De dragoste

Cred că nu v-am povestit niciodată de dragostea pe care o nutresc faţă de cronicile care povestesc ce se întâmplă într-un spectacol. Ca asta.

Şi, ca să mă revanşez, o să vă fac acum o cronică la un spectacol imaginar, în exact acelaşi stil.

Spectacol: Când morţii sar gardul

de Grigore Coteţ-Păsărelu

Regie: Mihai Scociorbescu

Interpreţi: Vasile Tristu, Alexandru Spatelat, Mateiaş Alefteresei

Şi cronica:

Conform marelui critic Călin Georgescu, care în viziunea sa originală şi inegalabilă asupra literaturii române zicea că “Drama însăşi şi-a găsit substanţa de când cu Coteţ-Păsărelu, scuturându-se de podoabe cum ar fi declamativul şi sentenţiosul şi reducându-se la meandrele întâmplatului şi, anume, oscilarea pe buza prăpastiei”, inovatorul şi mereu reinventatul regizor Scociorbescu face un pas înainte. Adică, transpune drama celor trei protagonişti chinuiţi de amintirea lunii de miere într-un concret şi mai plin de meandre, sugerate subtil prin tapetul dungat al decorului, firul încreţit al telefonului prin care ei sună la un număr la care nu răspunde nimeni şi tatonarea angoasantă prin frigiderul care rămâne gol de la început şi până la sfârşit.

Toţi cei trei eroi, jucaţi cu profunzime interpretativă de Tristu, Spatelat şi respectiv Alefteresei se perindă ocazional pe la acest frigider, îl deschid şi spun memorabila replică “Iar nu e bere”. Asta le aminteşte de nunta de miere, ceea ce e o realitate rimantă cu cea a prezentului. Apoi, apare viziunea femeii ideale, care se dovedeşte a fi tot Tristu în travesti (acest admirabil actor, dirijor, pictor, operator de telefonie, tâmplar şi manipulator marfă), purtând o rochie lungă, cu buline (altă aluzie fină la meandrele întâmplatului) iar bărbatul ideal este, pe rând, fiecare dintre cei trei protagonişti. Epică este scena în care Tristu joacă două roluri, pe al său şi pe al femeii, vorbind singur cu o oglindă imaginară.

Apoi, urmează o răsturnare spectaculoasă de situaţie, când cei trei plimbă mobilierul de colo până colo şi zic replicile cutremurătoare: “Mamă, ce de praf, dar nici un ban în ascunziş. Trebuie să ne luăm un job”, ceea ce sugerează că şomajul este un lucru rău. Şi, desigur, femeia ideală dispare. Apoi cei trei se întorc la frigiderul gol şi remarcă, răvăşitor de cutremurător: “Iar nu e bere”. Aici apare originalitatea viziunii lui Scociorbescu: pe un ecran suprapus, carevasăzică, un plan independent de poveste, înţelegeţi dumneavoastră, apare proiecţia femeii ideale – o Adrenalina Răstitu suavă, delicată, parfumată, ca o roză nurlie ce pluteşte în visele unei fecioare încă neatinse de sărutările unei adieri de zefir într-un cătun din vârf de munte, poate Buştenari, judeţul Prahova. Femeia ideală deschide frigiderul şi îl umple cu beri. Vrafuri peste vrafuri de beri. Frigiderul e burduşit, dar ea continuă să aducă beri, să le înghesuie şi să le împingă unele peste altele. Nici un ochi din sala ticsită de lume a Teatrului Popular “Thalia Poporului” nu rămâne neumezit. Lângă mine, o doamnă în vârstă plânge prăbuşită în batistă. Lumina scade încet peste această imagine finală dramatică până la bezna totală. Doar suspinele şi aplauzele frenetice se mai aud. Plus clopotul bisericii din colţ.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

No Responses

  1. gadjodillo says:

    Haha! As jura ca e vorba de introducerile mood-killer (adica de-ti taie cheful de vazut filmul) pe care le face Radu F Alexandru la filmul de vineri seara, daca n-ar fi vorba de teatru. Omul ala, care vine dupa fantasticele analize ale lui Toca, dumnezo’ să-l hodine’, te poate face sa juri ca nu vei dori in veci sa mai vezi filmul caruia de fapt ii face un mare deserviciu… Sper ca nu ia bani pentru mizeria aia de comentariu, ca daca-i ia, atunci se cheama, intr-un fel sau altul, ca-i ia din banii noştri, cum ar veni.

  2. Simona Poienaru says:

    …oricum zilele astea am facut alergie la manevra de deschidere/inchidere a usii frigiderului… nu e doar un spectacol imaginar, e o traire- un spectacol stresant, plictisitor, sau nu…dar parca vesnic neterminat, e ca un seif dar cu un cod universal, totul se invarte in jurul lui si, mereumereu, cineva il va deschide…in rest,mi-a placut tapetul dungat si rochia lunga, cu buline si,oricum cronica ta e un spectacol in sine, haaaahaha (bine ca te-am aflat, nu cred ca e foarte tarziu, pt mine, inca ma pot bucura…)

  3. goodman says:

    Liana Tugearu (cronicara linkuita) imi aminteste, antitezist vorbind, de o pizda analfabeta din Calarasi pe care am futut-o eu intr-o imprejurare. in toiul faptei, intr-un context pe care-l stiu decat pizdele destepte, mi-a scapat cuvantul clitoris. taranca, f.f.f. buna dealtfel, m-a intrebat ce-i aia. eu blocat i-am zis ca-i lindic medical. ea, dupa alte 10-15 miscari du-te-vino m-a intrebat daca-s doctor.
    trist & adevarat !

    La multi ani !

  4. Matusa lui Bogdan says:

    Acest articol e de cacat.

  5. Marius says:

    Lorena, un an nou la fel de jucaus ca opusul tau de mai sus. Have fun!

  6. Nea says:

    Luna de bere, dacă au petrecut-o cei trei împreună.

  7. Floarea albastra says:

    Caragialian text scris de Lorena Lupu:) Imi aduce aminte de exagerata adulare de catre unii a lui Eminescu care, trecand prin Tarnaveni, ar fi rostit:”sunt poet, vreau sa-mi adun material”. Si? Care-i baiu? Asa si cu cronica dulceaga a carei parodie este acest text. Sa spun ca-i minunat, super, ultra. extra:)))???

  8. dada says:

    esti fenomenala !! bestiala chiar ! (in sensul bun,of course) 😀

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: