Dragă Lorena,
Sunt BEEEEEEP. Suntem „prietene” pe Facebook de atâta
amar de vreme si nu am îndrăznit – asta e cuvântul potrivit – sa te deranjez decât
cu un mesaj de „La mulţi ani!”. Şi mi-e un pic silă de gloata de pe blog.
Ce urmează să scriu e doar opinia mea şi dacă e
departe de adevăr, nu e nevoie să intri în polemică cu mine ca să-mi
demonstrezi că ai dreptate – am înţeles de pe blog unghiul din care priveşti tu
lucrurile şi ai făcut foarte clar şi în ziua lansării. Nu vreau să par genul
de: „uite, coaie, am descifrat-o pe Lorena, eu ştiu de fapt cum gândeşte şi pe
voi vă fraiereşte!”. E doar senzaţia pe care mi-ai dat-o încă de la început. De la
Rondo.
Nu cred o clipă, oricâte tumbe faci tu în aer, că
finalul cărţii e un trolaj – oricât de troll eşti tu (şi eşti). Iniţial am
crezut că te-au presat cei de la editură să predai manuscrisul şi ai scris ceva
pe fugă, poate în metrou, poate într-o seară fără chef… Acum mă gândesc că ai
vrut să te scuturi de personajele alea şi să scapi de ele. Fără vreo încercare
de psihanaliză a intenţiilor autorului, ce naiba a fost în capul tău?
Am înţeles că nu ai vrut să fie un roman moralizator care să zică: „vezi, dacă eşti obraznic şi fuţi tot ce prinzi (sic!), o păţeşti!” şi asta cred că ţi-a scos din calcul să o omori pe Dona Juana la final. Ar fi fost, într-adevăr, sfârşitul aşteptat. În acelaşi timp n-ar fi fost ok o lăudare stupidă într-un final nemeritat… Ai preferat să-i trimiţi pe BEEEEEEEEEEEP (spoiler alert – edit admin)!? Ironia sorţii, eu lucrez pe BEEEEEEEEEEEP, dar nu asta m-a ofensat. Mă rog, ofensat
e mult spus. Dona Juana, oricât de curvă este ea– facem o săracă analiză a
personajului – după ce a dat dovadă că în afară de vagin, mai are o inimă şi o
conştiinţă pe care le deserveşte de-a lungul romanului – în ambele sensuri ale
cuvântului, merita o încheiere, nu un bilet de rămas bun. Sau măcar un altfel
de bun rămas.
Îmi place evoluţia de la Rondo la Dona.
Am citit Rondo acum doi ani. Un pic flămândă după
subiect, am devorat cartea. Mi-a lăsat gustul amar, care (o dau în siropuri
Chiriliene) a fost luat de sărutul Donei Juana. Aveam intenţia atunci să-ţi
scriu un e-mail, imediat după ce am citit Rondo, să-ti zic de toate, de la Adam şi
Eva… dar m-am abţinut.
Nu mi-a plăcut stilul, parcă aruncat pe hârtie, cu lacune, discontinuu – scuze
că rănesc copilul, dar era necizelat. Acum, poate cu surplusul de minte, deşi
n-am recitit cartea, prin prisma Donei, o înţeleg şi te înţeleg mai bine. Eu am
fost acolo, am avut o EA şi am trecut prin obsesia aia care iţi macină toate
celulele nervoase. Eram revoltată că ai îndrăznit să scrii despre aşa ceva şi
mai ales că ai finalizat dubios, după cum zici. Şi mai presus de toate, eram
leşinată de curiozitate să ştiu de ce ai scris şi ai surprins atât de bine
sentimentele alea, senzaţiile.
Nu mai vreau să ştiu. Mi-a zis Dona Juana. Mi-a zis de o Lorenă care se feliază pentru fiecare poveste în parte. A meritat aşteptarea.
Aştept şi următoarea poveste să înţeleg de ce se termină Dona Juana atât de …
Da frate, nu zic cum! Îmi permit şi eu o neîncheiere.
Răspunsul redacţiei: Că aşa se termină. Figura tehnică donjuanescă numită dispărutu’ brusc din peisaj sau Speedy Gonzales, în funcţie de părerologul consultat. Tu, public, eşti ultima victimă a Donei Juana.
Sh*t They Say