E amuzant cum trece timpul şi devenim mereu mai vulnerabili. Nu mă refer doar din punct de vedere emoţional, deşi micile şi mai marile zgârieturi ale vieţii fac să se infiltreze mai uşor curenţii calzi sau reci din afară.
În schimb, vulnerabilitatea fizică este un lucru despre care nu vorbeşte nimeni. Şi ar fi cazul. Modul în care organismul nostru respinge din ce în ce mai multe, pe zi ce trece.
Am alergie la praf, polen, frig. Drept care, am rinită alergică şi astm, şi trebuie să umblu cu fâsurile după mine.
Am alergie la gluten. La început, nu mâncam pâine pentru că încercam să nu mă îngraş. Acum, dacă mănânc pâine sau produse de patiserie, mă balonez ca o gravidă în luna a opta, iar dacă exagerez, mă umplu de băşini ca un cocalar cu merţan.
Am alergie la nuci braziliene. Şi recent, am descoperit o alergie şi la migdale.
Diversele tipuri de nuci erau gustăricile mele din timpul zilei, pentru că nu îngraşă ca snackurile procesate industrial, au nutrienţi şi te saturi dintr-un pumn de migdale, dar nu simţi saţietate după o pungă family sized de chips.
Acum, atât de la nuci braziliene, cât şi de la migdale, fac nişte crampe de mă zvârcolesc.
În studenţie luam ginkgo biloba să mă stimuleze intelectual, să învăţ mai mult şi mai uşor. În ultima vreme, ginkgo biloba îmi dă nişte migrene intense, de-mi explodează capul.
Tot aşa, am făcut alergie la ibuprofen. La un moment dat, mi se terminase paracetamolul şi mi-a dat cineva un ibuprofen. Mi s-a umflat şi înroşit toată faţa şi m-am umplut de bube.
Nu mai pot lua multivitamine cu minerale, pentru că de cum îngurgitez măcar un miligram de zinc, vomit în cascade. Eu când iau vitamine, merg cu traista la farmacie: daţi-mi un flacon de vitamina A, unul de complexul B, unul de C, unul de calciu cu vitamina D… şi tot aşa, cele necesare, minus zinc. Altul ia o tabletă de Centrum şi s-a rezolvat, eu iau un pumn de tablete să acopăr DZR din fiecare, FĂRĂ ZINC.
Dar cea mai atroce şi mai chinuitoare alergie o am la prostia omenească meltenească şi agresivă. Aia reuneşte toate simptomele de mai sus. Şi încă câteva.
***
Acest site îşi poate continua activitatea doar cu susţinerea cititorilor. Aici.
***

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe Tiktok.
Cum ai descoperit alergiile astea? Ai avut reacții urâte după consum, apoi ai mers la alergolog și mai departe ce s-a întâmplat? Care e procedura? Aș vrea și eu să mă duc, am niște suspiciuni la lapte și cocos
exact aşa
Taman ce am aflat ca am deficienta DAO. Alergie la histamina. Alergie la orice mancare aproape! Nu din neglijenta… Ci pur si simplu nu i-au dat de cap cand aveam simptome si treceau ( in copilarie). Riscul sa nu te cunosti fizic.. este uneori fatal. Orice alergie poate fi extrem de periculoasa si nu trebuie neglijata defel.
Cat despre prostie… ha! Este o boala a secolului! ” Dar ce ne-am face fara prosti?”- Probabil am evolua spre bine!