Lorena, a fost o epocă în care discurile aveau formă cilindrică şi erau făcute din ceară din aia roşie, cu care străbunica ta sigila bileţelele către prietenii străbunicului tău. Apoi au fost din ebonită. Apoi din vinil. Bişniţarii nu le piratau. Le luau cu valută din străinătate şi le vindeau cu lei în România. Un disc putea să te coste uşor cât o bursă pe o lună.
De asta mă enervează cei cărora le e lene să dea clic pe youtube să caute pe gratis, din fotoliu, chestii mişto şi se bulucesc la Holograf sau alte boaite.
in octombrie ’89 am fost cu un coleg de clasa pana la magazinul “Muzica” (Buc.). la cumparat de coarde de chitara. am gasit, am cumparat. in drum spre casa, in metrou, colegu’ l-a recunoscut pe Tino (Holograf) intr’unul dintre calatori si l-a rugat sa “ii dea un autograf” fix pe plicu cu corzile de chitara. nu avea la el alta hartie, saracu’. jur ca a terminat de doua sute de milioane de ori in timp ce Tino semna pe plic. am sentimentu’ ca Holograf ierea o chestie misto pe vremuri. prin ’90, cand a aparut Bitman cu niste ciocate noi-noute la un concert lumea s’a cam ras de el, ca e ghertoi…. vremurile se cam schimba. oamenii nu mai au vreme sau nu mai pot “sa’si faca vreme” pentru lucruri “vechi”, chiar si numa’ de un an sau doi. nu vreau sa par interesnt cu enuntarea unui paradox de doi bani, da’ chiar ca “supeficialitatea ie profunda” in omu’ contemporat din ziua de azi.
Aa, hai că m-am întărâtat.
Dacă te mulţumeai cu un disc (=audio) borai bursa pe o lună, vreo 800 lei.
Dacă voiai video, era aşa: o casetă goală = 2000 lei = o leafa de începător.
Un aparat video 45000 – 50000 lei = o masina second hand sau o garsoniera.
O noapte de văzut filme video de căcat = 100 lei = 20 beri
esti magnifica!
spune-mi ceva nou. 😀
Prin asociaţie fonetică după postul cu nemuitul am căutat nişte clipuri cu Nemuriciul (ăla cu Eminescu şi ălea cu Insurecţia).
Al dreaq Meola, de mic a trăit de pe urma mea, îi cumpăram discuri sub Ceaşcă.
eu de mică l-am ciordit, downloadându-l de pe dc++ şi de pe torrentspy. deci se compensează.
Şi eu de unde voiai să-l ciordesc, din raft de la Muzica sau de la bişniţarii de discuri?
păi dacă l-ai luat de la bişniţarii de discuri, l-ai ciordit şi tu, prin multiplicarea lor neautorizată.
Lorena, a fost o epocă în care discurile aveau formă cilindrică şi erau făcute din ceară din aia roşie, cu care străbunica ta sigila bileţelele către prietenii străbunicului tău. Apoi au fost din ebonită. Apoi din vinil. Bişniţarii nu le piratau. Le luau cu valută din străinătate şi le vindeau cu lei în România. Un disc putea să te coste uşor cât o bursă pe o lună.
De asta mă enervează cei cărora le e lene să dea clic pe youtube să caute pe gratis, din fotoliu, chestii mişto şi se bulucesc la Holograf sau alte boaite.
holograf e încă decent. îţi dau io boaite de să-ţi baţi copiii cu drugu ud, dacă vrei. 😀
dar “berea”, cat era “berea” in acele timpuri?
xx
in octombrie ’89 am fost cu un coleg de clasa pana la magazinul “Muzica” (Buc.). la cumparat de coarde de chitara. am gasit, am cumparat. in drum spre casa, in metrou, colegu’ l-a recunoscut pe Tino (Holograf) intr’unul dintre calatori si l-a rugat sa “ii dea un autograf” fix pe plicu cu corzile de chitara. nu avea la el alta hartie, saracu’. jur ca a terminat de doua sute de milioane de ori in timp ce Tino semna pe plic. am sentimentu’ ca Holograf ierea o chestie misto pe vremuri. prin ’90, cand a aparut Bitman cu niste ciocate noi-noute la un concert lumea s’a cam ras de el, ca e ghertoi…. vremurile se cam schimba. oamenii nu mai au vreme sau nu mai pot “sa’si faca vreme” pentru lucruri “vechi”, chiar si numa’ de un an sau doi. nu vreau sa par interesnt cu enuntarea unui paradox de doi bani, da’ chiar ca “supeficialitatea ie profunda” in omu’ contemporat din ziua de azi.
sa sti ca ca constanta viata are doar doi: dumnezeu si pula-n-pizda.
M-au trădat fraţiii şi prieteniiiiii
Aa, hai că m-am întărâtat.
Dacă te mulţumeai cu un disc (=audio) borai bursa pe o lună, vreo 800 lei.
Dacă voiai video, era aşa: o casetă goală = 2000 lei = o leafa de începător.
Un aparat video 45000 – 50000 lei = o masina second hand sau o garsoniera.
O noapte de văzut filme video de căcat = 100 lei = 20 beri
da, dar pe atunci artiştii aveau responsabilitatea muzicii pe care o făceau.
nu.