Atât de nedrept

Zilele astea, m-au tot urmărit știrile despre soarta acestei tinere femei. Și ochii ei mari, plini de atâta durere, mi-au sfâșiat inima.

Abandonată la casa de copii de părinți iresponsabili, care s-au apucat să toarne plozi înainte să se informeze despre eforturile aferente turnatului de plozi, și s-au descotorosit de ea ca de un inconvenient, copila a fost violată de un grup de infractori. Neputând trăi cu umilința și durerea, a încercat să se arunce de pe o clădire și a supraviețuit, cu coloana fracturată și o paralizie care urma să o însoțească pe tot restul unei vieți definite doar prin durere.

Și când a ales să solicite sinuciderea asistată, gunoiul de taică-su, care n-a fost niciodată tată atunci când ar fi trebuit să fie, s-a trezit că vrea să-i prelungească agonia cu ani de procese.

Cumva, futerea asta de grijă legată doar de viață, cu zero păsare legată de calitatea numitei vieți, mă duce cu gândul la haitele antiavort. ”Fătați, fătați, viața așa și pe dincolo.” OK, dar ce îi pun pe masă? ”Treaba ta, eu doar îți spun să feți, în rest, te descurci.”

Dacă boul ăla sinistru ar fi fost tată de la bun început, dacă nu și-ar fi abandonat copilul, dacă nu ar fi lăsat-o la mila sistemului, dacă nu ar fi lăsat-o pradă oricui voia să abuzeze un copil vulnerabil și fără apărare, nu ar fi ajuns în punctul în care să aibă o fiică ce dorea să moară.

O fi o povară să afli că ești cel mai gunoi părinte din istoria recentă a omenirii?

Probabil.

Dar o mie de procese nu schimbă asta.

Eu, sinceră să fiu, nu sunt de acord cu eutanasia, în principiu. Cred că viața trebuie trăită. Dar admit totodată că eu nu sunt un om care să poată decide obiectiv pe subiect. Am o puternică mentalitate de supraviețuitor, și dacă mă violau pe mine bastarzii ăia, investeam toată această energie să îi văd pe toți după gratii. În niciun caz nu îmi făceam mai mult rău mie. Pe mine traumele din copilărie m-au dezvoltat în două direcții: să mă detașez instant când cineva îmi face rău, pentru că aia îi definește pe ei, nu pe mine și să le bag pl pe gât să regrete momentul în care le-a venit ideea să-mi facă rău.

Dat fiind că eu sunt rezilientă ca un virus, nu sunt omul care să spună dacă eutanasia e ok sau nu, pentru că sunt mult prea biased.

Eu nu mi-aș eutanasia nici pisica, indiferent cât de bolnavă ar fi. Am vindecat-o deja de n boli și voi continua să fac asta, câte zile mai are de la Dumnezeu. Sunt pro lifer în sensul just al cuvântului: susțin dreptul ființei vii de a trăi cea mai bună viață de care e în stare.

Dar, citind povestea cutremurătoare a Noeliei și înțelegând genul de sensibilitate care o definea, pot înțelege că viața i-a devenit insuportabilă. Și mi se frânge inima gândindu-mă cum acest copil a cunoscut atâta cruzime și atâta abandon, încât a decis și ea să se abandoneze definitiv.

Cred că e o morală aici. Faceți copii DUPĂ CE vă educați ce înseamnă întreținerea și creșterea lor, și nu de gura lumii. Un copil abandonat în minus e o tragedie sfâșietoare în minus. Și unii nu au nicio treabă să fie părinți. Prostia lor cu spume e chinul copiilor lor.

Sper că acest suflet atât de chinuit și-a găsit pacea. Și aș vrea și știri despre modul în care au fost pedepsiți violatorii ei. Ăia, da, meritau eutanasiați.

***

Îți place să citești aceste articole? Poți ajuta în mod direct la scrierea lor. Iată cum.

***

Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da follow pe Facebook şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe TikTok.