Exerciţiu de stil

Există un bărbat. Fiecare părticică a trupului său arde de senzualitate. Fiecare părticică a trupului său este o zonă erogenă: degetul mare de la picior, încheietura genunchiului, cotul, molarul inflamat. Până şi mediul în care trăieşte este o zonă erogenă: dacă intru în bucătăria lui, deja se excită. Dar şi în afara casei, în oraş, la o intersecţie, pe trecerea de pietoni, sau când stau în faţa vitrinelor, jinduind după un dicţionar etimologic, sau când studiez, dându-mi importanţă, meniul restaurantelor, sau pe costişa cimitirului, acolo, pe loc, în bucătărie, în oraş, pe costişă, pe loc, se excită.

Îşi aruncă privirea senzuală asupra mea, mă soarbe din ochi. Mă face să cred a) că sunt o femeie fantastică, b) chiar dacă, din diverse motive, nu sunt aşa, el chiar şi atunci e înnebunit după mine. De pildă, apare din neant şi mă înghesuie în perete, de pildă în faţa poştei, îmi desface cu genunchii picioarele, în timp ce eu, imprudentă, încercam să expediez corespondenţa, şi când vesel, când extrem de serios, aproape funest, se ocupă de mine. Ai zice că munceşte.

Se întâmplă ca o zi întreagă să nu-mi adreseze nici un cuvânt, flirtează cu femei străine, flecăreşte, le face ochi dulci, dar nu ostentativ, nu făţiş în detrimentul meu, lovindu-mă pe la spate, mişeleşte, încât să rămân totuşi eroina principală a poveştii lui; apoi, pe neaşteptate, se întoarce spre mine, în bucătărie, în oraş sau la cimitir, şi mă imploră cu tandreţe: rămâi.

Dar nu întotdeauna reuşeşte să mă seducă. Până acum, de două ori nu m-a sedus. O dată aveam chef să dorm. A doua ocazie nu mi-o amintesc.

(cine recunoaşte în ce constă exerciţiul de stil, are o bere.)