Azi am primit pe pagina de Facebook un comentariu care m-a intrigat: un nene mi-a teoretizat că atât tendinţa de misoginism la bărbaţi, cât şi aceea de misandrie la femei, sunt înnăscute şi că nu prea ai ce să faci.
Să fie chiar înnăscute? m-am întrebat eu.
Nu cred. Un bebeluş, băieţel sau fetiţă, nu se naşte urând sau dispreţuind pe nimeni. În primele luni de viaţă, dacă e un copil sănătos şi bine îngrijit, îşi întinde mânuţele spre toată lumea, şi nu face diferenţa dacă cel din faţa lui e bărbat sau femeie.
Apoi, intervine componenta de educaţie, şi aici încep problemele.
De-a lungul istoriei, cât timp tehnologia era înapoiată, cel cu forţă fizică mai mare era cel care supravieţuia. Şi atunci, cel cu forţă fizică mai mare era cel care dicta cum să fie societatea. Şi pentru că s*xul a fost dintotdeauna principalul factor de plăcere al bărbatului, tradiţiile au fost modelate în aşa fel, încât să ţină sexul mereu accesibil: femeile nu aveau dreptul la avere – că dacă ai bani, poţi angaja pe hăndrălăul satului să-l bată măr pe ăla care vrea să te ia cu japca, femeile nu aveau dreptul la roluri însemnate în societate, femeile nu aveau dreptul la educaţie – că dacă eşti menţinută ignorantă, eşti mai uşor de prostit, şi femeile nu aveau voie nicăieri fără un însoţitor masculin – iar dacă ăla nu era tatăl, era sigur soţul, deci cineva trebuia să aibă acces regulat la vaginul lor, ca să conteze în societate.
Dar, totodată, femeile nu trebuiau să conştientizeze cât de important e sexul, şi ce putere se ascunde acolo, de aceea erau presate tot prin tradiţie să aleagă pe unul şi să tragă de ăla la infinit, oricât de sătul era ăla de ele şi de infidel; să fie „modeste” și „rușinoase”, adică să nu exploateze în avantajul lor această obsesie a bărbaților față de s*x, iar lucrătoarele s*xuale, cele care s-au prins că această disperare după s*x a bărbaților poate fi capitalizată, erau marginalizate și ponegrite. Deci, s*xul e un lucru bun, dar numai dacă e ieftin și cuvenit de la sine.
Această minimalizare a femeii a fost inclusă în toate textele religioase și în toate tradițiile populare. Prin urmare, misoginismul insuflat prin educație e arhaic, bine cimentat și perpetuat chiar și fără să conștientizăm. La asta, se adaugă, desigur, faptul că bărbații sunt mai puternici fizic, și atunci, încă din copilărie, când băiețeii sunt foarte competitivi în jocuri de tipul „care e mai tare”, fetele sunt de obicei batjocorite pentru că aruncă mai stângaci, aleargă mai încet și nu sar atât de sus.
Noroc cu dreptul la educație al fetelor care a venit să echilibreze balanța: fetele au note mai mari decât băieții, învață mai bine și dau în număr mai mare la facultăți. E ca și cum ar căuta o revanșă pentru primele umilințe din viața lor, cele cu „arunci ca o fată și alergi ca o fată”.
Revenind la ideea cu care am început acest text, da, educația tradițională și religioasă e în mare măsură responsabilă pentru misoginism. Ea îi condiționează pe băieței să nu vadă fetele ca pe oameni de sine stătători, ci ca pe un obiect al libidinoșeniei sau al abuzului, ca pe o slugă gratuită – pentru că „numai c**vele cer bani”, inclusiv când munca are zero legătură cu s*xul – și ca pe un aparat de făcut copii. Extrem de reductiv și extrem de insultător.
Când o fată încearcă să se alăture unui grup de băieți, de obicei e desconsiderată și alungată, sau, dacă e frumoasă, toți membrii grupului încep să se dea la ea și să concureze care o poate trece pe răboj. Rar e apreciată pur și simplu ca membru cu drepturi egale al găștii. Bine, acest lucru se schimbă în ultima vreme, pe măsură ce femeile devin mai buni negociatori și se desprind din rolul de câini umili și lingăi în talpă ai societății.
În concluzie: misoginismul – și misoginismul internalizat al femeilor care tolerează rele tratamente pentru că cred sincer că nu merită ceva mai bun, sau perpetuează rele tratamente asupra altor femei pentru că e singurul mod în care tradițional puteau deriva sentimentul puterii – toate acestea sunt rezultatul a secole de educație discriminatorie și minimalizantă pentru femei. Un ilustru bou a scris pe pagina lui despre o ciondăneală pe care am avut-o cu alt bou: în postarea lui, eu eram „o feministă” – nu o scriitoare, nu o actriță, nu o creatoare de conținut cu aproape 90.000 de followeri, nu un om talentat de social media, ci așa, generic, „o feministă”, iar boul cu care mă ciondănisem, deși mult mai misogin decât sunt eu misandră, era numit după profesie și funcție. Misandria mea nu cere, în fond, decât civilizație elementară în interacțiune și abilitatea de a înțelege argumentele mele, dacă tot alegi să intri în conversație cu mine. Misoginismul lor desconsideră cine ești și ce faci, dacă ești femeie, dacă nu vine la pachet cu o oală de sarmale. Și chiar dacă vine, tot nu se compară cu ale maică-sii.
Acum să trecem la tendințele de misandrie. Sunt femeile misandre prin prisma educației?
Nu. Dimpotrivă. Educația tradițională le învață pe femei să fie doamne. Să se comporte mereu frumos și entuziast cu oricine, fie că merită, fie că nu. M-ați văzut vituperând de n ori legat de gherțoii care te abordează mârlănește, apoi, când îi bagi în morții lor, se victimizează tot ei că nu ești doamnă. Să ignore insulte, să zâmbească ovin, să plece capul și să fie martirele sfintei p*li.
Reciclând exemplul de mai sus: Dacă un băiat caută să se alăture unui grup de fete, acestea îl alungă doar dacă e respingător fizic sau extrem de meltean. Dacă e minimum un 5 ca aspect și un 6 ca skills sociale, devine membru cu drepturi depline al găștii.
Și atunci, cum apare misandria?
De obicei, cu experiența de viață.
Începi să interacționezi social -nu neapărat erotic, ci pur și simplu în context recreațional sau profesional! – cu bărbați care găsesc în abuz de putere, de influență sau în abuz pur și simplu, o sursă de fun. Cu bărbați care promit marea cu sarea și nu fac nimic din ce promit. Cu bărbați care încep să-ți facă ochi dulci, iar dacă îi refuzi, încep să te șicaneze în varii moduri. Cu bărbați care caută să te submineze nonstop, pentru că e singurul mod de a se simți puternici. Și așa mai departe.
Misandria e foarte puțin prezentă în fetițe și se accentuează cu vârsta, pe măsură ce ai parte de varii interacțiuni dezamăgitoare și strepezitoare.
Și bărbații știu instinctiv cât de toxici pot fi alți bărbați. Tocmai de aceea, pe redditurile de inceli, citești că femeia trebuie să aibă „bodycount mic”. Adică puțini parteneri s*xuali. De ce? Pentru că, cu cât a experimentat mai puțină gherțoială masculină, cu atât e mai puțin sictirită și dezamăgită de bărbați.
Femeile nu vor bodycount mic, pentru că, dimpotrivă, știu că efectul femeilor asupra unui bărbat e mai degrabă benefic. Un bărbat care a avut relații cu femei se îmbracă mai bine, conversează mai bine, se integrează mai bine în societate, e mai atent la nevoile partenerei, pe când un incel obosit de labă e un bou căruia nu știi cum să-i dai block mai repede online și flit mai repede offline, și nu din misandrie, ci pentru că e obiectiv insuportabil.
În concluzie: nici misoginismul, nici misandria nu sunt înnăscute, dar e nevoie de multă reeducare a societății pentru ca acestea să dispară.
***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe TikTok.
***
Dacă îți place acest articol, susţine-mă să mai scriu. Click pe iconiţa de mai jos şi aruncă cu euroi în artistă.
Sh*t They Say