Despre frumuseţe şi actorie

Poate că criticul Cristina Rusiecki nu cunoaşte semnificaţia termenului “trolling”. Trollingul e să arunci deliberat o insultă pe premise discutabile şi să vezi o masă de oameni cum sare-n sus indignată. Şi să rânjeşti în bască.

Involuntar, cu un text din serioasa publicaţie online Cultura, numit “Unde ne sunt frumoşii”, doamna critic a izbutit, involuntar probabil, o acţiune reuşită de trolling. A dat verdictul: Actorii români sunt urâţi ca cerşitul la metrou. Iar actorii români s-au enervat.

1. Nici o fiinţă cu un minimum de demnitate nu vrea să fie material de labă şi atât.

Verile, vin pe ecrane o tonă de blockbustere americane cu câte o prinţesă perfectă, care joacă rolul lămpii sexy. Adică stă în colţ, nu face nimic, şi tot restul distribuţiei filmului se bate pe ea. Puteţi să-i scoateţi replicile. S-o înlocuiţi cu ce piesă de mobilier vreţi voi. Intriga nu va suferi nici o modificare.
Filmele alea se uită exact în secunda a doua.
Cele care rămân sunt cele care vin cu personaje credibile şi poveşti de viaţă.
De aceea toţi Leonarzii de Caprio şi Brad Piţii încep, după două-trei filme de făcut bani pe ochi albaştri, să-şi lase bărbi, riduri şi come alcoolice, să-şi îndepărteze eticheta. Şi actori frumoşi se urâţesc deliberat ca să atragă atenţia că, dincolo de statutul lor de cuiere superbe, sunt în primul rând, ARTIŞTI.

2. Etalându-te doar ca material de labă, te asiguri de un singur lucru: că nimeni nu te va lua niciodată în serios.

Am două categorii de vizitatori pe blog / site / Facebook. Vizitatorii care vor să mă citească / vadă pentru că spun poveşti cu talent şi vizitatorii care au impresia că într-un univers paralel, dacă insistă suficient de mult, o să mi-o dea sub coadă. Nimic nu e mai stresant decât această a doua categorie.
Pentru că animalul atât de prost încât să decidă că ajunge să vrea el să-ţi bage bursucul la scorbură, ca lucrurile să se şi întâmple e un animal îndeajuns de prost încât să aibă impresia că tot timpul tău i se cuvine şi să-ţi dea basculante de comentarii şi de mesaje private. Nu, nici un artist creator nu vrea asta. Şi pariez că nici măcar o vedetă porno, care-şi trăieşte viaţa fiind, la modul cel mai concret, material de labă, n-ar vrea asta.

3. Fetele frumoase joacă iubita inutilă a gangsterului, fetele urâte joacă nevasta lui nebună care-l fugăreşte pentru pensie alimentară, cu un ţânc agăţat de fuste, în timp ce toată Mafia caută s-o elimine.

Mai e de explicat de ce rolurile de femeie urâtă sunt infinit mai interesante actoriceşte? E ca şi cum ai avea de ales să pictezi un tablou monocolor roz pal sau Pădurea Letea într-o zi de vară.

4. Dramaturgia contemporană favorizează actorii cu look de real people.

Poveştile de azi li se întâmplă unor oameni obişnuiţi, în situaţii obişnuite, cu întorsături de situaţie neobişnuite. Asta este viaţa. Nu ai cum s-o pui pe Jessica Alba cu şorţ să bată şniţelele. Jessica Alba arată ca o gagică care plăteşte o mexicancă emigrată ilegal să-i bată şniţelele în timp ce altă mexicancă, tot emigrată ilegal, îi dă morcovii prin blender pentru un delicios suc cu vitamine.

5. Actorul adevărat nu are nici timp, nici chef să facă pe starleta.

Niciodată un actor cu vocaţie n-o să-ţi arate ca o vedetă TV. Dacă ai un pic de minte, nu-ţi bagi injecţii cu botox, pentru că expresia ta facială e instrumentul tău de lucru şi nu vrei să arăţi ca masca lui Tutankamon. Într-o repetiţie de cinci ore, nu îţi faci machiaj megaprofi de televiziune, pentru că transpiri şi munceşti fizic, şi n-ai nici un chef să-ţi infectezi porii aiurea. E o meserie care presupune mers pe coate şi tăvăleală, nu una în care stai ca piţipoanca pe o canapea de pluş.

6. Frumuseţea scenică e un lucru la fel de artificial construit ca şi decorul unui spectacol.

Cu ajutorul unui costum şi al unui machiaj, plus prin datele emoţionale ale personajului, care în clipa în care eşti pe scenă, devin ale tale, tu poţi fi Afrodita sau Muma Prăpădurilor. Pentru că foarte puţin din fiinţa ta reală ajunge, de la distanţa aia, la privitor. Ce se vede e creaţie şi construcţie, elaborare. Un singur reflector bine direcţionat poate transforma un personaj feeric într-un paria.

7. Cel mai important: Actorul dă viaţă, pe scenă şi pe ecran, tipologiilor pe care le întâlnim pe stradă. Să ieşim împreună în stradă. Câte persoane, din câte ne ies pe drum, sunt frumuseţi răpitoare? Aşadar, la aşa popor, aşa redare.

Şi închei cu eternul clişeu al spectatorului român.

George Russo Nu citesc, ca m-am prims ce vrea si e imbecil, dar ca curiozitate, nu prea avem actori marfa rau. De futut.

Lorena Lupu George Russo, dar nici pule demne de a fute actorii ăia marfă rău n-aţi avea.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

12 Responses

  1. jademan says:

    Da, ai dreptate. 😀

  2. andrei says:

    “Filmele alea se uită exact în secunda a doua. Cele care rămân sunt cele care vin cu personaje credibile şi poveşti de viaţă.”

    Cât m-am bucurat să aud asta 🙂

  3. Împaratul Plopilor says:

    Bine zis, si ca exemplu personal “Monster” m-a dat pe spate. Dupa ce l-am vazut am devenit fan Charlize Theron. Pana atunci nici macar nu ii tineam minte figura. Era doar “tipa aia blonda care arata ca cealalta tipa blonda”. Mi-a placut si in Mad Max.

  4. prophet says:

    involuntar? :)) nu prea cred

  5. creca says:

    stapinul inelelor a luat 11 oscaruri si vreo 4 globuri tocmai pentru ca vine cu “povesti de viata”…hai sa fim seriosi.
    “filmul” nu e arta ci doar hrana gata mestecata pentru consumatorii de arta stirbi si lenesi…si ce sunt alea filme “realiste”? pe-astea le vezi pe strada in fiecare zi..sunt satul de filme realiste..vreau fictiuni, femei frumoase, eroi imposibili si amaraciunea dulce ca niciodata acestea nu vor putea exista…nu vreau beliganisme, morgentenisme si lingerea in cur a actorului in defavoarea personajului…caci vorba lu’ unu’ Cireasa, actoru’ daca era bun se facea direct personaj.

  6. George says:

    stiu ca sunt un infantil trist, da-n ultima vreme m-a inebunit duduia asta Margot Robbie. m-as uita la ea si-ntr-un film mut, si alb negru, si dublat in maghiara, si pe ritm de manele, si fara numar tata, fara numar :)))

  7. Iosif says:

    si daca ar fi sa ai dreptate, poate ne explici cum se face ca toti actorii/actritele consacrate ori sunt frumosi, ori rude cu actori consacrati ori evrei.(ori o amestecatura de chestii dinastea) toti isi incep cariera ca actori frumosi, apoi mai se uratesc si ei ca sa faca pe interesantii. de ce un om normal cu un look normal sau urat nu ajunge actor consacrat?

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Advertisment ad adsense adlogger