Sunt declaraţii ale lui CG care sunt pur şi simplu ridicole, ca acela cu dacii care mănâncă aer de munte şi fructe de pădure. Sunt cele care îţi dau dureri de cap, ca ăla cu înţelesul, pe care nici dacă vreau nu-l pot reproduce. Şi sunt cele de-a dreptul îngrijorătoare şi periculoase, cum au fost acelea despre confiscarea proprietăţilor private – caz în care ţara s-ar afunda în procese fără sfârşit, măcar cu străinii, dacă românii ar sta ca oile şi ar permite să le fie luată munca de-o viaţă fără să obiecteze. Doar au făcut-o odată, în 1947 -48. Sau acelea despre cum nu avem nevoie de NATO şi UE, de vreme ce îl avem pe Putin la est, cu înţelepciunea lui rusească. Sau acelea, ieri seară la Cristoiu, despre cum „Ucraina e un stat inventat”.
Râzi de tâmpenii, dar te trece un fior visceral de groază când descoperi că, dincolo de aiurelile care îl fac un subiect infinit de meme, omul e o vuvuzea putinistă și nimic mai mult.
Pentru că asta e exact retorica lui Putin, modul în care s-a gândit el să „pedepsească” Ucraina că vrea în continuare în NATO și UE, și nu la bombe și jafuri: va ocupa integral Ucraina, o va anihila ca stat și o va împărți cu țările pe care, astfel, speră să le reatragă în sfera lui de influență: Ungaria, Slovacia și România.
Ce mi se pare suprinzător la toți suveraniștii care stau oploșiți pe pagina mea de dimineața până seara și nu se dau duși nici cu macaraua e faptul că, în marea lor suveranitate, nu înțelege niciunul conceptul de suveranitate al unei țări străine. Ideea că Ucraina e un stat cu identitate proprie și că, deși limba și tradițiile sunt similare cu ale rușilor, au dreptul să vrea lucruri pentru ei înșiși și nu e normal să vii din afară și să le impui ce vrei tu.
Să facem o comparație. Bine, noi și italienii nu suntem situați geografic unii lângă alții. Dar limba e foarte asemănătoare: înțelegi un italian fără să știi italiana iar el te înțelege pe tine fără să știe româna. Suntem predominant bruneți, foarte vorbăreți, foarte expansivi, mereu cei mai gălăgioși într-o încăpere și vorbim mereu peste celălalt. Și la noi, și la ei, bunica este cel mai important membru al familiei. Ne plac casele mari, mașinile scumpe și opulența. Putem spune că suntem aproape același popor, iar Italia e îndreptățită să ne ocupe teritoriul dacă nu jucăm cum fluieră ei?
Desființarea cu totul a unui stat doar pentru că nu-și aliniază politica la lista ta de pretenții e o practică nemaiîntâlnită din Evul Mediu. Când venea marele imperiu, te ocupa cu totul, ucidea bărbații, lua în robie femeile și copii, și coloniza pământul. E totodată o încălcare halucinantă a drepturilor elementare ale omului.
Iar când Țăcălinescu i-a povestit lui Cristoiu cum vom împărți Ucraina, pe provincii, cu ungurii, slovacii și desigur rușii, l-am văzut până și pe Cristoiu, vulpoi bătrân și uns cu toate alifiile, cum îngheață puțin pe interior. Ca atunci când stai la o bere cu un tovarăș și tovarășul îți povestește senin și fără urmă de emoție cum are de gând să-și arunce blocul în aer.
Pe scurt, dacă Putin promite românilor, ungurilor și slovacilor bucăți din teritoriul ucrainean, îi va fi pune să muncească pentru ele. „Vai, Lasconi vrea să te trimită în război în Ucraina!”, țipau postacii acum câteva zile. Ghici ce vrea Țăcălinescu să facă. Dar de partea opusă, desigur.
„Cum poate doar președintele să ne scoată din NATO și UE, fără acordul parlamentului?!”, țipau postacii.
Exact așa: Alăturându-se lui Putin în atacul împotriva Ucrainei. Și NATO, și UE ți-ar da Roexit în secunda imediat următoare, iar la datoriile alea imense de care ne plângem s-ar aduna instant sancțiuni economice cât casa poporului, cu mica diferență că noi nu avem întinderea și resursele Rusiei să le ducem.
***
Vă rog frumos, oameni buni, dați-vă cu reveneală. Locul nebunilor e la Obregia, Bălăceanca și Socola.
***
Cafeaua de la tine mă motivează în fiecare secundă. 😀
***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da follow pe Facebook şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe TikTok.
***
Sh*t They Say