Paştele e sărbătoarea necesară

E atât de interesant modul în care un moment dificil ne face să înţelegem altfel sărbătorile, nu-i aşa?

„Tradițional” – mamă, cum am ajuns să detest cuvântul ăsta – sărbătorile se celebrează cu mult mâncat și băut. Mie în ultima vreme nu mi-e foarte foame și, după atâta abstinență de la alcool, nici nu mă pasionează mai mult de un pahar cu vin, prin urmare, tind să trăiesc sărbătorile meditând. Meditând la semnificația lor profundă.

Dacă e să citim atent Biblia, sărbătoarea învierii nu e, şi nu ar trebui să fie, o sărbătoare de dat cu basca-n lustră și țopăit în neștire. E mitul unei jertfe divine realizate în condiţii de corupţie, trădare, minciuni, dezinformări şi uneltiri. Toate evangheliile relatează cum faima lui Isus ajunsese să neliniștească pe toată lumea: liderii religioşi, fariseii care transformaseră credinţa în comerţ de suveniruri, liderii locali laici evrei (Irod, un incompetent care nu apărea în naraţiune decât să se mai facă de râs) şi ocupaţia romană (care îl ţinea pe Irod în scaun pentru că avea nevoie de o marionetă docilă, dar care se temea că un personaj carismatic precum Isus ar putea duce la o revoltă populară.)

Şi în secunda când cele trei puteri din stat ale momentului se înhăitează împotriva unui om, toţi prietenii şi susţinătorii lui dispar ca prin farmec.

Aici o să sară şapte creştini să mă şcolească nesolicitat: Stai, nu, Lorena, de fapt Isus voia să ia păcatele omenirii. Nu, mulţumesc, n-am nevoie de pisălogeala voastră plină de clişee pe care nici măcar nu le-aţi trecut prin filtrul gândirii critice. Partea frumoasă, când citeşti Biblia, sau orice altă carte religioasă, fără fanatism, dogmă şi unu’ antipatic care să-ţi bage pumnul pe gât că „trebuie” să înţelegi numai aşa, că altfel te dăm afară de la seminar – partea bună într-o lectură liberă de prejudecăţi e că îţi dai seama cât de bogate în semnificaţii sunt aceste mituri şi cum le poţi privi din nenumărate perspective.

De aceea n-am eu nevoie de intermediar în relația cu Dumnezeu. Prefer să-l caut pe Dumnezeu prin propriile mele mijloace.

Ce se întâmplă când toți cei mari și tari se coalizează împotriva ta, cum scrie în Biblie? Rămâi singur, ca Isus în mulțimea care a preferat să salveze un criminal.

Dar singurătatea nu e neapărat o povară. Nu îl vedem pe Isus plângându-se că uite, am avut atâția în jur când transformam apa în vin, și acum, la nevoie, pauză generală. E conștient de misiunea lui, echilibrul lui nu depinde de iubirea sau ura oamenilor, de apreciere sau de ură, de faptul că e ridicat în slăvi sau renegat de toţi, ci de propria lui conştiinţă – şi îşi urmează destinul până la capăt. Face lucrul corect.

Cumva, toate acele provocări, toate micile şi marile ticăloşii din ultimele lui zile, sunt ca în mitul lui Iov – diverse încercări menite să-i arate cât de rea şi de lipsită de scrupule e omenirea, în toate faţetele ei. Să ştii şi tu pe cine mântuieşti. Oare merită?

Isus însuşi are un moment de tulburare şi de zbucium, în grădina Ghetsimani, când îl roagă pe Dumnezeu Tatăl să îl elibereze de destinul său. Ceea ce, desigur, nu se întâmplă. Şi când revine la apostolii cu care venise să se roage, îi mai şi găseşte dormind. Această somnolenţă a raţiunii care îi face pe oameni să nu reacţioneze, să nu răspundă şi să nu fie prezenţi în moment. Semn că nu are în mod real pe nimeni alături, semn că va trebui să fie singur într-o lume din ce în ce mai ostilă lui, până la sacrificiul final pe cruce.

Şi abia asumarea completă, fără jumătăţi de măsură, a marelui sacrificiu, face posibilă învierea şi înălţarea. Ştiu, e vorba de înălţarea la ceruri: dar şi la nivel micro, orice formă de înălţare presupune un sacrificiu.

De aceea, sărbătoarea Paştelui, aşa cum e ea şi prin toate sensurile ei, ar fi mai degrabă o sărbătoare a asumării unor încercări din ce în ce mai cumplite, nu o petrecere cu zece feluri de mâncare şi patru deserturi. Ştiu, reacţia noastră viscerală la orice sărbătoare e “Să mâncăăăăm!!” “Să mâncăm şi aia, să mâncăm şi asta, să mâncăm şi nu ştiu ce”, dar mie Paştele mi se pare mai degrabă o sărbătoare a austerităţii. Sau, cel puţin, aşa ar trebui să fie. O sărbătoare a stăpânirii de sine, a controlului raţiunii asura fricilor de toate tipurile şi umilinţelor pe multiple planuri, şi a acceptării că e nevoie uneori de o lecţie grea de la viaţă, să te eliberezi de tot ce e rău şi greşit.

Şi de ce Dumnezeu l-a ales pe propriul său fiu? e o întrebare din aia de religie de clasa a treia primară.

Dumnezeu nu l-a ales. Nu avea un număr oarecare de fii şi a zis: Tu te vei duce şi vei face. De fapt, nici nu avea copiii, pentru că Dumnezeu era un spirit, nu o persoană. L-a creat special pentru acest scop. Practic, o parte din sine a căpătat o formă telurică. Cu alte cuvinte, Dumnezeu s-a trecut pe sine însuşi prin ipostaza de om, prin toate înjosirile, îndoielile, loviturile, chinurile, pentru a putea mântui umanitatea din cel mai adânc punct al nimicniciei acesteia. Dumnezeu s-a pedepsit pe sine pentru toate excesele de violenţă, cruzime şi barbarie din Vechiul Testament, şi a creat o nouă ordine, cea a purificării.

S-a supus pe sine experienţei morţii, a preluat păcatele omenirii la modul cel mai intim: le-a experimentat pe propria piele, laolaltă cu stările omeneşti care le stârneau.

Nu vi se pare minunat că povestea pascală include inclusiv această posibilă explicaţie, a unei reformări a divinităţii prin preluarea ipostazei umane – “păcatele omenirii”? Şi că, în această încercare care a presupus autoanihilarea completă – răstignirea pe cruce – şi învierea de după – Dumnezeu însuşi a experimentat moartea, nefiinţa, golul, numai pentru a renaşte la un alt nivel?

Nu ai cum să judeci ceva, dacă nu ai trecut tu însuți pe acolo. Nu poți înțelege durerea și umilința, dacă nu le-ai simțit pe pielea ta. Nu ai cum să evoluezi, dacă nu îți cari singur crucea.

Și toate astea, dragilor, definesc perfect acest moment din istorie, când toți tiranii lumii par să-și fi pierdut mințile la unison.

***

Să împărțim o cafea, în spirit de sărbătoare.

***

Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da follow pe Facebook şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe TikTok.