Azi e acea zi

…în care m-aş retrage pe o insulă pustie, ca Robinson Crusoe, sau într-o peşteră de munte, ca sfinţii martiri 1, 2…, n, … unde n -> ∞.

Urăsc nespus de mult oamenii. Cred sincer că infernul nostru sunt ceilalţi, cred sincer că paradisul este dat de perfecta singurătate, cred sincer că muzica perfectă e liniştea şi sexul perfect e laba. Măcar atunci poţi spune cu mâna pe inimă că faci dragoste. 😀 Mă rog, aproximativ pe inimă.

Azi nu mi-a ieşit în cale niciun om pe care să nu-l privesc cu ură. Pe tăcuţi, că se aşteaptă să duc eu munca fărmecuţului, pe guralivi că nu le tace dracu meliţa, pe urâţi că-s urâţi, pe frumoşi că-s aroganţi de parcă ar avea vreun merit că sunt frumoşi. Îi urăsc pe bisericoşi că se cred buricul înţelepciunii şi vor să-i îndoctrineze pe alţii, pe atei că se dau stăpânii propriului destin. Îmi urăsc vecinii care sunt amabili cu sila şi pe cei care nu răspund la salut. Pe scurt, urăsc oamenii.

Alţii m-au sunat la 9 dimineaţa, când era somnul cel mai dulce, şi visam că peştera mea de pustnic are wireless şi un izvor magic de buleftrică, să fiu prima sfântă martiră care trolează bloage. Voiau să mergem la grătar într-o pădure din apropiere. Iar eu nu înţeleg activităţile de genul: plajă, zăcut pe pătură în pădure, în aşteptarea foamei, etc. Trebuie să ai o mare netezeală a creierului, să poţi îndura să stai nemişcat, ca un bolovan, într-un loc, şi să zici că te distrezi. Sincer, aş prefera să fac gang-bang cu negri. Măcar ai parte de acţiune şi imprevizibil. Dar nu azi, pentru că azi e acea zi.

Şi pentru că azi vă urăsc şi pe voi, mă obosiţi şi să enervaţi, închid comentariile la acest post.