Hyde Park News

Hyde Park

Revedere

Unele lucruri nu se schimbă niciodată.
Printre acestea se află şi cîinii care pîndesc prin boscheţi
Şi de care se speriase atît de tare
data trecută.
Aceştia făceau şi acum ce ştiau ei mai bine:

Mîrîiau
Lătrau
Îşi arătau colţii fioroşi
Omniprezenţa şi omnipotenţa.
Ceea ce se schimbase însă, în această poveste
Era însăşi fata-pisică.
Descoperise cu uimire că de la un grad de nefericire în sus
Mîrîielile, lătrăturile, colţii,
Ba chiar şi omnipotenţa

Sunt ale naibii de irelevante.

—Băi, fraţilor, ce-ar fi să mă mîncaţi şi să terminăm bîlciul? întrebă ea
Apatică
De parcă i-ar fi servit cu pateuri din bugetul de protocol.

—Păi nu ţipi?

—Ba ţip… pe interior.

—Degeaba. Dacă nu ţipi, nu are nici un farmec, protestă alt dulău.

—Nu am nici un chef. Mîncaţi-mă pe muteşte!

Cîinii se uitară unii la alţii, se apropiară de ea.

—Tu vorbeşti serios?
—Am cumva aerul că fac glume cu viaţa mea?
Da, am făcut destule glume cu viaţa mea

Dar eram în eclipsă temporară a umorului
Şi nu-mi dădeam seama că sunt glume.

Acum însă vorbesc al naibii de serios.
Sunt de pomană. Pentru sufletul bunicii mele
Care ştia multe poveşti frumoase şi făcea dulceţuri.

—Nu mi-e foame – recunoscu jenat un cîine.
—Eu de-abia am mîncat, adăugă altul.
—Iar eu ţin dietă…

Şi astfel se cărăbăniră toţi
Lăsînd-o singură
Cu concluzia.

(Deci, nu era sută la sută singură
De vreme ce o însoţea concluzia):

—Se pare că substanţa cea mai indigestă din lume

E nepăsarea.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

No Responses

  1. Cat de adevarat si cat de frumos spus.

  2. Lorena Lupu says:

    Da, uneori îmi iese. 🙂

  3. mihaela says:

    Îmi pare rău că nu pot reproduce mârâitul de satisfacţie al câinelui meu 🙂 Ar fi fost cel mai potrivit comentariu 🙂

    În cu totul altă ordine de idei, am aflat că astăzi e ziua ta, deci, “La mulţi ani!”. Nu-ţi fac urări multe şi mărunte, ci una, dar bună:) Un pic de noroc să-ţi pice de sus, că sănătoşi, vorba bancului, fură şi ăi de pe Titanic, şi tot nu le-o folosit la nimic…

  4. Lorena Lupu says:

    Da, un pic de noroc ar prinde bine, aşa e.

  5. tot ea says:

    A..LA multi ani daca…Sa fii sanatoasa !!!

  6. coramica says:

    La multi ani! Te pup!Cora mea e glumeatza azi si s-a lins pe bot cand citeam poezia. Coicidenta?

  7. Lorena Lupu says:

    Poate. 🙂 Mulţumesc pt. urări.

  8. coramica says:

    “—Se pare că substanţa cea mai indigestă din lume

    E nepăsarea.” – ori cainii stiu sa fie si politicosi(am glumit!)

  9. tot ea says:

    Desi nu e in legatura deloc ,dar absolut deloc cu subiectul , imi pari o actrita foarte sanatoasa la cap. Eu am cunoscut o actrita… sau absolventa de UNATC…foarte distrusa la minte. Acum imi zicea ceva, pt ca in urmatoarea secunda sa spuna exact contrariul. Am incercat sa o inteleg , sa ii inteleg mecanismele gandirii dar incepusem rau sa o iau si eu pe ulei . A fost cea mai urata experienta a mea EVER. Imi spunea ca tine la mine, ca are feelings pt mine iar peste doua ore maxim incepea sa rada cu amicii de mine . FOARTE SPOOKY !!!! Si ca sa revin la tine, imi pari constanta si consecventa in pareri. Cel putin in scris . Tot ar fi mare lucru …

  10. blackcat says:

    La multi ani!
    Un cadou virtual:andre rieu-Radetzky march

  11. maimutoi says:

    Sa ne fii sanatoasa la minte ca s-avem la cine latra.
    :P:P:P de ziua ta

  12. maimutoi says:

    ah, ce eroare … vroiam sa spun }{ }{ }{ , adica pupici, nu limbi

  13. La multi ani, sa traiesti sa mai scrii, sa fii frumoasa, voioasa,la portofel groasa, iubita, fericita si bamboocha 🙂
    @tot ea- oameni cu pasarele la mansarda si, deasemenea, oameni sanatosi la cap se gasesc peste tot. Oameni suntem, nu carlige de rufe.
    @Maimutoi -freudian slip? ;;)

  14. Lorena Lupu says:

    coramică: câinii menţionaţi de mine mai sus nu sunt câini în general, ci cazuri particulare.

    tot ea: şi cea mai tare fază e când o isterică de acest gen îşi permite să te acuze pe tine că ai fi aşa-şi-pe-dincolo. atunci să vezi fun.

    vreauultimulloc, blackcat: mersi, mersi.

    maimuţoi: nici limbile nu îmi displac, relax. 😆

    raluca hippie: amin.

  15. tot ea says:

    Pai asa s-a si intamplat.. Deci ,pt ca imi place varianta PE DIRECT ,nu pe ocolite..lucrurile au stat asa ..S-a dat la mine . Si nu ar fi fost nici o problema decat ca nu stiam cum sa ma comport pt ca imi scria ca ma iubeste,etc si seara radea cu amicii de mine . Dupa care m-a acuzat PE MINE de duplicitate ?!?!?!?! .. FOAAARTE SPOOKY . Deci fara doar si poate cea mai weird persoana pe care am intalnit-o.Cand am incercat sa o intreb “bai de ce imi cumperi inimioare ” raspunsul a fost ” nu stiu ” Sunt o persoana care nu mi-am ascuns niciodata sexualitatea precum si faptul ca DA ,pot iubi o femeie la fel cum pot iubi si un barbat intrucat ma indragostesc de sufletul unui om. Eu STIU cine sunt . Ea nu stia si tot eu am fost vinovata pt ca era praf in cap . Ce sa mai…am lasat-o “vedeta” asa cum mi-a zis ca e si eu am ramas o “frustrata” asa cum mi-a zis ca sunt . Normal si evident ca ma prefer pe mine, mai frustrata asa ,dar mai coerenta la capatana.

  16. tot ea says:

    @Raluca Hippie … Care e ideea la ce ai vrut sa spui ? Concret *ca suntem oameni cu totii stiam de inainte . Nu am inteles ce ai vrut sa spui

  17. racusoara says:

    @ tot ea
    A vrut sa spuna ca doar pentru ca ai cunoscut o nebuna care era actrita nu inseamna ca toate actritele sunt nebune, asa ca nu era motiv de mirare sa dai peste una normala. A fost o faza gen tipul care a vazut o frantuzoaica roscata si a ajuns la concluzia ca frantuzoaicele sunt roscate. Ideea ei era ca nebunii sunt distribuiti uniform in populatie, indiferent de meserie, pentru ca in fiecare bransa sunt oameni si oameni. Lui Hippie pur si simplu nu-i plac prejudecatile.

  18. tot ea says:

    Pai si unde am zis eu ca toate actritele sunt nebune ? Unde ati gasit aceasta propozitie, metafora sau …eufemism in textul meu ? Chiar nici mie nu imi plac prejudecatile din moment ce mi-am recunoscut public bisexualitatea 🙂 . Deci ?

  19. tot ea says:

    In fine, hai sa o lasam asa .Ca un dar de ziua Lorenei 🙂 .. Bine e cand vezi un nebun din asta sa ii pui catrafusilii intr-un borcan si sa iti vezi de drum .In nici un caz nu e ok sa incerci sa il intelegi pt ca poti sa te cufunzi in niste mecanisme ale gandirii-lipsa. POti sa o iei razna si tu -om normal .Imposibil sa cerem niste raspunsuri de la oameni care nu le au nici ei.

  20. racusoara says:

    @tot ea: Atunci eu, la randul meu, nu inteleg scopul postului tau initial (ce rost are sa-i scrii omului ca sa-l anunti ca e sanatos la cap?). Si da, poti avea prejudecati, chiar daca faci parte dintr-o categorie care e, la randul ei, tinta prejudecatilor. Dar intr-adevar, hai s-o lasam asa…

  21. Malko says:

    La mulți ani!
    Cu ceva intârziere, ce-i drept..

    Succes vineri!

  22. tot ea says:

    Hai sa o lasam asa…dar totusi :)))))….
    Cica odata, doi vecini s-au certat din cauza unui gard .Amandoi convinsi ca au dreptate ,au plecat catre judecator. Primul isi incepe pledoaria iar judecatorul ii da dreptate. La fel procedeaza si al doilea si judecatorul ii da si lui dreptate. Sfatuitorul judecatorului ii spune : Dar Marite Judecator nu se poate sa dai dreptate celor doua parti… Iar judecatorul raspunde : Da, si tu ai dreptate .
    Asa ca putem sa o tinem la nesfarsit cu explicatii inutile. Cred ca noi toti avem dreptate 🙂

  23. ciri says:

    10 zile inainte, 10 zile dupa eveniment urarea este valabila.Ce-ti doresc eu, sa nu contractezi nici un fel de gripa in acest sezon, sa ai si la anul macar o lansare de carte , iar ceea de vineri sa-ti iasa snur.LA MULTI ANI!

Leave a Reply to VreauUltimulLocCancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Discover more from Trollywood

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading