Gladiator II: The XXXPack

Vă tot promit de două săptămâni că scriu review la Gladiator II, mai are puțin și iese din cinema, dar problema e că viața se tot întâmplă și nu apuc. Desigur, și aici e un caveat: să fi azvârlit careva cu o donație în Paypal și brusc îmi făceam timp.

E mare supărare pe Reddit, YouTube și TikTok zilele astea, cum că Gladiator II insultă însăși ideea de cinema. Dar iată rețeta mea de succes, pentru a transforma filmul ăsta în cea mai agreabilă după-amiază din viețile voastre.

Se ia de braț un prieten gay care te-a ajutat recent cu niște chestii. Obligatoriu gay, că bărbații straight au un simț al umorului retardat și neamuzant. OK, nu toți, dar dacă te uiți în secțiunea mea de comentarii, majoritatea. Se consumă vreo trei runde de gin tonic de căciulă. Sau de fes. Sau de frizură edgy urbană, dacă te tunzi ca mine. Și cu hihihi aferent, se intră în sala de cinema. Și se râde cu spume tot filmul.

Nu m-am distrat nici la Meet The Fockers cum m-am distrat la Gladiator II.

Greșeala e exact greșeala din cazul lui The Crow 2024. Iei un clasic, adulat de miliarde de fani pentru un anumit vibe și stil. Și-i faci un remake / sequel care e cu totul altceva. Evident că lumea o să se enerveze, că o să simtă că le lezezi experiența, nostalgia și onoarea de familist.

Dacă autorii lor intitulau filmele astea Păsăroiul recalcitrant, și respectiv Denzel does Rome, sau stai, în film nu-l cheamă Denzel, și puneau genul filmului satiră / parodie, lumea nu se ducea cu așteptări și nu ieșea din sala de cinema făcând ca trenul pe șine.

Du-te la Gladiator II vag beat, în companie amuzantă, și o să râzi ca tâmpitul. Mai ales dacă ești ca mine și te omori oricum după tipologia eroi atotputernici care nu greșesc niciodată și rostesc cuvinte falnice despre mântuirea omenirii în timp ce mor.

Lucilla (Connie Nielsen) încă trăiește. Și botoxul fie lăudat, arată cvasi-neschimbată față de 2000. În timp ce Joaquin și Russell au devenit doi moși crăciuni cu plete dalbe, dar asta e divagație de la subiect. Deși la finalul primului film, ai sentimentul că sacrificiul lui Maximus a salvat Roma și de acum începe democrația, afli în al doilea film că Lucilla și-a trimis fiul (Paul Mescal) în Africa, pentru că voiau unii să-l asasineze, și între timp, fiul a devenit un flăcău perfect asimilat culturii africane care s-a îndurat de el să-i pună un blid de mâncare în față, și mare hater al Romei. Deci, l-a trimis departe ca să nu fie prinț moștenitor, ci să fie sclav și pe cale de consecință gladiator??? Înțelepciune, nu șagă.

Între timp, în Roma au ajuns împărați doi frați, Geta și Caracalla, care arată și se comportă ca o versiune gay a lui Beavis și Butthead. De cum intră ei în bătaia camerei de filmare, râzi de leșini. Se pricep la condus țara cum se pricepe pisica mea la fizică cuantică, și, spre deosebire de personajul lui Joaquin din primul film, care are o profundă suferință legată de faptul că toți cei pe care-i iubește îl alungă cu silă, ăștia doi sunt perfect fericiți în retardarea lor. Și extrem de amuzanți.

Dar nimeni nu e mai amuzant decât Denzel Washington, care e un fel de boss pe tagma gladiatorilor și care îl cumpără pe Lucius și îl bagă în tot felul de bătălii delirant de funny, de la lupte cu babuini CGI și până la lupte cu rechini (!!!). Pasămite, dragi ascultători, în Roma Antică, cineva a avut șmecheria de a umple Collosseumul cu apă și de a transporta rechinii în brațe de pe malul mării și până acolo. Posibil sedați cu hocus – pocus, să nu muște. Când te duci să vezi un film cu gladiatori și te uiţi siderat la un prequel la Jaws, te întrebi ce au pus ăia în ginurile tale, în afară de tonic.

Denzel e chiar mai gay decât frații împărați. E principalul intrigant al curții, absolut încântător și flamboaiant, pupă mânușițe în stânga și-n dreapta, flirtează cu toată lumea și bagă strâmbe, pentru că el, fost sclav, vrea să ajungă împărat în locul retardaților. E de o feerie sublimă și, în mod vizibil, se distrează de minune. Și cum nu l-ai văzut până acum pe Denzel decât serios și încordat, luptând pentru salvarea omenirii, această ieșire din tipologie este foarte reconfortantă.

Marea suferință e pe Pedro Pascal, care în toată veselia asta generalizată trebuie să joace tipul straight. Iar lui Pascal NU îi place să joace tipul straight. Și se citește în ochii lui că e furios că toată lumea de pe ecran se dă în stambă după pofta inimii, numai el trebuie să trăiască drame profunde. Nici scenariul nu-l ajută foarte mult.

Mă întreb sincer dacă ăsta nu era un alt film tipic de Ridley Scott, de trei ore, pe care producătorul l-a dorit scurtat la două ore să intre armonios în programul de la mall. Pentru că lipsesc etape din evoluția relației dintre Mescal și Pascal (cum să nu iubești două nume care rimează) și în evoluția relației dintre Mescal și mă-sa. La venirea în Roma, omul nostru îi urăște pe ambii cu spume. Iar scenariul nu le oferă o potecă de reconectare. Brusc, se iubesc din nou și gata. Și nu înțelegi cum devine chestiunea.

Dacă te uiți la film cu dorința de a găsi sens și logică, vei fi frustrat și furios ca redditorii. Dacă te duci pilit și pregătit de distracție, vei râde cu nechezături.

Problema e că acest al doilea film face nonstop referințe la primul, ca un văr de la țară care se laudă cu milionarul familiei, care stă la oraș și trimite periodic bani, de aceea, poza lui la loc de cinste, proptită de peștele de pe televizor. De aceea sunt supărați oamenii. Dacă le amintești la câte cinci minute că originalul a fost un clasic premiat cu Oscar, îți dai singur ciomege în ouă. Las-o așa.

Sincer, eu nu-mi doream un al doilea Russell Crowe mereu viteaz și nobil, și puteam aprecia un erou care nu știe de fapt ce vrea și care face multe greșeli până când își definește identitatea, așa cum e Mescal aici. Sunt sătulă de mesianism ca de mere pădurețe.

Problema e că Mescal nu are un scenariu care să-l ajute în această autodefinire. Sau poate că l-a avut și mare parte din el e pe podeaua sălii de editare.

Rămâne o comedie savuroasă a unei Rome care nu mai ia nimic în serios. Și dacă se adună donații de 500 de euro după acest review, vă scriu și scenariul parodiei porno: Gladiator II: The XXX-Pack. Eu și prietenul meu gay l-am construit din glume după film.

***

***

Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da follow pe Facebook şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe TikTok.

***

Îți place să citești aceste articole? Scrierea lor este un efort. Pe care tu îl poți sprijini. Iată cum.