CG și plângerea lui împotriva lui Caramitru

Ieri, Marș TV dădea o știre menită să bage frica în oase tuturor criticilor lui Călin Georgescu: „plângere explozivă a președintelui ales împotriva rețelei Soros și a acestui sorosist fioros care e Andrei Caramitru.” Din tonul știrii, ai fi înțeles că bietul Caramitru a fost săltat de o armată de polițiști și că a fost bătut până a rămas fără dantură sau ceva.
Cum, probabil, ar fi pățit într-o Românie în care guru ar fi ajuns președinte.

***

În realitate, omul nostru a fost invitat politicos la secție, pentru că guru formulase o plângere în care îl acuzase de „instigare la ură și discriminare”. Dar postările lui Caramitru nu conțineau nici elemente de amenințare, nici îndemnuri de tip „mergeți să faceți și să dregeți”, nici elemente de tipul „toți tipii scunzi trecuți de 60 de ani ar trebui marginalizați social”, să reiasă de acolo vreo formă de instigare, fie la ură, fie la discriminare. Absolut toate textele lui criticau POLITICA lui Georgescu, planurile lui economice și sociale, atitudinea lui publică și partizanatele lui, adică strict lucruri pe care e normal să le critici la un politician. Și cu care au fost criticate, de la revoluție încoace, la toate figurile politice.

Dacă cineva ar putea porni procese pe bază de discriminare, acela ar fi Traian Băsescu, că din ”chiorul” nu l-au scos, și asta chiar ESTE o formă de discriminare. Dar Traian Băsescu a oferit tuturor libertate de opinie absolută și i s-a fâlfâit cât se poate de glorios până și de insulte care nu aveau absolut nicio legătură cu politica lui.

Evident că poliția l-a audiat pe Caramitru din poziția de martor, nu din cea de inculpat, pentru că, dacă respectivele postări nu conțineau nimic personal, să existe vreun îndemn la ură, amenințare sau discriminare de niciun fel, nu prea ai ce să faci. Peste vreo lună îi vine acasă o scrisoare oficială cu neînceperea urmăririi penale și aia e.

Cunosc procedura pe dinafară pentru că, de când am blogul, m-au tot reclamat unii și alții, traseul a fost mereu același: „vă invităm în calitate de martor în cazul nr…. / pe anul…”, mers la secție, discutat prietenește, dat declarație cu zero intenții de amenințare – ură – discriminare, despărțit prieteni și, la o lună, neînceperea urmăririi penale. Cred că așa am ajuns să fie jumătate din Poliția Română printre followerii mei.

Poliția nu are de ales, trebuie să te cheme la secție să te întrebe, chiar dacă reclamația e neverosimilă sau ridicolă. Chiar dacă guru te acuză că ai făcut pact cu Darth Vader să-i răpești enegiile. Și chiar dacă râzi la masă cu o doamnă polițistă prietenoasă în timp ce dai cu toată seriozitatea o declarație în limbajul de lemn specific birocrației, în care declari că subsemnata n-a avut onoarea vreunei interacțiuni directe cu Darth Vader și că nu dispune de acel tip de energii. Apoi încheiați amândouă conversația cu „Dă-l naibii de tâmpit, sper să scăpăm de el odată!”

Dar faptul că guru Putinescu încearcă să-și intimideze criticii cu reclamații la poliție spune multe despre modul în care încearcă să limiteze libertatea de opinie. Coroborat cu faptul că nu participă la interviuri cu jurnaliști care-l critică și cu faptul că evită orice confruntare publică. Și cu faptul că nu îl vezi decât printre aplaudaci și lingușitori, plătiți sau entuziaști. Cei care țipă că nu e democrație acum, în timp ce-l fac pe Iohannis dulap, pe Bolojan camionagiu și pe Ciolacu covrigar și nu-i deranjează nimeni cu nimic ar trebui să se întrebe serios ce vor ei de la o democrație.

Spui ce-ți trece prin cap despre un om și nu ai parte de neplăceri personale? E DEMOCRAȚIE.

Critici politica unui candidat la prezidențiale și te trezești cu potera la ușă? E tentativă de dictatură. Alege-l pe cel care încearcă să implementeze asta și vei zbura și tu de la etajul 10 ca în Rusia lui Putin.

Cum o spune și Caramitru în acest interviu, trebuie să fii o persoană extrem de slabă și de nesigură, să alergi la poliție de cum spune cineva că politica ta e proastă.

Pentru că niciunul dintre noi nu se leagă de guru ca persoană. Nu noi avem relații cu interlopi și mercenari, să avem vreo putere să-l amenințăm cu ceva, ci el. Poate să facă o mie de reclamații și toate se vor finaliza cu neînceperea urmăririi penale, pentru că nimeni nu instigă la nimic împotriva lui. În schimb, toate acele liste ale „rușinii” pe care le plimbă fanii lui sunt forme de instigare la atacuri personale.

Noroc că eu nu iau în serios nimic de genul și am prea multă treabă să deranjez poliția cu plângeri că mi-a trimis Nea Sulă Ion o listă în care nu știu ce tâmpită nephootută din mezozoic a zis de mine că sunt rușine națională.

***

Cafeaua de la tine e inspirația mea. 😀

***

Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da follow pe Facebook şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe TikTok.

***

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

3 Responses

  1. mAGDA says:

    Am ajuns să trăim niște vremuri tare ciudate. Eu nu am prins prea mult din dicatură. aveam 2 ani cand a picat regimul dar poveștile mamei mele mi-au ridicat părul în cap. Și nu cu siguranță nu îmi doresc să ajungem iar la frică, manipularea și neîncrederea dinainte de 89. Frica de a spune ceva necuvenit sau de o glumă tâmpită care să te poarte cu lunile prin hățișurile polițienești sau mai precis milițienești. Legat de lista rușinii, eu am mai descoperit câțiva oameni foarte faini tocmai prin lista aia idioată. Din punctul de vedere al oamenilor inteligenți, tanti aia v-a adunat acolo cam pe cei mai buni (cu câteva excepții offcourse). Voi ați fost vocile din pandemie care au îndemnat lumea să meargă la vaccin, voi sunteți și cei care vociferați cu forță împotriva abuzurilor de astăzi din politică! BRAVO!!!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Discover more from Trollywood

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading