Se scrie mult despre dictatura rusească, despre crimele lui Putin şi despre ruşii care se lasă manipulaţi de balivernele lui. Dar nu se scrie suficient despre rezistenţa rusească. Despre cei care îl contestă şi care protestează deschis împotriva lui, riscându-şi libertatea şi viaţa. Mie mi-e extrem de uşor să fiu edgy şi badass într-o ţară liberă, în care tot ce pot păţi e să-mi vină 300 de postaci pe pagină să mă facă c***ă. Dar artişti protestatari ca Pussy Riot, Oxxxymiron, Zemfira, Monetochka, Ic3peak şi, cel mai tânăr dintre ei, Max Korzh, îşi folosesc vocea şi muzica pentru a aduce argumente împotriva unei minciuni sistemice care pune lanţuri peste milioane de oameni şi riscă să zboare de la etaj zi de zi pentru asta.
Nu am cum să nu susţin astfel de artişti, când vin la Bucureşti. Dacă cântă Smiley că libertatea e frumoasă, nu îl costă nimic. Dacă cântă Max Korzh că libertatea e frumoasă, îşi riscă ziua de mâine.
A fost un fenomen interesant. Korzh cântă doar în rusă, şi are zero promovare prin marketing clasic, de aceea îl cunosc majoritar vorbitorii de rusă. Şi ciudaţii ca mine. De aceea, mare parte din biletele la concertul lui sold out de ieri au fost cumpărate de ruși expați, ucraineni, basarabeni, polonezi şi alţi etnici slavici. Se vorbea numai rusă în jurul meu, exceptând o gaşcă din Chişinău cu care m-am împrietenit ad hoc şi care plătiseră avion şi plăteau cazare pentru a se uita la Max Korzh. ”Ascultă-i versurile!” mi-a zis un băiat plin de entuziasm și pasiune, cum eram toți la 19 ani. ”Degeaba le ascult, eu nu știu rusește”, i-am răspuns eu. Au rămas toți cu gura căscată, înregistrând informația că în București, rusa nu e obligatorie. Oopsie.
Dacă la Metallica, publicul era de toate vârstele, și vedeai bunici rockeri, cu părul alb și tricou negru, însoțiți de copii corporatiști hipsteri și nepoți în fashion harajuku supradimensionat, publicul lui Korzh e în proporție de 90% de 20 – 22 de ani. Și, desigur, ocazionala mămică slavică de 45 de ani, rusoaică sau ucraineancă blondă, frumoasă ca o poezie, însoțită de un grup de puștani rebeli, pe care nu era să-i lase de capul lor în Bucureștiul decadent.
Am o admirație pentru frumusețea de tip slavic. Și cea masculină, și cea feminină. Înaltă, statuescă, demnă, blondă, absolut fascinantă. Putin merită un cazan special în iad pentru câți oameni frumoși a omorât din 2022 încoace, de ambele părți ale baricadei. Și așa e și Max Korzh: înalt, blond, frumos, ca sculptat în marmură. Candy for the eyes.
Strict legat de muzică: Max e un băiat tânăr care încă luptă cu statutul lui de erou al libertății care face arene sold-out. Ce vreau să spun cu asta?
Vreau să spun că e extrem de ușor să cânți decent în condiții de studio, unde un tehnician are grijă să pigulească orice sunet neinspirat și să corecteze orice notă imprecisă. Dar arena e un spațiu uriaș. Zeci de mii de oameni au nevoie de un cu totul alt nivel de energie. Și Max e în mod clar un artist care se dezvoltă. Are un timbru vocal minunat, tehnica aceea de belting rusesc care mă face să îmi rod unghiile de invidie – când încerc eu, sună ca și cum mă strânge cineva de niște c0aie inexistente – și piese interesante, un fel de Prodigy meets the Beastie Boys. Dar nu are abilitatea de a susține constant nivelul de energie. Pasaje de-ți fac pielea de găină, interpretate perfect, sunt succedate de pasaje total dezumflate. Momente de intensitate emoțională acerbă sunt urmate de momente total fâsâite. Și da, e o ajustare la dimensiunea sălii și a publicului care vine doar cu experiența. Una e să creezi atmosferă într-un club subteran de 200 de persoane; alta e să faci un stadion să-și arunce chiloții în aer.
Dar Korzh are talentul să ajungă acolo, și un foc în privire pe care nu îl poate cumpăra sau înlocui un compendiu de tehnici de marketing.
M-a amuzat cum, la un moment dat, și-a luat un tovarăș de trupă în brațe, să lupte pentru drepturi lgbt, dar cum și Korzh, și tovarășul, sunt dudebros clasici, gestul a avut o stângăcie înduioșătoare, ca doi urși care dansează tango. Intenția contează. Cum am zis: când scriu eu ”respectați drepturile gay”, tot ce risc e să vină un gigel să mă facă limbistă. Când cântă Korzh ”respectați drepturile gay”, riscă o vizită inopinată de la unii în uniformă.
Pentru că e pe lista neagră a Kremlinului, pe la ultimele concerte a avut mereu agitatori care să creeze incidente în mulțime. Ieri, jandarmeria a venit echipată ca de război civil, cu scuturi, măști, arme. Bulevardul Basarabia era păzit de poliție de zici că începea al treilea război mondial. Perchezițiile prin poșete și genți au fost la sânge. Și Bucureștiul a fost locul în care concertul s-a desfășurat impecabil. Încă un motiv pentru noi toți să ne bucurăm de libertatea, siguranța și drepturile de care nici măcar nu suntem conștienți.
Ieri, la București, rezistența slavică și-a celebrat un erou. Și acest moment merită prețuit ca atare.
***
Dacă îți place ceea ce citești, inspiră-mă cu o cafea.
***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da follow pe Facebook şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe TikTok.
Sh*t They Say