My female dog is a bitch

I-aţi admirat vreodată pe atleţii din Kenya şi toate performanţele lor aproape supraumane de la probele de alergări? Şi eu m-am minunat, pe când eram tânără şi naivă – dar de când am acest câine, am început să înţeleg.

Dar, serios. Am o idee de afaceri. Vrei să slăbeşti 10 kilograme într-o singură lună? Închiriez câinele ăsta cu 1.000 de euro – veţi vedea că face banii.

Un exemplu: în noaptea asta, pe la 4, beţivii care se întorceau pe şapte cărări de la cârciumile din zona Diham au văzut o fată şi un câine plimbându-se şi au crezut că nu văd bine. Pentru că în mintea lor, plimbarea arăta aşa: respectivul câine o târâia pe fată cu o viteză de parcă ar fi fost bombă cu ceas în zare şi ar fi trebuit să o dezamorseze cu gura lui. La 4.20, am luat-o cătinel spre Basarabia, la 4.40 eram deja în Piaţa Muncii. Nu am crezut că distanţa aia se poate face în 20 de minute. După mintea câinelui meu, ăsta fusese de-abia preludiul: a luat-o frumos în sus pe Mihai Bravu. Dar dat fiind că nu mă tenta să văd Ştefan cel Mare la 6 dimineaţa, am ţipat la ea prea puţin educativ şi am coborât amândouă jos, să aşteptăm primul metrou al dimineţii spre Titan.

Needless to say, angajaţii Metrorex s-au uitat la noi ca la mere pădureţe. Eu am aţipit în metrou, dar câinele i-a adulmecat pe toţi pasagerii şi s-a angajat în tandreţuri cu vreo trei. Ăia s-au împrietenit între ei, apoi mi-au spus cu înţelegere: “Acum aţi ieşit din tura de noapte, nu? Lăsaţi, că vă obişnuiţi cu timpul”.

Acum, iar am cârcel la o fesă, şi de data asta, nu e dn motive sexuale. 😀 Mens insana in corpore sano!

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

No Responses

  1. nedormitul says:

    oamenii serioşi pe vremea asta îşi iau porc.

  2. Tolontan says:

    tu ești gabi? gabi szabo? te-ai vopsit brunetă? ia dă-te mai încoa, să te văz mai bine. watsone, ia dă-mi lupa, că nu văz bine, cred că am îmbătrînit.

  3. Liviu M. says:

    🙂 mens Satana in corpore Lorena…. ora 4, oao

  4. mastic says:

    Stau in zona. Cand strig Bellissima sa intoarceti capul amandoua.

  5. Alex says:

    in corpore barosano

  6. zulu says:

    my dog is a human female bitch

  7. ügyvéd says:

    Hmrrr. Na, domnita draguta, este locul la si un altul bozgorul?

  8. lorena pula says:

    zic asta pe bloguri ca esti curva. asa e?

  9. vorbim despre piticania aia din postul anterior?
    Eu zic sa o inscri la un curs de dresaj, sa ii iei zgarda de forta si sa ii legi picioarele ca la caii lasati la pasunat. A sa nu uit pune-i si bat d-al de caine ciobanesc sa nu alerge după iepuri. Asta ar trebui sa o mai incetineasca.
    Sauuuu ar mai fi varianta ca esti intr-o forma fizica timida :D.

  10. creca says:

    creca watson e tot una cu cric si cu tolontan.

  11. Vasile says:

    “Cainele nu e ca pisica” dupa vorba sefului nostru, care a zis ca iarna nu-i ca vara.Vroiam sa zic de ieri ca vei avea probleme ,eu am avut o pisica si dupa 2 ani un caine si a fost un dezastru ,la bloc!Se alergau prin casa ,darimau tot ce le era in drum ,cand a ajuns cainele la 6 luni si o talie de 50 de cm l-am dat la tzara,ca devenise imposibil,nici macar 6 ore pe noapte nu aveam liniste. Si in plus cainele trebuie plimbat pe afara de cel putin 2 ori pe zi.Pentru unele persoane e bun ,inlocuieste tot felul de diete sau aparate de Gym.

    • Ostap Bender says:

      Are dreptate Vasile. Lorena, gandeste-te bine ce faci ca o sa-ti futi viata. Ori o sa-ti bati joc de el ori el de tine. Vorbesc foarte serios.

  12. Papillon says:

    o fi si cainele, ca stapana? sau de unde pana unde?

  13. Laurentiu says:

    Are dreptate Ostap. Lorena, gandeste-te bine ce faci ca o sa-ti futi viata. Ori o sa-ti bati joc de el ori el de tine. Vorbesc foarte serios.

  14. Ostap Bender says:

    Are dreptate Laurentiu. Lorena, gandeste-te bine ce faci ca o sa-ti futi viata. Ori o sa-ti bati joc de el ori el de tine. Vorbesc foarte serios.

  15. Laurentiu says:

    “al dimineţii spre Titan”

    Amintirile ma chinuiesc, amintirile ma rascolesc, nu mai rezist: intr-o compunere din generala am reusit sa bag lirismu’ in orgasm cu: “in zare se zareste Colentina”

  16. ügyvéd says:

    Cine am fost betivul pe sapte cararile? Cred ca eu am fost unul.

  17. ügyvéd says:

    Mens sana in corpore barosana! Drágám, tu estem un barosana si un femeia extraordinara. Bozgorul faceam patinajul pe net si odata am cazutul in curul. Am benoclat ochiul la afisul cu Lorena Lupu si pana aici mi-o fost. Na, scuza pe bozgorul fiind ca nice carte n-a citit, nice teatru n-a vazut.

  18. jojo says:

    ha ha ha ! locuiesc in zona si, da, este o performanta parcursul. se pare ca Belissima ta iti rezerva multe surprize si acum nici ca vei mai ai timp sa reflectezi asupra (ne)fericirii. daca gasesti o sticla cu apa vitaminizata pe drum, sa stii ca e de la mine. Bellea ai cautat, Bellea ai capatat.

  19. ügyvéd says:

    Cine estem domnul Bellea? Domnul Bellea estem un master de fericirea? Domnul Bellea mergem mana in mana cu domnisoara Bellisima? Sau domnul e Belea pe romaneste? Acum ügy punem punctul, fiind ca stim legea nescrisa de blogurile.

    • jojo says:

      e Bellea cu doi ‘l’

      • ügyvéd says:

        domnisoarei apropritarei blogului, cine estem tu? Tu estem un domnisoara filologicul? Daca tu estem un domnisoara filologicul, eu cerem scuze si incepem sa facem penitenta. Facem un penitenta atenuatul, adica in locul de biciul pe spinarea ascultam Taraf tv.

  20. jojo says:

    intre confirmare si apreciere e o diferenta. lorena, nu ma face sa cred ca nu o vezi. 🙂 ce sa iti confirm eu, lorena ? nu sunt nici scriitor, nici critic, nici mentorul tau. te-am citit si te-am apreciat. uneori te-am considerat cam agresiva in scris, spre deosebire de interviurile de la targurile de carte. si e treaba ta cum esti, insa impact exista.

  21. jojo says:

    😆 asta dupa ce am citit panseurile sarcastice ale celor 7 spamurai. hai sa fim mai clari si mai directi. sambata ti s-a aruncat o manusa-idee in x etape. e randul tau sa ne arati daca vrei cu adevarat chilotii inapoi sau vorbesti vorbe. ce faci ? ridici manusa sau nu ?

    • Lorena Lupu says:

      ce mănuşă-idee în x etape? nu înţeleg nimic.

      • jojo says:

        mda, nu intelegi.

        too bad, so sad. tu crezi ca te-am ironizat ? am 3 caini acasa si un motan, tustrei luati de pe strada. iubesc animalele. nu locuiesc in dorobanti si nici la taraf tv, desi am mai multe locuinte.

        o prefer pe cea din titan, pentru ca in fata geamului meu e un copac pe care stau mereu porumbei, iar vara vin pe balcon cu mine, cand imi beau cafeaua dimineata. excentric si lipsit de modestie, stiu.

        dupa ce decorez o casa, nu iau lampi. las becul asa cum a fost la inceput, ca sa imi amintesc mereu de unde am plecat. multe uita de unde au plecat si uita sa fie preocupate si de altceva decat de oja de pe unghii. si mai servesc drept model in societate.

        nu ma uit la tv, dar daca tu ai avea o emisiune asa cum e blogul tau, cu siguranta m-ar mobiliza sa folosesc butonul on al telecomenzii. spun emisiune, nu aparitie-disparitie. si poate ca, dupa ce se vor trezi din socul vorbirii murdare, unele, la iesirea din beauty shop vor opri si la book shop. pentru ca ar fi in trend. ce sa-i faci, scopul scuza mijloacele. machiavelic.

        scuzati tonul total diferit de cel al blogului. fara sa o iei drept o ironie, eu nu am mereu glume pe care sa le scot din joben. am alte calitati, dar asa cum spui si tu, nu am nevoie de confirmari pentru ce valorez.

        • Lorena Lupu says:

          nu înţeleg ce legătură are întrebarea cu ironizatul şi cantitatea impresionantă de informaţii despre tine cu mănuşa în x etape despre care vorbeai anterior, şi despre care în continuare nu am înţeles la ce referă.

          spamuraii fac parte dintr-un alt set de glume, care nu are legătură cu tine.

          mersi că ne-ai împărtăşit lucruri despre tine, e întotdeauna interesant să aflăm detalii despre oameni.

  22. ügyvéd says:

    Jaj nekem. Na, a venit un dracul si am bagat coada imbarligata si el radem acum, ca un …dracul. Na, eu am raspuns la domnisoara jojo. Nu carecumvasilea sa se enerveze domnisoara proprietara de la blogul cu mult verde. Daca ea se suparam si dam un sutul in curul la bozgorul, eu zicem kezét csókolom la ea si intoarcem si obrazul. Na!

  23. Marghioala says:

    Poti sa si calatoresti in timp cu cainele asta, nu doar in spatiu. Daca se misca suficient de repede si cu spatele, poti sa ajungi in trecut ca Superman intr’o epoca demult apusa si sa’ti regasesti virginitatea. Sau daca vrei s’o dresezi, iti pui tie lesa si ii arati cum tre’sa se miste natural fara panica.

    • Lorena Lupu says:

      mersi, nu am nostalgia propriei virginităţi. n-am avut parte în viaţă decât de sex bun sau excepţional, aşa că nu e cazul.

      şi te las pe tine să-ţi dresezi eventualii câini prin puterea exemplului, eu am alte metode ceva mai profi.

      • Marghioala says:

        N’avea legatura cu calitatea sexului, da’ te’a racait nevoia sa scoti asta’n evidenta. Bai, felicitarile mele, la un moment dat ajungi sa apreciezi orice din disperare. In fine, daca ajungi inapoi in timp, poate’o gasesti p’a mea, ti’o fac eu cadou, ca pentru tine poate’o fi fost exceptional, da’ de partea cealalta a pulii n’o fi nici acu’, macar sa ai o scuza.
        Nu’mi plac cainii, mi’e frica de ei, au tendinte agresive si le pute gura. I’m definetly a cat person.

        • Lorena Lupu says:

          băi, frăţioare, când m-o lovi disperarea cu adevărat, o să vin să cer lecţii de management al disperării de la tine. pari expertă a tuturor formelor de disperare văzute vreodată de om.

          PS: Etapa 1: la vârsta ta, deja aveam de mult bani să locuiesc singură, dintr-o muncă pe care o iubeam. (Asta doar aşa, ca să nu mai vorbească ciobul oalei sparte despre disperare).

        • Marghioala says:

          Whoa, whoa, whoa! Cand m’oi lua de barbat, atunci sa’mi reprosezi ca am pula mica si nu mi se scoala cand mi’o sugi, ca nu te fut bine, ca aude mama cand urli “da’i cu vasilina si baga’mi’o’n cur”, sau orice alta chestie care ti se pare tie despre mine. La varsta mea posed suficienta intelepciune incat sa nu fac balci din viata mea intima. Si te’a lovit disperarea, caci altfel nu stateai s’o combati lunga pe un subiect cu care eu n’am avut tangenta.

          • Lorena Lupu says:

            ok, puteai să îţi manifeşti netangenţialitatea tăcând. (că nu eu am început să îţi reproşez ţie chestii, ci tu mie, în maniera mahalagistică specifică. eu nu am făcut decât să îţi atrag atenţia că nu e cazul. atât.)

        • Marghioala says:

          Si am ales sa n’o fac si e cazu’ atata timp cat tu singura defilezi cu niste chestii. Le’ai pus pe tapet, acum uita’te la ele. Numa ca io combat fair cu ce deduc io din mintea mea ca ar fi sau cu ce te dai singura in vileag, nu cu ce se lauda altii ca stiu si li se pare interesant sa vehiculeze despre mine, adica ostap ca numa ala s’apuca sa plimbe vorba si’apoi face pe niznaiu.
          Pai ori facem mahala ori nu mai facem. Nu venim cu detalii din culise si’apoi lingem ipocrit la principii de viata si pretindem ca avem coloana vertebrala de om cinstit.Vorba cuiva cunoscut amandoua, tie si sexual, pe nume Mantog, daca te bagi in cocina te mananca porcii. Mi’o merit aici. Recunosc. Oricum, cine se ia de mine, de mama, de pantofii mei, de serviciul meu, de felul in care nu gatesc, in general cam de tot ce tine de mine, il fut in gura. E reflex.
          Poti sa transmiti asta oricui decide sa mai imparta detalii in discutii pe messenger despre mine din lipsa de subiect. Chiar si pe mine daca ma prinzi.

          • Lorena Lupu says:

            băi, femeie, ce “deduci tu în mintea ta” nu mă foarte interesează. dat fiind că mintea ta este extrem de faulty şi plină de bug-uri.

            cu ce mă “dau io singură în vileag” după mintea ta sunt iar aberaţii de-ale tale, care prea puţin mă interesează. dacă aş sta să îmi fac procese de conştiinţă vizavi de tot ce bântuie prin minţile tuturor irelevanţilor, aş irosi prea mult timp în activităţi neaducătoare de profit (spiritual sau material).

            în continuare tu eşti aia care face cocină şi panaramă în spaţiul meu, nu invers. te informez: pentru mine eşti o simplă irelevantă care revarsă frustrări pe net. iar dacă mai şi iei glume drept adevăruri, e doar un semn că nu ştii de glumă. so ridiculous. 😀

        • Ostap Bender says:

          nu cred ca mi-ati dat vreuna dintre voi limbi in pula si pe urma sa umplu internetul de jagermaister si sperma publica. daca am amintit de sosetele tale roz candva nu inseamna ca io-s ala care iti vrea raul si te face gratuit de cacat in public. penibile! amandoua!

          • Lorena Lupu says:

            ia măsoară-ţi tu cuvintele la adresa mea, că nici nu am făcut armata împreună şi nici nu ne-am bătut pe burtă vreodată.

            atâta timp cât nu eşti în stare să vezi că eu nici măcar nu te-am adus în discuţie, neavând nici o treabă (nici eu cu tine, nici tu cu discuţia, nici altceva), eşti mai penibil decât oricare dintre noi. Nu te-a învăţat mă-ta să nu te bagi în dscuţii care nu te privesc?

      • Marghioala says:

        Fa, cine’ntinde’acu’ mahalaua? Ai iesit cu taraba, am venit, am facut fiță la ce vinzi ca nu esti singura cu taraba din piata desi asa te comporti, am mai venit, am mai plecat. E care pe care, sau cum?
        Oricum, iti spun io ca sa stii pe viitor, futaiu’ nu’i gluma, e treaba serioasa, nu stiu cine te’a pacalit. Si ce nu te intereseaza pe tine despre mine e perfect, n’are cum sa ne deranjeze p’amandoua deloc si nici s’aducem vorba deci. Pe mine ma intereseaza de tine, pentru ca dupa cum spuneai, io nu stiu de gluma, dar caut motive ca sa rid. Iti multumesc pe aceasta cale ca existi si ca te manifesti.

        • Lorena Lupu says:

          cine o întinde? în continuare tu, că îţi continui triumfător lătratul pe aici.

          iar fiţele le facem fiecare pe măsura potenţialului nostru. ţie potenţialul nu îţi permite să faci fiţe. ghinion.

          iar futaiul e treabă serioasă sau glumă, în funcţie de ceea ce vreau eu să fie. fiind strict problema mea.

          BTW: donşoara stiuardeză: cât timp vei încerca să dai sub centură (fără să nimereşti :D), voi da şi eu sub centură (şi, ups, voi nimeri). Că nu eşti tu, ţaţa nambăr oan, în măsură să dai lecţii de morală nimănui. întâi învaţă să te întreţii (sau mă rog, dacă nu eşti în stare, să găseşti prostul care să o facă), apoi mai povestim de pe poziţii egale. între timp, vezi că te strigă maică-ta cu pijamaua în mână. 😀

        • Marghioala says:

          Pe mine macar ma striga cineva care stie sa articuleze cuvinte dintr’o pozitie bipeda si egala cu a mea. Daca m’as tatari probabil ca ti’as spune sa continui sa’ti dresezi animalele de casa, poate o sa’ti dea limbi daca nu ti’a iesit cu Mantog. Si’apropo de casa, daca stai in chirie nu’nseamna ca ai casa ta. Inseamna ca esti din provincie si n’ai gasit un prost suficient de mare care sa’ti plateasca netu’ de care faci abuz, banii din activitatile sexuale fiind limitati in cazul tau din moment ce n’ai reusit sa impresionezi pe nimeni mai mult de’atat.
          Desigur, putem continua aceasta balacareala, ca asta e pana la urma, la nesfarsit. Numa ca vezi tu, mie nu’mi e rusine nici cu ce sunt, nici cu ce fac. Iar potentialul n’ai cum sa mi’l apreciezi pentru ca spre deosebire de tine, eu lucrez intr’un domeniu despre care tu n’ai habar si cu care nu m’am laudat niciodata pentru ca nu face subiectul.

          • Lorena Lupu says:

            cine ţi-a zis că nu a dat limbi, proasto? şi cine ţi-a spus că nu ar avea cine să mă strige (biped şi egal, ba chiar superior), dacă aş vrea?

            Şi apropo de chirie: dacă stai cu chirie, înseamnă că poţi. că nu mai depinzi de mă-ta şi de tac-tu. că îţi acoperi singur toate cheltuielile şi nu ai chef să te rişti în investiţia riscantă pe timp de criză a unui credit imobiliar.

            Btw: eu, spre deosebire de tine, fac sex cu oamenii pe care îi doresc. nu încerc să găsesc sponsor, să îmi transform păsărica în obiect de licitaţie, unde ea să revină celui care oferă mai mult. şi, de aceea, sexul pentru mine e ceea ce este: o plăcere, nu o modalitate de a face bani ca în cazul tău. 😉 de aceea nici nu neg că aş fi făcut sex cu X sau Y – da, am făcut-o, pentru că asta am vrut. Da, când îmi doresc un om, îl fut. Care-i problema ta, până la urmă?

            Şi nici tu nu te prea pricepi la domeniul meu, ca dovadă că te-au zburat ăia după două numere. Iar tu nu te lauzi pentru că nu ai cu ce. Că dacă ai avea, la cât eşti de ţaţă mitocancă, numai gura ta s-ar auzi.

        • Marghioala says:

          A, si roaga’te sa nu ma intalnesti pe vreo cursa :
          )

        • Marghioala says:

          Tanti, eu nu ma confund cu meseria mea. Ca dupa cum ti’am zis, daca vroiam, cu asta ma prezentam + poza si permite’mi sa ma indoiesc teribil ca as fi dat chix in a aduna lingai. Numai ca nu asta era scopu exercitiului. Stai cu chirie pentru ca n’ai de ales si surprinzator pentru tine, nu esti singura si nu e un merit deosebit. Iar cu cine te futi tu din orice motiv ajunge sa fie speculat din simplul motiv ca faci public faptul asta, asa ca asuma’ti eventualele comentarii ulterioare. Si nu te mai astepta ca toata lumea sa se prosterneze in fata imuabilei tale fapturi. Ai blog, nu altar pe care sa sacrifici pulifrici si virgine in devenire. Mantog nu’i vreun Chisu si nici tu nu esti vreo Raduleasca. Cine simte un fior in vintre sau vagin, dupa caz, la ce insiri tu pe’aici, sa fie sanatos, eu nu pot sa ader. Dar actiunile tale au consecinte care nu’s intotdeauna pe placul tau. Nu e o lectie de morala, e un fapt in sine.
          Bun, eu o sa ma opresc aici pentru ca deja discutia, gluma sau nu, a derapat bine de tot pe’o directie pe care nu vreau s’o urmez.

          • Lorena Lupu says:

            Nu te confunzi pentru că nu e nimic demn să stârnească pasiunea în meseria respectivă. Nici chelneriţele nu se confundă cu meseria lor, nici vânzătoarele de la Auchan, nici femeile de serviciu. Abia când meseria e demnă de pasiune, te poţi confunda cu ea. Nu e nimic nou în asta.

            Nici nu am zis că-s singura care stă cu chirie, am zis doar că asta mă pune cu un pas înaintea celor care nu pot pentru că nu au cu ce.

            Cu cine mă fut eu ajunge să fie speculat DOAR de disperaţii care nu au o viaţă socială, şi nici ceva mai interesant de făcut. Mai vezi pe cineva în jur chinuit de această problemă, în afară de tine? Oops, nu. Iar când o astfel de persoană începe să-şi dea cu părerea despre disperarea altora, ironia situaţiei devine mult prea evidentă pentru a nu o sublinia cu trei linii.

            Iar asta cu “aşteptatul ca toţi să se prosterneze” e un alt clişeu din repertoriul cocalarilor penibili. Aştept comunicare civilizată, nimic mai mult şi nimic mai puţin. Depăşeşti normele civilizaţiei – îţi iei una peste bot. Normal că ţaţele proaste nu ştiu ce e aia comunicare civilizată – de aceea le şi călcăm puţin pe coadă, să le punem la locul lor.

            Cine simte un fior in vintre sau vagin, dupa caz, la ce insiri tu pe’aici, sa fie sanatos, eu nu pot sa ader.

            Foarte bine, te obligă cineva să mă citeşti? Te ţine cineva să te duci pe bloage care povestesc doar chestii la care aderi? Logic, nu. Dar ţii tu neapărat să revii iar şi iar, să îmi scoţi ochii cu Manţog. Dacă îl doreai aşa de tare, de ce nu l-ai sexat şi tu? Sau dacă nu îl doreai, de ce te doare că l-am sexat eu? Dacă îl futeam pe vexler, înţelegeam că vii să urli. Dar şi atunci, ar fi fost un ţăţism.

    • Ostap Bender says:

      nu tre sa ma bat pe burta cu cineva sa-i spun ca-i penibil. ce ai facut tu in comentariile astea ii josnicie la cel mai inalt nivel. ce urmeaza, sa-i publici pozele si adresa? poate compania unde lucreaza?
      stiu ca-ti plac animalele de companie, da io nu ma incadrez. ai reusit sa-mi futi relatia cu singura femeie pentru care merita sa frec internetul. ca milf deja s-o dus.
      sarbatori fericite!

      • Claudia Schiffer says:

        Da’ eu ce-am? Nu sînt suficient de femeie? Nu sînt suficient de web release? Mă pricep de minune la discuţiile de salon şi chatroom, ştiu să gătesc cookies, ba îmi fac chiar şi pachete cu nămol.

      • Lorena Lupu says:

        să mori tu! deci ţi se pare normal ca un om să înceapă să îmi scobească viaţa personală şi să nu-i răspund cu aceeaşi monedă, nu? ar trebui să tac şi să înghit, pentru că aşa ţi se pare ţie normal, din câte văd.

        cu ce ţi-am futut eu relaţia cu “singura femeie etc” – poate mă luminezi într-o zi. sau poate nu, că ştii bine că nu ţi-am futut-o cu nimic, era futută dinainte.

        şi nu în ultimul rând: am remarcat că în cazul tău, oamenii pentru care merită să freci internetul sunt ăia care şterg cu tine pe jos şi te umilesc în ultimul hal. îmi cer sincer scuze că te-am tratat ca pe un om. dacă te tratam ca pe o cârpă, poate erai fericit. na, unii nu se simt bine decât dacă li se administrează bocanci în bot cu regularitate şi pot să înţeleg asta. dar să nu vină unul ca ăsta să-mi spună mie că-s penibilă, atâta tot.

  24. ügyvéd says:

    Cine vorbim despre virginitatea? Eu nu-mi permit, adica habar nu avem, adica estem un ceata la capul meu. Estem un ceata densul. Daca avioanele penetram ceata la capul meu, estem egal cu virginitate la domnisoara. Toate domnisoara estem doritoare de Mig. Daca Mig facem un nazdravania si cadem pe aratura, atunci si domnisoara mergem pe aratura. Eu am cautat domnisoarele pe aratura. Vax!

  25. ügyvéd says:

    Cred ca am cazut in butoiul cu melancolia. De acolo, din butoiul ii spun sarut mana dragei gazde. Nu dau nume, se stie dansa. Si sigur imi va permite si urmatorul linkhttp://www.youtube.com/watch?v=f1k1v466Yoo

  26. mircea labătristă says:

    sunt un căcat cu ochi.

    • Lorena Lupu says:

      băi, ţărănoiule,

      se pare că partea cu comunicarea decentă nu ai înţeles-o, că la voi în ghenă nu se practică.

      fiind eu mama tuturor înjurăturilor, pot să te înjur de zece ori cât mă înjuri tu, dar nu îmi irosesc timpul.

      PS: poţi lătra de pe 60 de ipuri şi ţi le voi bana pe toate 60. nici blestemele, nici părerea gunoaielor de teapa ta nu mă interesează, deci te oboseşti degeaba. poate îţi cauţi o îndeletnicire cu rost

    • Becali Gheorghe says:

      Dacă mă respecţi o dată, te respect şi eu tot o dată. Dacă nu mă respecţi o dată, eu nu te respect de cinci ori.

  27. jojo says:

    ok. nu intelegi. ma retrag. iti cer iertare ca nu iti satisfac setea de cearta. boxeaza cu cine vrei. chiar si cu tine insati. drum bun in viata.

  28. ügyvéd says:

    De ce facem nervii domnisoara gazda? Cine estem stalker si vream sa futem la capul frumosul de la domnisoara actorita?

    • Lorena Lupu says:

      dar nu îmi face niciuna nervi.

      una se crede buricul pământului şi îi arătăm lucid că nu e cazul; cealaltă preferă să facă pe victima în loc să răspundă la întrebări simple. eu ce să le fac?

  29. mi-e greu sa cred ca bucatica aia de caine sterge bulevardele cu tine, ce-i dai sa manance, duracell cu redbull:)?

  30. ügyvéd says:

    Imi aduc aminte de iarna aceea. Da, era zapada in oras. Eu ma indreptam spre locul de munca si ma stresa zapada. Mi se strecurase in bocanci si parca scartaia la fiecare pas. De fapt inca din metrou imi scartaiau bocancii. Auzeam vocea aceea, “Atentie se inchid usile. Urmeaza statia cutare”. Cand vocea a susurat metalic “Urmeaza statia Piata Romana cu peronul pe partea dreapta” eram, impreuna cu bocancii, ca si sfintii martiri in fata supliciuli. Nici eu nu stiu cum de am ajuns in Piata Amzei, la teatru, la servici. Cred ca dupa Eminescu eu am fost cel mai tanar sufleur.

  31. 3 B 353 says:

    Marghioala, daca cineva decide sa-si imparta afectiunea cu niste animalute in locul unui om, chiar nu e cazul sa te apuci tu sa judeci.

    • Lorena Lupu says:

      exact. şi apoi tot şi ea şi imbecilul ăsta sub formă de cârpă căruia i-am oferit respect, atenţie şi vizibilitatea blogului meu să se mire de ce am răspuns cum am făcut-o.

      e foarte simplu:

      1. eşti om cu mine, sunt om cu tine.
      2. eşti javră mizerabilă cu mine, te fut în bot până te înveţi să fii om.
      3. te tratez ca pe un om şi nu te dovedeşti vrednic de tratamentul respectiv, te retrogradez urgent la statutul de javră mizerabilă.

      • Marghioala says:

        Treci peste. Ai dovedit ce’ai avut de dovedit, e momentul sa te opresti. Nu faci altceva acum decat sa justifici o miizerie si nu asa dovedesti nici ca esti om, nici ca esti corecta. Si personaju’ de mai sus mi se adresa mie, nu tie. Sunt in stare sa vorbesc in numele meu, mersi.

        • Lorena Lupu says:

          drăguţă, TU ai început respectiva mizerie. iar pentru a avea obrăznicia halucinantă de a începe un căcat şi de a face tot tu pe moralisitoarea la final, îţi trebuie obraz, nu glumă.

          şi nu, nu voi trece peste. nici tu, nici labagiul ăsta nu meritaţi nici un fel de atenţie şi aveţi nici un fel de scuză. la revedere!

          Iar când îi spun cuiva “la revedere”, vorbesc cât se poate de serios.

  32. Lingăul de Aur says:

    Bravo, Lorena, bine le-ai zis-o!
    Ostape, excelent, ca de obicei!
    Marghioalo, nu ştiu ce ai vrut cu chestia asta, dar tu ştii mai bine decît mine. Felicitări!
    3-b-353, nu te cunosc, dar ai atins un punct sensibil!

  33. VITALI EVTUSHENKO says:

    Ce limbaj de demoazele, parca am fi intr-o piesa de Cehov!
    Sunt surprins ca minoritatea rroma a lasat urme grele in limbajul si caracterul dvs.
    Degeaba ERDELY,se rasuceste in cripta episcopul ANDREI SAGUNA, cardinalul HOSSU, EMIL CIORAN, BLAGA, REBREANU, etc. Ati ridiculizat ardelenii la maximum, i-ati tiganizat si pe romani si pe etnicii unguri, cred ca de ceva vreme Sfantu Gheorghe e inima tiganiiilor din Romania.
    Asa se expilica limbajul, decadenta, lipsa de inhibitie in fata vulgaritatii dusa la paroxism.
    Eu ,unul ,sunt dezamagit. Pe un blog cu pretentii de scriitoare se vorbeste ca intr-o tabara de nomazi cocalari de la marginea Romei.
    Pornind de la comportamentul inofensiv al unui biet animal de companie, se trece in revista tot argoul folosit de prostituate si pesti, de gainari marunti si mahalagioace putrede ,de la margine de Moldova, invadata de tigani.
    Te simti ca in Faureii lui Banel Niculita sau Slobozia cu ale sale palate cu minarete de arama.

    • Lorena Lupu says:

      Du-te, bă, în pizda mă-tii şi mai citeşte un Bukowski, un Miller, un Palahniuk. Nu e vina noastră că eşti tu incult. Şi data viitoare când vii cu predică de babă telenovelistă a cărei cultură literară s-a oprit la Daniela Steel, îţi iei şi-un ban, şi-o muie cu deepthroat. Marş la căcat!

  34. VITALI EVTUSHENKO says:

    sug pula fără mâini.

    • Lorena Lupu says:

      Ăsta a fost deepthroatul. Acum urmează banul (şi pe acest ip). PS: labă tristă şi penibilă, ce morţii mă-tii ăleia proaste insişti să revii de pe diverse ipuri şi de pe diverşi useri să îmi tot ţii predici? Cine pizda mă-tii ăleia proaste, pişa-m-aş pe ea, te crezi tu să fii calificat să îmi ţii mie predici? Înţelege o dată că mă piş pe tine şi pe întreaga ta familie şi cară-te dracului undeva unde ai impact, futu-ţi tot neamul în crucea mortuară!

  35. Leul de Oras says:

    Mens sana in corpore barosana, that’s what I always say 😛

Leave a Reply to MarghioalaCancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Discover more from Trollywood

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading