oribilă, privată de iubire și răsfăț, și pe care le ține în șah cu te miri ce amenințări directe sau voalate, să le forțeze să fie acolo.
Dar cum specimenele care îl adulează nu au văzut nici ei vreodată o femeie fericită să-i vadă, nu știu să distingă diferența. Uite cu ce obiect trofeu se afișează Tate, înseamnă că e tare.
***
Dar toate acestea nu sunt noutăți. Le repetăm de ani în șir și le auzim tot noi, în timp ce femei în toată firea își trimit adolescentele în tabăra de vară AUR, pe post de victime servite pe tavă altor ciumpalaci abuzivi, apoi îl și votează pe George Simion, să se asigure că noi toate vom fi la cheremul ciumpalacilor abuzivi,
Ce e nou în ultima vreme? Faptul că au apărut persoane publice bărbați care iau o poziție fermă împotriva misoginismului și violenței.
Propozițiile lui Nicușor Dan din speechul de investitură, referitoare la combaterea violenței domestice, au fost mai importante și valoroase decât 70 de cârnați de fraze demagogice despre cum suntem noi români și aici pe veci stăpâni. Da, boss, avea și taică-miu caseta aia cu Nicolae Furdui Iancu, știu și eu că suntem români, nu am nevoie s-o aflu de la tine.
În schimb, am nevoie să aud de la un bărbat că țara are o problemă cu violența domestică, și că nu e ok să mături problema asta sub preș și să mimăm toți că nu există, în timp ce le spunem victimelor că e vina lor.
Ai ignorat avansurile unui bombardier? E vina ta că ești cu nasul pe sus, e normal să te bată.
Ai acceptat avansurile unui bombardier? E vina ta că ești o gâscă și ieși cu toți ratații.
Ai refuzat pe șleau avansurile unui bombardier? E vina ta că n-ai tăcut, trebuia să-ți știi locul.
Remarcăm cum, orice ai face, nu există scenariul câștigător și că oricum, totul e vina ta?
Faptul că un bărbat ia cuvântul public și spune că asta nu e ok e lucru mare.
Și, cel puțin cu ocazia acestui ultim caz, cel al Teodorei Marcu, am remarcat texte de opinie scrise de bărbați, care condamnau abuzul și violența, texte autobiografice scrise de bărbați care descriau abuzul la care au fost martori în familie sau în anturaj, și o detașare fermă a acestor bărbați de conduita agresorilor.
Ceea ce e un pas uriaș.
Putem noi să vorbim despre violență și abuz până rămânem fără aer. Pentru fanii lui Tate, suntem în continuare „femei care nu știu ce vor și de fapt le place violența dar nu recunosc.”
Când confrații lor bărbați îi confruntă, există o șansă să ajungă la ei. Sigur, nu la toți. Sunt destule jigodii irecuperabile, pe care nu le vei scoate din filmele lor narcisiste niciodată. Dar la cei care au o urmă de conștiință și nu dau în gropi de proști, da.
Schimbarea e posibilă doar din interiorul grupului țintă. The others pot să țipe de pe margine cât vor, că oricum sunt doar the others.
***
***
Izbeşte autorul cu o cafea.
***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da follow pe Facebook şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe TikTok.
Ascultam ieri la radio (nu stiu la ce emisiune si a cui, ca nu eram cu masina mea si nu stiam sa schimb posturile) un tip care incepuse si el sa vorbeasca si sa condamne violenta impotriva femeilor.
Lucru clar bun si poate asa se mai misca ceva, dar ce mi s-a parut interesant, era ca tot zicea ca e ceva nou valul asta de misoginism si violenta pe care il promoveaza fratii Tate, sau ca e ceva nou pentru femeile din Romania sa nu se simta in siguranta, ca mai demult barbatii respectau femeile si nu le loveau.
Nu neg, acuma e poate mai vizibil, mai public, nu se mai ascund, dar ce era de fapt nou era ca observase si el (host-ul) si vorbeste despre asta, nu cred ca pentru femeile din Romania violenta sau amentintarea violentei impotriva noastra are vreo urma de noutate.