Iluzoria putere a cârcotelii

Guest post de Dana Purgaru.

Vrem combaterea corupției, dar ne deranjează cătușele. Vrem să-i vedem pe ăi putred de bogați prinși cu mâța-n sac, dar ne zburlim când mari oameni de afaceri și politicieni „pe val” sunt luați pe sus de mascați și duși în arest preventiv „prea des” și „prea mult”.
Vrem libertate de exprimare, dar nu ne e pe plac atunci când presa se exprimă „prea mult” și scoate la iveală și ceea ce nu ne încântă ochiul/urechea.

Vrem să fie pedepsită evaziunea fiscală, dar nu ne place că se dau amenzi usturătoare pentru fiecare leu imposibil de justificat legal, cu acte. Vrem să cerem și să primim bon fiscal la cumpărături, dar ne rățoim la guvernanți cu „noile lor coduri fiscale cu tot” că ne obligă să fim corecți.

Vrem, de multe decenii încoace, să vină americanii și să ne „salveze”, dar acum strâmbăm din nas că și-au adus jucăriile de război și ne folosesc țara drept pistă de lansare.

Vrem să nu se mai taie în neștire pădurile patriei, dar ne plângem că nu mai putem lua la fel de ușor ca înainte lemne pentru foc pentru că tăietorii se tem azi ca de dracu’ de controalele drastice. Vrem subvenții și ajutoare în agricultură, dar ne deranjează că avem nevoie de prea multe pentru a le obține.

Vrem să se demaște sistemul de șpăgi din instituții, dar nu ne convine că sunt camere de supraveghere peste tot și nu putem urgenta traiectoria unui dosar.

Vrem liberalizarea pieței muncii, dar criticăm faptul că mulți compatrioți pleacă peste hotare în căutarea unor salarii mai bune. Vrem să se termine cu „micile atenții”, dar oftăm că e mult mai dificil să fi băgat în seamă ca simplu cetățean, care nu „dă ceva”.

Vrem să scadă numărul de accidente rutiere, dar vociferăm când se măresc amenzile pentru infracțiunile la volan sau când se mai montează câte un semafor la care trebuie să așteptăm ca să treacă și alții pe drumul „nostru”. Vrem să avem transport feroviar civilizat, dar nu ne convine când se suspendă trenurile care nu corespund din punct de vedere tehnic și ne-ar putea pune viața în pericol. Vrem drumuri mai bune, dar protestăm continuu când acestea sunt în șantier, pentru modernizare. Vrem să vină investitori străini la noi și să pună în mișcare roțile ruginite ale combinatelor, dar ne zburlim imediat când aceștia pun condiții cum ar fi să li se ofere căi de acces.

Vrem să scadă numărul de câini maidanezi care împânzeau străzile și ne făceau țara de rușine, dar îi înjurăm pe cei care ne obligă să ne castrăm animalele din ogradă.

Vrem un sistem de adopții civilizat, în care interesele copiilor să fie protejate, dar ne plângem că procedura durează prea mult și că e prea complicat să iei un copil acasă. Vrem un sistem medical bine pus la punct, dar criticăm cardul de sănătate, că e o povară în plus în portofel și chiar un „instrument al Diavolului”, dar prea puțini români merg regulat la controale medicale.

Vrem ca băncile să ne dea mai ușor împrumuturi, dar îi înjurăm pe bancheri când ne presează să ne plătim ratele la timp.

Vrem să avem mașini, dar ne plângem că sunt șoselele aglomerate și pierdem timpul în ambuteiaje.

Vrem să vină mai mulți turiști în țara noastră, dar am pierdut pe drum ospitalitatea pentru care eram faimoși acum două decenii.

Vrem sportivi care să ne reprezinte la concursuri internaționale dar îi criticăm imediat ce ne dezamagesc puțin.

Vrem ca tinerii români talentați să ne facă să fim mândri că sunt români, dar îi renegăm imediat ce aleg să plece la studii în afară.

Vrem un premier care să-și vadă de treabă și să ia măsuri și pentru binele cetățenilor nu numai al bugetului, dar îl criticăm pe Victor Ponta cu fiecare ocazie, pentru orice ar face și orice ar zice. Vrem un președinte care să se comporte civilizat, să nu facă circ la fiecare apariție la televizor și care să nu-și bage nasul în oalele tuturor, dar protestăm că e prea tăcut, că nu se implică suficient în treaba parlamentarilor și a Guvernului și că nu rezolvă treburile urgente ale societății uitând însă că nu asta stă în atribuțiile sale.

Vrem să evoluăm, dar ne tăiem singuri craca de sub picioare criticând absolut tot, fiecare pas înainte, fiecare zbatere de aripi a semenilor noștri.

În comparație cu alte țări, spiritul critic în România se manifestă „în supradoză”, după cum spunea scriitorul Andrei Pleșu, el „încetează să mai fie o virtute” și „devine o boală”. O boală care ne trage în jos ca popor, care ne împiedică să devenim ceea ce ne dorim și ne ține societatea departe de traiectoria ascendentă a altor țări vestice. De unde vine însă această atitudine exagerată față de tot ce ne înconjoară? E o dilemă pe care o împărtășește și majoritatea străinilor care vin în contact cu țara noastră. Iar românii, bineînțeles, îi critică pentru acest lucru.

Dana Purgaru e jurnalist, traducător şi fotograf. O puteţi cere de nevastă aici şi aici.