Poşta redacţiei: Vreau să-mi ajut prietena

Periodic, oferim iubire cititorului nostru. În sensul în care el sau ea, sau chiar tu, de ce nu, ne trimite(ți) problema voastră de suflet pe birou@lorenalupu.com. Noi citim, cugetăm și analizăm, apoi propunem o soluție sau dăm o opinie ÎNTR-UN ARTICOL PE BLOG.

Sau în consultaţie privată, contra cost.

Scrisorica de azi zice așa:

Bună, Lorena,

 Sunt o studentă de 23 de ani din București și te citesc de vreo 2 ani. Apreciez ca ești o persoană rațională și cu gândire critică pentru ca și eu încerc să fiu o persoană cât mai rațională, echilibrată și corectă. Îți scriu despre o situație a unei prietene care în opinia mea este disperată și fără ieșire. Are o poveste de viață destul de tristă și dureroasă, pe care o să încerc să o spun cât mai pe scurt ca să îi  înțelegi situația și problemele.
 Prietena mea are 28 de ani, ne știm de aproximativ 10 ani și mie mi se pare ca este o persoană inteligentă, frumoasă și educată. 

În copilărie era foarte timidă și retrasă, pur și simplu nu putea comunica cu nimeni de vârsta ei și în plus avea diverse ticuri nervoase și colegii se comportau foarte urât cu ea. Profesorii nu îi luau apărarea cum ar fi trebuit, şi într-un fel, o acuzau tot pe ea, că sigur îi provoacă cu ceva, și din această cauză a renunțat să mai spună cuiva ce i se întâmplă. Era mereu jignită, umilită, înjurată, bătută și a fost chiar agresată sexual. Din această cauză, ea nu se putea concentra deloc la școală și se chinuia foarte mult acasă să învețe. Nu și-a făcut deloc prieteni în școală sau în liceu, cel mult se mai înțelegea cu câte o colegă de suferință care era și ea hărţuită. 

Nici cu familia ei nu s-a înțeles niciodată, pentru că a crescut într-o familie foarte religioasă, unde avea niște reguli foarte stricte și multe dintre ele absurde și dacă încerca să își spună opinia sau să se opună era certată foarte tare, bătută, închisă într-o cameră, i se distrugeau obiectele personale și i se dădeau tot felul de pedepse absurde. Ea practic nu avea pe nimeni sa o înțeleagă nici acasă, nici la școală și a strâns foarte multe frustrări și traume în ea.

 Pe la 18 ani a început să facă un fel de crize în care pur și simplu se oprea în mijlocul străzii și ţipa, plângea, se lua de oameni aiurea pe stradă și lovea mașinile cu picioarele. Crizele erau mai accentuate dacă consuma alcool. A mers la un psihiatru care i- a zis ca are tulburare bipolara si i-a dat niște medicamente care nu au ajutat-o ​​deloc, ba chiar i-au înrăutățit stările. A avut vreo 2- 3 ani astfel de crize și apoi s-a liniștit cu propria voință pentru ca s- a apucat de meditație, sport și nu a mai băut deloc alcool. Viața ei părea că merge într-o direcție mai bună, când a început să se simtă din ce în ce mai deprimată, se simțea epuizată mereu și o obosea orice interacțiune cu oricine. A mers la doctor și i s-au dat diverse medicamente, dar niciunul nu și-a făcut efectul ba chiar unele au avut efecte adverse foarte puternice și a renunțat la ele.

În perioada aceea era studentă, dar a renunțat la facultate. De atunci, a avut perioade de timp în care era cât de cât ok și perioade în care nu se putea ridica din pat. În perioadele relativ bune a încercat să se angajeze de câteva ori atât full time cât și part time dar nu a reușit nicăieri să stea mai mult de o  lună. Deși își dorea să muncească, pentru ea joburile au fost un coșmar pentru că îmi spunea ca se simțea extenuată, deși bea multe cafele și energizante și pur și simplu nu reușea să se concentreze să facă nici cele mai simple sarcini, făcea mereu greșeli, i se făcea rău de la stres și odată a și leșinat la locul de muncă iar șefii și colegii o priveau ca pe o ciudată sau nebună.  A încercat în câteva domenii (comerț, vânzări, recepție firmă) dar mereu i se zicea că nu se potriveşte postului și era dată afară la scurt timp după angajare.

 Ea este foarte dezamăgită de ea și de viață în general și a încercat de multe ori să iși pună capăt zilelor dar nu a reușit, doar și-a distrus sănătatea. În ultimii ani, starea ei fizică și psihică este foarte proastă, are multe zile când nu se poate ridica din pat, dar și în perioadele mai bune are nevoie de cel puțin 12 ore de somn pe zi, altfel nu este în stare nici de lucruri banale. Îi este foarte greu și sa mănânce, este extrem de slabă și abia se tine pe picioare. Ea nu prea are pe nimeni care sa o ajute sau sa o susțină pentru ca nu are prieteni iar mama ei este foarte toxică si obsedata de religie si mereu o umileste si o invinovățeste pentru orice și caută sa o “convertească”, deși prietena mea nu le are deloc cu religia.

De exemplu, mereu îi spune ca e păcătoasă , ca o sa ardă în iad, ca o sa i se întâmple nu știu ce, că toate problemele pe care le are sunt din cauza lipsei de credință, ca îi face rău cu necredința ei , etc. Ea a stat cu chirie în anumite perioade și se simțea mult mai liniștită psihic dar pentru că nu avea un venit stabil nu și-a mai permis.  Momentan ea nu are niciun venit şi şi-ar dori mult să câștige niște bani. dar pur și simplu starea psihică și fizică pe care o are nu îi permite. I-ar plăcea să facă o activitate pe cont propriu și să poată lucra atât cât poate în perioadele când e cât de cât ok. Sau dacă lucrează sau colaborează cu alte persoane, să fie persoane care îi înțeleg starea și problemele.

Ea este o persoană foarte cultă, îi place să citească și să se informeze dar nu prea știe să facă nimic concret. Eu pur și simplu nu știu ce sfat sau solutie sa ii dau, o ascult, o înţeleg, dar nu o pot ajuta cu nimic. Le-am spus și părinților mei despre situaţia ei, pentru că mă gândeam că poate au ei vreo idee sau o pot ajuta cu ceva, dar mi-au spus să răresc legătura cu ea pentru că mă încarcă negativ, și că sunt mulți oameni pe lumea asta care au probleme dar eu nu îi pot ajuta pe toți și trebuie să mă preocup de mine. Eu sunt conștientă că nu îi pot salva pe toți, și că trebuie să mă preocup de viața mea, dar empatizez cu prietena mea și mi se pare ca nu merită tot ceea ce trăiește și ca ar merita și ea o viață frumoasă și fericită, nu un coșmar.

 În concluzie, aş vrea să te întreb pe tine dacă ai avea vreo idee despre cum si-ar putea rezolva prietena mea problemele și cum ar putea ajunge să aibă un venit în situația ei, pentru că are nevoie de bani, poate ai mai auzit cazuri ca ale ei în care acele persoane au găsit soluții. Îmi cer scuze pentru roman și orice sfat este binevenit.      

Cu drag, X.

***

Dragă X,

Mi-ai dat greu la teză. Toţi doctorii şi psihiatrii la care a fost fata aia n-au reuşit să o facă bine, dar tu speri să izbutească un blogger. 😀

Părinţii tăi ţi-au răspuns cum ţi-au răspuns, pentru că vor să te protejeze. Toţi am avut genul de prieteni pe care i-am cărat în spate, să-i ţinem deasupra problemelor, şi le-am fost şi mamă şi tată, ca la sfârşit, noi să fim de vină pentru toată ratarea din vieţile lor.

Prietena ta are în mod evident nevoie de terapie profi, cu un specialist care ştie ce face. Dar, desigur, şi asta costă bani. Aici e un helpline gratuit pentru depresivi, până ajunge în punctul în care îşi permite tratament one on one cu un specialist.

În rest, soluţia ţi-a dat-o chiar ea: s-a apucat de sport, meditaţie şi şi-a găsit de lucru.

Legat de joburi, am o veste foarte proastă. NU EXISTĂ JOB FĂRĂ STRES. Deci, trebuie să facă exerciţii cu sine, sau să faceţi roleplay să se obişnuiască cu stresul, pentru că nimeni nu caută un angajat dacă nu are nevoie de un om pe care să se bazeze şi pe care să-l pună la treabă.

Chiar dacă-şi face un site cu bijuterii artizanale, genul de proiect care presupune că lucrezi cât vrei şi vinzi ce ai, şi acolo e stres, pentru că, pe de o parte, trebuie să convingi oamenii să cumpere, şi pe de alta, sunt o droaie de idioţi care nu îşi preiau comenzile, apoi revin cu mail că ei totuşi vor produsele, le mai trimiţi o dată, din nou nu şi le preiau, şi tot ei sunt cu gura mare la final. Deci, da, inclusiv cu un business unde eşti tu cu tine şi nu te tufe nimeni la cap te stresează clienţii.

Singurele joburi în care nu te stresează nimeni cu nimic sunt sinecurile de amantă de politician sau de milionar, dar genul de femeie potrivită pentru aşa ceva e veselă, spumoasă, sexy, adică nu prietena ta.

***

Aşadar, primul pas e o discuţie motivaţională, în care o trezeşti la realitatea vremurilor noastre şi a faptului că nimeni nu-ţi dă nimic pe tavă şi trebuie să-şi schimbe mentalitatea, dacă vrea să-şi schimbe viaţa. Roleplay cu situaţii stresante. Da, e enervant nenea Caisă, dar la sfârşitul lunii intră pe card banii din care te duci şi-ţi plăteşti chirie, masaje de relaxare şi un terapeut serios. Cu cât înveţi să te detaşezi de stresul situaţional, cu atât câştigi echilibru interior, pentru că nu trebuie să placi tuturor şi nu trebuie să iei pandaliile tuturor ca pe ceva personal. Unii sunt proşti pur şi simplu, şi aia e.

Apoi, luaţi frumos o foaie de hârtie şi treceţi pe ea skillurile de joburi pe care le are. A avut acele joburi în care a stat câte o lună, nu? Deci, tot ce poate face se trece frumos, cu liniuţe. După aceea, o ajuţi să-şi facă un CV cu toate calităţile care o pot recomanda – găseşti formatul europass pe net – şi luaţi la rând siteurile de joburi.

Cu cât se duce la mai multe interviuri, cu atât se obişnuieşte cu interacţiunile sociale şi cu atât învaţă aă comunice în situaţii stresante. Şi nu există, când mergi peste tot, să nu găseşti pe unii interesaţi de tine. Dacă îţi dai şi tu silinţa să te prezinţi profesional.

Poate că de asta are nevoie prietena ta: nu doar s-o asculţi şi s-o înţelegi, ci să-i dai imbolduri şi să o motivezi. Doar ea poate să-şi schimbe viaţa, a mai făcut-o în trecut şi o poate face şi în prezent.

Sunt mulţi oameni binevoitori şi decenţi care citesc acest blog. Dar, chiar dacă unul dintre ei se milostiveşte să-i ofere un job prietenei tale, ea tot va trebui să se prezinte la muncă, să facă ce i se cere şi să aducă rezultate, să merite suma aia de la finalul lunii. Altfel, vom avea din nou o plecare la câteva zile după sosire, adică exact ceea ce nu ne dorim.

În concluzie: pentru ca viaţa ei să se schimbe, primul pas este să vrea. Şi nu doar să vrea la nivel verbal – declarativ, ci să pună osul la treabă. Nu e simplu, dar e singura soluţie.

Ştiu că nu am fost de mare ajutor, dar acesta e unul din cazurile în care ajutorul trebuie să vină din interior.

Cu empatie şi prietenie,

Lorena.

***

Susţine-mă, să te pot susţine şi eu.

***

Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da follow pe Facebook şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe TikTok.