În vizită prin mintea lui Robin Williams

Din punctul meu de vedere, una dintre imensele calităţi ale lui HBO este modul extrem de flexibil şi de prietenos în care îşi gestionează relaţia cu presa. Sau cu blogării, în acest caz. Dacă eşti genul care merge la vizionări, ai parte de petreceri tematice excepţionale şi give-aways branduite create cu infinită imaginaţie. Şi am scris deja despre asta aici.

Dacă se prind că eşti genul care chiar scrie când îi place ceea ce vede, dar preferă serile singuratice cu un vin roşu şi un pisic negru, îţi trimit linkuri la vizionări online ale noilor producţii. Şi nu ai cum să nu apreciezi asta.

În sensul că eu chiar vreau să slujesc comunitatea artistică, dar urăsc noţiunea de “nu se poate”. Dacă nu se poate, să scrie despre tine mă-ta, iar eu scriu cu şi despre cei cu care se poate.

Perfect. Aşa am văzut ieri seară unul dintre cele mai recente documentare produse de HBO, Robin Williams: Come Inside My Mind.

Filmul a avut premiera internaţională în ianuarie, la Festivalul de la Karlovy Vary, şi e o evocare nostalgică a vieţii, operei, şi nu în ultimul rând, a personalităţii solare şi explozive a actorului şi standup comedianului Robin Williams. Şi, în acelaşi timp, a evoluţiei subtile, dar necruţătoare, a demonilor interiori care i-au măcinat pas cu pas mintea, până în momentul în care acesta şi-a pus capăt zilelor, în 2014.

Robin Williams a fost un om iubit. Se vede din zâmbetul tandru, nostalgic, al tuturor actorilor, comedienilor, regizorilor, iubitelor, angajaţilor, membrilor de familie intervievaţi în documentar. Nimeni nu face declaraţii oficiale de comemorare pe tonul fals-îndurerat cu care vorbesc oamenii când îi încearcă o durere acută la bască. Toţi au amintiri foarte exacte, greu de uitat, pe care le relatează în detaliu izbitor; genul de poveşti care îţi spun că, pentru oamenii din viaţa lui, Robin Williams era ca Moş Crăciun.

Cei care, ca mine, l-au descoperit pe Williams abia prin prisma filmelor lui din anii 90, Mrs. Doubtfire, Goodd Will Hunting, Jumanji sau Hook, habar n-au avut că acest succes impresionant a venit după un alt deceniu de succes în televiziune. Iar în state, televiziunea şi filmul sunt lumi radical diferite. Extrem de puţini oameni au talentul şi carisma necesare să-şi creeze un nume în ambele, şi să spargă prejudecăţile reciproce ale acestor două lumi.

Din acest punct de vedere, documentarul regizat de Marina Zenovich oferă o bogăţie de material bine ales, din toate spectacolele de stand-up comedy, filmele, serialele, proiectele teatrale şi workshopurile lui Williams. Ba chiar din performance-urile de teatru de improvizaţie la care participa în studenţie şi care, uimire, dovedesc aceeaşi ascuţime a spiritului şi promptitudine a reacţiei ca şi spectacolele de mai târziu. În 40 de ani de carieră, Robin Williams a atins culmi ale performanţei şi succesului la care mulţi dintre noi nici măcar nu pot visa. A luptat cu varii dependenţe: de droguri (în anii 80), de sex la nimereală (tot anii 80), de alcool (anii 90), şi de aprobarea altora (toată viaţa).

Unul dintre comedienii intervievaţi spune că râsul dezlănţuit al publicului e un validator extrem de intens, care îţi face adrenalina să cură prin tot corpul. Şi, pe cale de consecinţă, devii dependent de asta. Iar Robin Williams avea o nevoie disperată să-i facă pe toţi cei din jurul său să râdă. După cum spune regizorul Mark Romanek, cel care l-a condus în One Hour Photo (2012), era ca şi cum Williams se hrănea din râsul celor din jur şi, chiar dacă rolul de pe ecran solicita o complexitate de nuanţe subtile, energia acumulată din râsul altora îl stimula pe Williams să ofere mult mai mult şi pe acest palier.

Pe măsură ce filmul progresează, avem un sentiment din ce în ce mai acut că Williams a fost soarele de pe cerul tuturor apropiaţilor şi îndepărtaţilor lui, numai în viaţa proprie n-a prea ştiut să-şi găsească locul.

Pentru că, vedeţi voi, boieri dumneavoastră, bolile psihice nu sunt întotdeauna evidente. Modul în care se insinuează ele în viaţa oamenilor poate face să rămână nedetectate până e mult prea târziu. Iar Robin Williams era un maestru în a-şi ascunde durerea, în a o îmbrăca în haina sclipitoare a umorului şi în a savura reacţia încântată a celor din jur.

La moartea cuiva, unul dintre clişeele preferate de ştirişti e “a pierdut lupta cu moartea”. Robin Williams a pierdut doar lupta cu sine însuşi.

Au rămas în urma lui un număr impresionant de filme şi spectacole, dovada unui talent şi a unei inventivităţi ieşite din comun. Şi nenumărate amintiri care dovedesc că omul a ştiut să valorifice clipa.

Foto: HBO.

 ***

Îţi plac textele Trollywood? Poţi susţine şi tu proiectul.

 

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

4 Responses

  1. calin iulian says:

    genialo!

  2. Sorinelu says:

    Robin Williams e singurul actor ale carui video clipuri online simt nevoia organica sa le revad, mereu. Interviuri, mai ales, cred ca n-am vazut vreun “talk-show” in care sa fi fost invitat fara sa isi poata stapini impulsul de a “se da in spectacol” indiferent de ocazie. Inca nu i-am vizionat toate filmele, dar “Moscow on the Hudson”, “Dead Poets Society” si, naturally, “Good Will Hunting”, sint, cind ma gindesc la Robin ca actor, filmele la care ma duc fara sa ma gindesc. Cind am aflat vestea, eram la volan, desi continuam sa aud in radio-ul masinii “apparent suicide”, “found dead”, credeam ca e o gluma proasta. Nu am veleitati de “fan pina-n pinzele albe”, nu pot spune ca sufar de-adevaratelea cind moare vreo valoare, nu ca nu imi pasa, dar dupa momenul initial de intristare, normal, viata personala isi continua “rondul”. Insa – cel putin pina acum – moartea lui a fost cea care m-a marcat cel mai serios, cred ca am avut saptamini intregi de anxietate reala, desi poate la vremea respectiva n-as fi recunoscut. Nu stiam de acest HBO show despre viata lui, e posibil sa fi vazut clip-uri, daca exista pe youtube (cu greu cred ca mi-a scapat vreunul pina acum), multam.

    • Lorena Lupu says:

      E lansat recent pe HBO, nu prea avea cum să “circule”.

      Mulţumesc pentru comentariu, simt oarecum la fel.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: