Moartea freacă ridichea

Din ciclul “Parodi-m-aş şi n-am cuie”

Poem (ne)scris de MIRCEA DINESCU – “Moartea freacă ridichea”

 Până şi baba din colţul satului s-a descoperit ca eternă candidată la Miss,

În timp ce Moartea bea bere cu Marx la cârciuma din deal

Şi berea nu îi ştie pe de rost dar lucrează la asta

Sau mai bine zis, ar lucra, dacă ar fi nemţească originală

Da’ au produs-o la sucursala din Cioflingeni

şi zace borţoasă în halbă

râgâindu-se singură

În timp ce moartea şi Marx o pun de o tablă

şi pensionarii îşi vând fericiţi locurile de veci

să îşi cumpere o cutie de lapte degresat în plus

oftând:

“unde e dialectica vânjoasă a laptelui nostru de altădată?”

Bonus pentru cititori:

“Băltoace”

(ne)scris de George Bacovia

Vai, cum boceşte zarea, vărsându-şi greu amarul,

Şi-apasă gri apusul, pe bălţile de smoală,

Şi dus de vânturi aspre pluteşte lin ziarul

Deschis mefistofelic la fila mortuară.

Desigur, e mai bine aici, la necroloage

Să vezi cum sumbra moarte încet în neant ne-afundă,

Decât la ştiri sinistre, când viaţa-n mâl ne trage

Ne-mbibă în mocirle, de zoaie ne inundă.

Dar iată, plouă, plouă, băltoacele ne-nghit,

Rod temelii sordide, pereţi igrasioşi

Potop apoteotic destramă o urbe de granit

Iar eu borăsc depresii din vârful unui coş… 🙂

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

No Responses

  1. michael says:

    n-am inteles ce-i asta, n-am inteles unde-i provocarea… in seara asta sint in ceata. da’ rau

  2. florin says:

    PENTRU LUPUL FEBRIL :

    “ELEGIE LA TRENURILE RECI”
    TOT DE DINESCU

    De-oi adormi iubito pe linia ferata
    imbujorate trenuri te-or ocoli tiptil,
    din ceruri au sa cearna baloruri mari de vata,
    vor fi betii de roua, se va dansa cadril.

    Va mai veni si-un inger din garile inalte
    sa-ti netezeasca somnul cu pene de paun
    si arbori de seqvoia se vor planta in halte
    si-n piete s-or da gratis baloane de sapun.

    Si parul tau de raze va cotropii siberii
    sa sfarie zapada pe capete de strut,
    s-apoi in reci cazarme, cu genele sa-i perii
    obrazu-ascuns in perna al plansilor recruti.

    Dar tu n-adormi,iubito, pe linia ferata
    trec trenuri imbacsite de zgura si de clor
    si nici nu stiu ce-nseamna un trup frumos de fata
    si-ncep atunci, de mila, sa plang in urma lor.

  3. Lorena Lupu says:

    michael: să ne ferească Dumnezeu de omul roş, de omul spân, dar mai presus de toate, de omul care nu ştie să se joace decât cu el însuşi. primeşte condoleanţele mele sincere.

    florin: f. tare! bravo!!

  4. michael says:

    ca unul care n-a stiut niciodata sa se joace decit cu el insusi… pot sa zic si eu ca poate n-am chef chiar oricind sa intre altcineva in joaca mea? ca poate nu intotdeauna e joaca? chiar daca unora le pare? uite ca ti-ai gasit cu cine sa te joci. be happy!

  5. Lorena Lupu says:

    nici măcar nu am tratat-o ca pe o joacă puerilă. şi mi se pare că ţi-am răspuns într-un mod care să îţi arate plăcerea mea de a interacţiona cu tine.

    ok, plăcere cu sila nu se poate. joacă-te liniştit în continuare de unul singur. promit să nu disturbez. 🙂

  6. viperjack says:

    parca as hrani lipici uscat.atingeri seci si brute distorsioneaza imagini in codari binare : urat frumos,bun rau,1 si 0.asta e frumos.

  7. Lorena Lupu says:

    viperjack: mă rog. mă abţin de la comentarii. 🙂

  8. viperjack says:

    cred ca daca ai incerca m-as topi ca un pullica la caldura.
    gata,nu mai pun din astea.:)

  9. Lorena Lupu says:

    nu, te rog frumos. exprimă-te…

  10. gyrovague says:

    s’au aprins luminile rosii-n district, ca prea s-au napustit. (imi permit sa comentez off topic)

  11. Beatrice de Gray says:

    Penala aia cu Bacovia ;)))))))))
    Hai scrie si o parodie dupa musiu Paunescu.
    dar vai, paunescu e el insusi o parodie de poet 😀

  12. Lorena Lupu says:

    pe viitor. apropo… premiez cu un vin cea mai reuşită parodie după lorena lupu. 😀

  13. dadatroll says:

    Foarte bine face, Mente se gasesc pe toate gardurile.

  14. Lorena Lupu says:

    dadatrolule, m-ai făcut să râd de dimineaţă. să-ţi trăiască ţie ce-ai mai măreţ.

  15. Trebuie sa specific ca pentru mine “penal” e un dragastiv si nu un peiorativ. Un fel de sinonim pentru misto, beton, marfa, etc si alte cuvinte dulci care le ingrozesc pe femeile astea de se chinuie pe la facultate sa ne invata sa vorbeste frumos.
    Secandli, mie sa-mi dai premiu un cappucino ca eu nu pun gura pe alcool nici beata 😀
    Tardli, Lorena Lupu nu poate fi parodiata 😀 Sau mai stii…

  16. Drugwash says:

    Doar pentru plăcerea auditoriului, o încercare pe fugă. (De)şi prefer un cognac fin vinului:

    “- Ce faci, bă Gicule? se-ntrebă el în gînd, uitîndu-se la propriul penis erect. Iar penisul se uita la proprietarul lui, lung, cu singurul său ochi întredeschis şăgalnic, oftînd din cînd în cînd: “Ehe… las’ că am eu ac de cojocu’ tău! După cîte palme mi-ai dat peste ochi săptămîna asta, să mai ai tupeu’ să te dai la o femeie!”

    Afară era cald. Nu o căldură din aceea sufocantă, căci era abia primăvară, ci mai degrabă o răcoare plăcută cu iz de cald ce va să fie curînd. Soarele abia răsărise. Briza mării adia prin geamul întredeschis, făcînd perdeaua să danseze uşor, unduindu-se şi creînd ciudate umbre mişcătoare pe perete.

    Îşi aduse aminte de ea. O cunoscuse cu zece ani în urmă, într-o primăvară. Cam pe aceeaşi vreme. Era tînără, frumoasă şi cu poftă de viaţă… o mare poftă de viaţă. Care îl molipsi şi pe el rapid. Rînd pe rînd îşi aduse aminte de toate întîmplările şi clipele plăcute petrecute împreună. Şi începu să se masturbeze iar, cu gîndul la ea, aşa cum făcuse în fiecare dimineaţă, toată săptămîna […]”

  17. Lorena Lupu says:

    Drug: sorry, dar nu mă recunosc în fragmentul ăsta. nu cred că mă reflectă.

  18. dilEMA says:

    ce are dadatroll mai măreţ? trollul? sau dada?

  19. Drugwash says:

    A fost doar o joacă, mai mult în stilul meu, probabil. Dacă mi-aş permite să te cumpăr, mi-aş putea da seama de stilul tău real; aşa, nu pot judeca decît după replicile scurte din jur, care variază odată cu starea de moment. Hmm… poate că m-a influenţat un pic şi povestea Getei şi a Samanthei. 🙂

  20. gyrovague says:

    de la buchetul tau de dildo-uri roz i se trage:) (iar nu m-am abtinut)

  21. dadatroll says:

    E dadat roll de cate ori sa va tot zic? Daca mai imi spuneti odata troll (sau daca nu va dati seama ca dadatroll e mai multi, si nu ne spuneti la plural) imi iau jucariile si plec. Adica pleaca, cas mai multi. Adica ne luam jucariile si pleaca, adica plecam. Adica dadatroll isi iau jucariile si pleaca. Pe ____.ro, sau daca ala e ocupat, pe dadatroll.ro.

  22. Lorena Lupu says:

    dilema: aceasta e dilema…

    drugwash: hai, măăă… poţi acuza cărţile mele de orice vrei tu, numai de faptul că sunt scumpe, nu.

    gyrovague: ideea era de parodie, nu? şi cum era imaginea din replica aia? o mireasă în rochie albă şi cu un buchet de dildo-uri roz? mi se pare un amestec de sublim şi trivial. eh… pentru a pastişa pe cineva mai e nevoie şi de un simţ al dozajului. 🙂

    dadatroll: să ştii că încep prin a-ţi edita replicile. există oameni de care nu te vei lua. nu pe blogul meu.

  23. gyrovague says:

    pana la urma o sa ma faci sa-ti cumpar cartea aia. i-am dat tarcoale. m-am impotrivit. dar ca sa pot parodia trebuie macar sa am habar ce. si poate aia e calea. zic si eu. ca tot visai la o amanta canadianca 🙂

  24. Drugwash says:

    @ Lorena: Nu-ţi acuz cărţile, păcatele mele! Mă acuz pe mine de imposibilitatea de a fi în ‘rîndul lumii’ (bune), adicătelea că-mi fluieră vîntu’ prin buzunarele găurite. 🙂

    @ Gyro-san: s-ar putea să fie şi de la buchetul acela roz… în subconştient. 😉 Şi apropozitiv: cărţile ‘ie’ două (pînă acum). 😛

  25. waszlaw says:

    Imagine:
    pe strada mitropoliei fluturi orbitori
    pe ceruri de parca stelelor le-ar fi crescut aripi
    si visurilor versuri
    iar intre ochii nostri doar lumina uda
    de becuri in ploaie.

    bre, nu stiu de ce am postat asta dar am postat-o!

    altfel, ce ai bre cu dada, a fi scriitor inseamna a-l respecta pe dada(troll).

  26. gyrovague says:

    @Drugwash: mda. asta am inteles. dar eu faceam aluzie la prima. sa zicem totusi c’ai luat punctul;)

  27. Lorena Lupu says:

    drugwash: ai mereu două opţiuni: să te complaci, sau să schimbi lucrurile.

    waszlaw: eu nu am nimic cu dadatroll, câtă vreme îi lasă în pace pe unii şi pe alţii. nu vreau să găzduiesc răutăţile nimănui faţă de nimeni.

    gyrovague: aşa e drug. adoooră să facă pe profu’. şi mulţi bărbaţi altminteri simpatici au acest defect înfiorător: dorinţa chinuitoare de a părea mai deştepţi decât prevede legea.

  28. gyrovague says:

    @lorena – daca m-am bagat in hora inseamna ca ma prind repede care’s pasii. sau ca am o inclinatie naturala catre step … batutul pasului intr-un anumit perimetru .. asa ca (ma) joc 🙂 pana tu zici: stop joc sau fazan.

  29. dadatroll says:

    Ma angajez solemn sa nu rostesc numele stim noi care la tine pe blog. imi dau seama ca imi vei bana toate comentariile in care mentionez respectivul nume. (comentariu parţial editat de lorena lupu)

  30. Sky says:

    Mircea Dinescu scrie bine – mi-a placut intodeauna, insa exista o discrepantza intre cel care scrie si omul Mircea Dinescu

  31. Lupu says:

    astea sunt scrise de tine? am inteles bine?

  32. Lorena Lupu says:

    da. sunt parodiile mele la operele a doi poeţi pe care îi iubesc, îi citesc, şi am observat mecanismul de construcţie al ideilor şi senzaţiilor mai cu atenţie. şi l-am caricaturizat.

  33. dadatroll says:

    Gizas, acuma nu mai pot lasa comentarii despre Nenumitu nici macar pe alte bloguri? Ce sa fac acuma, sa las comentarii numai pe blogul meu? Ca ala cinel citeste?

  34. Lorena Lupu says:

    braaaavo, văd că ai înţeles ideea. felicitări! în schimb, poţi lăsa comentarii pe alte subiecte, câte vrei tu. 😀

  35. Drugwash says:

    Ce te faci cînd ai frîna de mînă trasă, maneta ruptă şi nu-ţi permiţi să intri-n service…?

    (asta apropo de opţiuni)

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Discover more from Trollywood

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading