Salariul şi integritatea

Magistraţii sunt supăraţi foc zilele astea. OK, nu toţi. Sunt şi printre ei persoane raţionale, care înţeleg situaţia economică dificilă care presupune să sacrificăm toţi o parte din confortul nostru pentru a ieşi la liman. Şi sunt cei care fac istericale de copilaş care vrea îngheţată şi nu-l interesează că maică-sa n-are bani.

De aceea cred că e bine ca părintele să refuze din când în când să-i facă toate poftele odorului. Altfel, pruncul primeşte totul la ordin şi ajunge genul de adult care are impresia că doar nevoile lui contează şi că e normal ca numai alţii să facă eforturile, şi că are doar de primit, fără să ofere nimic în schimb.

Mă uitam acum la o postare a jurnalistului Valeriu Nicolae, care fusese abordat de un judecător. Întâi ceva pandalii, cum că salariul de aproximativ 5.000 de euro e mult prea mic şi nesatisfăcător. Aici nu mă bag, pentru că nu pot decide eu pentru altul ce să-l satisfacă şi ce nu. Chit că ar exista un argument, cum că 70% din popor nu are 5.000 de euro, dar şi aici îmi poţi răspunde: Ar trebui să aspirăm să fim 30%, nu 70%.

OK. Fiecare are dreptul să aibă un salariu ideal, şi nu ai ce obiecta acolo.

În schimb, replica asta mi-a dat cu virgulă. Cu mai multe virgule. Cu mai multe virgule decât un congres de inceli.

Stai, ce?

Răspunsul corect, şi singurul răspuns, este că nicio sumă nu garantează integritatea. Fie eşti un om integru de la sine, şi atunci eşti integru şi pe 3.000 de lei, şi pe 30.000 de euro, fie eşti lichea, şi atunci eşti lichea cu oceane de bani în buzunar. Ba mai mult, cu cât îţi curg mai mulţi bani în cont devii mai lichea, pentru că puterea absolută corupe absolut.

„Da, Lorena, dar obiectiv există suma sub care nu poți trăi și da randament.”

Atunci, nu accepți jobul. Tu ca om integru spui: Eu nu pot funcționa pe banii ăștia. Nu-mi ajung de cafea și fructe proaspete, iar eu fără cafea și fructe proaspete sunt zombi.

Dar în niciun caz 5.000 de euro pe lună nu e genul de sumă din care să nu îți acoperi nevoile primare și o parte din cele secundare. Mai ales că nu e ca și cum pleci mâine la alt angajator care îți oferă tot 5.000 de euro. E genul de salariu cu care un om normal poate spune că o duce ok.

Pe de altă parte: însuși faptul că tu îți condiționezi integritatea de o anumită sumă de bani spune că în cazul tău, integritatea e inexistentă. Că dacă ai o speță, și reclamantul sau pârâtul vin cu o mită de 10.000 de euro, îți cumpără verdictul.

Acest comentariu în sine arată că locul tău nu e în justiție. Că instituțiile publice sunt nefuncționale din cauza unora ca tine. Că totul ți se cuvine, și asta pentru că mă-ta a preferat să se împrumute să-ți facă toate poftele, și de aici ai dedus că noi toți trebuie să fim mă-ta.

Și acum am o revelație: reforma justiției era necesară taman pentru a elimina din rândurile magistraților acest tip de lichele. Poate că de mâine, vom avea verdicte mai cinstite și mai corecte. Mai integre, ca să folosesc termenul specimenului.

Care îmi dai și mie un salariu de 5.000 de euro, btw? Nu promit integritate, că pe aia am oferit-o indiferent de cuantumul plății, dar promit executarea la înalt nivel a tuturor taskurilor. Și promit recunoștință. Sentimentul ăla pe care îl dezvolți doar când nu ți se fac poftele de mic și conștientizezi că, dacă tu primești ceva, cineva face o cheltuială sau un efort pentru acel ceva.

Poporul român, din impozitele lui, îi dă lunar 5.000 de euro acestui individ. Mulți au salarii de 3.000 de lei. Singura reacție justă din punctul meu de vedere este RECUNOȘTINȚA.

***

Izbeşte autorul cu o cafea.

***

Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da follow pe Facebook şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe TikTok.