Când nu mai ai muşchi,
Hormoni,
Feromoni,
Erecţii
Frecţii,
Vrăjeli de doi bani,
Coaie
Nevoie de a etala coaie
Chiar dacă nimeni nu a cerut să le vadă.
Când nu mai ai o piele perfectă
Când nu mai inspiri şi nu mai transpiri machism.
Când nu mai dai fiori de dorinţă
Şi nu mai faci să curgă râuri de miere
Când rămâi pur şi limpede ca o idee.
Abia atunci ai atins frumuseţea desăvârşită.
(Foto: Alan Delon Officiel)
Ce le-a fătat mintea
Consolare. Frumos spusă. Adevărul e că rămâi tot mai stâjenit de propria-ți supraviețuire, te simți tot mai inutil, fiindcă totul în jur ți se pare fără scop și fără viitor, fiindcă tu nu mai ai decât trecut.
Reblogged by.. me.
“Când rămâi pur şi limpede ca o idee.
Abia atunci ai atins frumuseţea desăvârşită.”
Un fel de triumful ideii asupra cărnii ? Sună fain… insă niciun gând nu poate exista fără materie, e incorsetat si hrănit de ea. A aștepta vârsta a treia pentru a fi limpezi de frumoși – nu-i vorbă, că timpul oricum nu ne iartă pe niciunul- e ca un gold card, dar fără acoperire, căci senectutea inseamnă nu doar abolirea functiei sexuale, ci a intregului organism. Decrepitudinea e un proces devastator care nu uită nimic; așa că, celula nervoasă se va trezi in situația de a nu mai primi suficient sânge- nehrănită, ea nu va mai putea genera nicio urmă de rațiune. O consolare compensatorie, așa , ca o găselniță ar fi refugierea in trecut și convingerea bătrânului/ei că suma experiențelor lui/ei spusă celorlalti, ca intr-o lituanie, prin săcâire, functionează ca o lege universal valabilă fiecărui individ, axiomatică. Si desigur, farmecul plimbărilor cu nepoțeii de mână- când, privindu-i, nu stii cine pe cine plimbă…Între trecut(accentele lui glorioase) si viitorul incert, căruia îi fură fiecare clipă, intr-o luptă patetică(și penibilă), căci dorința de viață crește proporțional cu imposibilitatea organică a individului( a fiecăruia…), se duce prezentul omului de 70 de ani.
Nu ne putem ignora carnea, ar fi stupid…ne-am nega ființa.
Fain!
geaba, cu geniul popular colectiv si anonim nu te poti pune. ce-ai scris tu in 10 versuri a sintetizat folcloru’ in doar 3 cuvinte: “batranetze, coaie cretze”.
???
asta ai înţeles tu din textul meu? trist.
agree. e trist. dar problema poate fi si la emisie, nu doar la receptie.
dat fiind că emisia a fost receptată corect de restul cititorilor, nu-mi fac probleme.
grav e că nu-ţi faci tu, legat de tine.
Hm, la urma urmei, ce este frumusetea? Ceva care trezeste admiratia, ceva care place? Ceva armonios, ceva senin si calm, ceva legat de estetic? O putem evidentia de regula doar prin comparatie. La urma urmei este un standard pe care ni-l impunem singuri. Vreau sa spun, de ce e frumos ceea ce consideram noi ca e frumos? Legat de varsta, se poate usor constata ca fiecare varsta isi are frumusetea si neajunsurile ei. Doar ca, cu cat ne indreptam spre final, se imputineaza posibilitatile materiei in favoarea spiritului. Totusi, zice kenzaurbo: niciun gând nu poate exista fără materie. Asa ca, intrebarea misterioasa care ramane, suna asa: ce suntem, de unde venim si unde mergem?
Si, daca e se ne uitam mai atent, ce vedem ? Un om cuprins de tristete, cu o grimasa in coltul gurii, care evita sa priveasca in fata ceea ce vad ochii motanului (tizul lui Pulica, presupun). Gandul nu ma poate duce decat la regret si la teama de necunoscut.
asta vezi tu, nu “vedem”. nu mai extinde asupra altora ce vezi tu.
Presupun, ca tu vezi ce ai scris in versuri. Intreaba-l si pe Pulica, poate-ti spune ce vede 🙂
Și dacă mă uit mai atent, xxlweblog, văd o fostă vedetă a cinematografie franceze intr-o fotografie oficială, ajustată de un profesionist in ale lentilelor, ținând un motan negru in brațe, cu pupila doar o fantă si irisul verde- translucid. Privirea omului este amară si pierdută undeva, inapoi in amintiri, iar poziția corpului chircită, incercând parcă să se ascundă cu totul in blana felinei, în căutare de confort, căldură și sigurantă. Un bărbat ce a fost un etalon al frumuseții masculine odinioară- probabil, tocmai de aceea l-a ales Lorena pe Delon- acum învins de timp, cu o sprânceană ridicată ca un accent circumflex pus pe un gând dureros de capitulare. Mie mi s-a părut ciudat ca s-a lasăt pozat, intr-o regie care să-i accentueze regretul si neputința. M-as fi asteptat la o decență minimă, să lase sticla și să se retragă cu demnitate. ( măcar din fotografiile publice)
Frumusețea poate fi ceva armonios, senin, calm, dar poate să insemne si energie debordantă, viociune, chiar și disonanță. Esteticul îsi găsește farmec și in urât, cu onoruri trâmbițate de către simboliști. Cu siguranța insă , frumusețea nu se poate delimita doar la conturul exterior, la forme sau culori- ale ochilor, părului- așa cum nu se poate reduce în inteligență sau cultură . Mai degrabă e un melanj ingenuu , insă cu valențe provocatoare ce se desfășoară in fața ochilor nostri subiectivi uimiți.
Buna idee, hai sa spunem fiecare ce vedem. Macar sa se profite de greseala mea de adresare generalista. Mai ciudat mi s-a parut, cum de a reusit Lorena sa vada intr-un “Delon- acum învins de timp, cu o sprânceană ridicată ca un accent circumflex pus pe un gând dureros de capitulare” ceva “pur si limpede ca o idee”. Poate ca e cazul sa subintelegem ca nu toate ideile sunt pure si nici limpezi 🙂
sau poate cum ai reuşit tu să vezi într-un chip de o frumuseţe desăvârşită, dată de revenirea la puritate, toate balivernele pe care le-ai debitat.
sugerez să luăm o pauză, să nu ne enervăm. tu ce zici?
Da, dar sa fie o pauza de…sprit, sau, ma rog, de bere (nu vreau sa-mi mai impun preferintele) 🙂
“nu se poate delimita doar la conturul exterior”- doar sau decât? E ceva ce nu-mi intră in cap… 🙂
“Decat” sa fii in dilema, trebuie “doar” sa te gandesti ca in timp ce “doar” delimiteaza, “decat” compara. Asta, presupunand ca se poate delimita fara a compara si compara fara a delimita :))
De cât timp(mai )am nevoie numai pentru ‘doar’, nu știu… Decât Katharine m-ar fi putut lămuri. Chiar dacă ar fi facut-o in aceeași notă malițioasă ca Spencer, poate, doar că restricționarea unei femei este incomparabil mai tentantă decât delimitarea unui bărbat.
App., ce faină ar fi fost o poză cu ei, cu sau fără un motan in brațe.
Felina e acolo, trebuie doar sa o vezi 🙂 Totusi, nu-mi dau seama daca e motan, mata sau pantera :))
Pe mine m-a fascinat dintotdeauna ideea de.. “om-idee”. Cand vezi esenta cuiva, dincolo de forma, dincolo de carne / materie. Materia e perisabila, asa ca tot ce e legat de- ori se bazeaza pe- materie imprumuta in mod automat aceasta indoielnica “calitate”. Ce vad in privirea batranului Delon este o acceptare dureroasa a degradarii materiei care-l sustine in aceeasi lume cu noi. Acceptarea propriei conditii umane cu demnitate, asta vad acolo. Renuntarea la formal, la superficial. E de admirat.
Cred ca fiecare din noi rezoneaza la cate “ceva” din ceea ce percepem. Fiecare la altceva, precum se poate vedea in comentariile de mai sus . Acel “ceva” este in noi deja. In fiecare, altceva..
Nu că vreau s-o țin langa p-a mea. Decât o sugestie: să nu uităm că e o poză oficială a unei foste celebrități, adică implică o regie a unui profesionist. Iar legat de demnitate: cum poți fi măreț, să ai prestigiu si inălțime morală intr-o poză cu un motan în brațe?
A, dacă-l vedeam că deschide vreo instituție pt. tinerii actori francezi, finanțată din bănuții lui, sau că pune piatra de temelie a unui orfelinat, undeva prin sudul Franței- să fie mai cald, da! Acceptam și un motan roșcat cu ochii turcoaz, chiar sunt pentru cromatică!
Corect, e poza unui artist fotograf. Expresivitatea din fotografie e evident in mare parte meritul aceluia, fiindca numai ochiul unui artist poate sa vada dincolo de aparente. Pe de alta parte, este si meritul artistului Delon, care a stiut sa se lase vazut, dincolo de.. par alb, riduri, sprancene ridicate, ori de pisica aia neagra. “Showoff”-ul, atata cat este acolo, sta, in opinia mea, tocmai prin alaturarea parului alb cu blana complet neagra a pisicii. Ne scoate ochii cu batranetea lui, cumva. Provocandu-ne sa vedem mai mult.
Demnitatea e o chestie interioara, care razbate prin.. coaja, spre exterior. Daca o ai, poti sa fii demn si aratandu-ti varsta, ridurile si parul alb, imbracat saracacios, ori cu o vreo pisica in brate. Poti fi demn si in umilinta.
A nu se confunda cu mandria, care e o chestie complet de fatada. Poti fi mandru, de exemplu, intolit intr-un costum la patru ace si taind vreo panglica, cu un zambet fals.
Parerea mea e ca Lorena a sesizat corect ca Delon a lasat sa se vada ceva din interiorul lui, ceva pur si limpede. Nu cred ca batranetea l-a facut sa devina perfect, insa cu siguranta e mai intelept acum, decat atunci cand n-avea nici un rid. Si asta se vede, cel putin de aici.
Nu am cautat polemica, ci doar am reactionat, vazand ca putini dintre comentatori au inteles sensul postarii.
da, frate. am blogul năpădit de nişte cretini atât de siniştri încât de câte ori le citesc comentariile îmi vine să închid secţiunea de comentat. nu ştiu ce să fac. dacă-i banez, revin cu alte nickuri.
Apropo de comentarii, cred ca se impune vorba lui Radu Paraschivescu: “Persoanele excluse sunt de fata.” 😀
Şi tu eşti primul vizat. Da.
Chiar la asta ma refeream, vreau sa zic, atunci cand sunt de fata.
De ce numai pe blogul tau se aduna cretinii sinistri, ti-ai pus intrebarea? Poate pentru ca i-ai banat si injurat pe oamenii normali.
Nu i-am banat şi înjurat decât pe cretinii şi mai siniştri decât ăştia.
Oamenii normali nu se amestecă să comenteze cu asemenea idioţi pentru că au şi ei demnitatea lor.
Probabil, soluţia va fi să banez tot şi să stau fără comentatori o vreme, până capătă lumea normală curajul să vină.
frumusetea desavarsita mai depinde si de ochiul privitorului ! iar ideea poate fi oricat de limpede daca cel caruia o impartasesti are sufletul tulbure, tot degeaba…