Cred că am început să mă vindec, că, uite, mi-e foame. Foame de frumos, vreau să spun. Poftă de lucruri care să mă impresioneze şi să mă atingă. Azi mi s-a pus pata pe Sonetul 116 al lu’ tata Will – urăsc numerotarea fiţoasă cu cifre romane, nemaivorbind de faptul că nu am reuşit niciodată să o reţin :
Let me not to the marriage of true minds
Admit impediments. Love is not love
Which alters when it alteration finds,
Or bends with the remover to remove:
O no! it is an ever-fixed mark
That looks on tempests and is never shaken;
It is the star to every wandering bark,
Whose worth’s unknown, although his height be taken
Love’s not Time’s fool, though rosy lips and cheeks
Within his bending sickle’s compass come:
Love alters not with his brief hours and weeks,
But bears it out even to the edge of doom.
If this be error and upon me proved,
I never writ, nor no man ever loved.
Admit impediments. Love is not love
Which alters when it alteration finds,
Or bends with the remover to remove:
O no! it is an ever-fixed mark
That looks on tempests and is never shaken;
It is the star to every wandering bark,
Whose worth’s unknown, although his height be taken
Love’s not Time’s fool, though rosy lips and cheeks
Within his bending sickle’s compass come:
Love alters not with his brief hours and weeks,
But bears it out even to the edge of doom.
If this be error and upon me proved,
I never writ, nor no man ever loved.
În mod normal, eu detest poeziile. Mi se par lăbăreli leşinăcioase, declarative, frecări de mentă şi – în cazurile siropoase, îmi provoacă crize de diabet psihic.
Sonetele lui nenea Will au însă o chestie foarte mişto: spun adevăruri simple şi adânci, ascunse pe după nişte încâlceli ameţitoare de topică. Îţi dau o senzaţie de rebus erotic. Şi acum, să fim sinceri: ce mult ne place să ne batem capul în atare chestiuni.

Sonetul ăsta mă topeşte prin formularea seacă, elegantă, neaşteptat de precisă din primul vers: “the marriage of true minds”. Să-mi găsească mie cineva o definiţie mai simplă a iubirii, dacă are de unde. Trei vorbe care concentrează volume întregi de bătut inutil apa în piuă. O.K., partea frumoasă a limbii engleze e acest “true”, care înseamnă şi “autentic”, şi “sincer”, şi în cazul ăsta, şi o certificare a lui “mind”. Care “mind” la rândul lui, se referă atât la intelect, cât şi la modul de a vedea şi a trăi viaţa, şi la felul de a fi, şi mai ales la “intenţii oneste” – şi d-aia mă enervează traducerile alambicate şi fără farmec, disponibile pe piaţă…
După aia: It is the star to every wandering bark. Frumos spus, tataie! Eu, una, mă recunosc în acest enunţ. Într-adevăr, nu pot să neg nici aspectul de “ideal de neatins”, nici pe acela de “călăuză, care transformă rătăcirea în traseu bine definit”. Iubirea : concentrare-canalizare. Se poate spune mai simplu şi mai frumos de atât?
Apoi, celebra: Love’s not Time’s fool. Iubirea independentă de factorul timp. Iubirea care transcende senzaţiile fugare, ba chiar şi emoţiile inconstante, şi devine “ever fixed mark”. Nu ştiu alţii cum sunteţi, dar eu chiar cred în chestia asta. Şi cred din toată inima în iubirea care nu se estompează, nu se alterează şi nu se stinge în funcţie de “buze trandafirii”. De trăirea care îşi conservă intensitatea.
Şi încă o chestie care mi se pare tare: “If this be error, and upon me proved / I never writ…” Pasămite, iubirea e o muză. Un motor al creativităţii. Mdeah!
Uite melodia mea preferată despre conştientizarea dragostei:
Ce le-a fătat mintea
Imi place poza ta cu pistolul in gura. Cred ca ti-ar sta bine si calare cu un topor in mana, exclamand “ce pula mea, sunt indragostita !”.
E asa un contrast in persoana ta, intre ceea ce pare ca esti si personajul pe care il descoperi pe parcurs.
Asta şi fac de obicei, când n-am ce face: mă plimb prin casă călare pe un scaun, învârtind din mătura ridicată vitejeşte deasupra capului, precum steagul românesc pe crâncena redută, şi strig: “I’m in loooooove!” Apoi mă mir suav de ce bat vecinii în ţeavă. 😀
Nu vreau sa-ti fac un compliment, dar esti foarte frumoasa , normal sa produci panica pe unde treci, inclusiv pe net. Trebuie sa-ti marturisesc ca de ceva vreme iti studiez gandurile scrise pe blogul tau si m-am indragostit virtual de tine.
Imi plac caracterele complicate, ca niste pietre fatetate fiecare altfel si in alta culoare.
Daca-ai fi CARLA BRUNI, mi-ar place sa fiu bijutierul care i-a conceput inelul, dar ti-as concepe mai degraba un dildo.
Dar nu sunt Carla Bruni. 😛
Nu neg însă că mă pot imagina mireasă sfielnică mergând spre altar în rochie albă şi cu un buchet de dildo-uri roz în mână.
Daca as fi iubitul tau cu adevarat, cred ca as accepta absolut orice de la tine.Spontaneitatea nu-i unica ta calitate. Daca ai cules vreodata nuferi din delta ( balta etc.) trebuie sa stii ca e la fel de greu precum cautarea de perle in Marea Rosie. Nuferii au tulpinile extrem de lungi, nu se rup cu mana, trebuie sa te scufunzi cu cutitul intre dinti intr-o apa care te face sa sovai, mai mult mlastina cu bradis ce te poate tine pe loc si trage la fund. Daca vrei nuferi, intr-un fel risti fara sa cunosti locurile.
Ce superba corola ,de la transparent la lumina, asa ca tine !
Cu melodia aia mi-ai aminitit de Maurice Chevalier si Hermione Gingold in “Gigi” – “I Remember It Well”. Un pic alt context dar delicios 🙂 Fara diabet inutil, si totusi.
Dar in ziua de azi e asa de greu sa nu fii superficial…Infatuarea este atat de la indemana incat Dragostea ramane in carti si filme…
Ziceai tu de batranei care se plimba de mana…tocmai zilele astea admiram un cuplu, pe la 50 de ani, asa, nu chiar asa de batranei inca) dar care sunt atat de bine legati si pe care numai ca nu scrie cat de mult se iubesc … Am ramas <3 pentru ca stiu ca asta caut si eu.
Ma duc sa caut “I Remember It Well” pe youtube 😀
Deci scenariu clasic, holliwoodian, in loc de SFARSIT :
– un cuplu pe o insula exotica, propun PALAU , in Pacificul de Vest, la 1000 de mile marine de alta asezare omeneasca.Atentie, nu sunt costume.
Ea, supla, creola cu flori exotice in par.
El ,suplu, vanjos cu aliura de Crist bizantin.
El asigura cele necesare lor, pentru traiul de zi cu zi, pescuind subacvatic si culegandu-i ei perle de diferite nuante de la albastru la roz, pentru viitoarele coliere.
Ea ii asigura lui fericirea zilnica si sensul existentei.Aici , orice mijloace ii sunt aceptate. Apusul soarelui ii regaseste tacuti pe nisipul imensei plaje, strajuita pe-o margine de palmieri, martori tacuti ai fericirii si pe alta, de valuri ritmice, care iau si duc mai departe totul.
florin: frumoasă metafora cu nuferii. bravo!
anthea: noi ăştia superficiali nu putem decât să visăm 😀
florin again: eu nu mă prea încadrez în genul ăsta de scenariu. mai am de scris nişte cărţi, de derulat nişte proiecte artistice. deh, te pui cu ambiţul omului? 😛
Nimeni nu se incadreaza in acest soi de scenariu, in afara de arborigenii locului , care nu stim cat constientizeaza Edenul de zi cu zi.Cred ca noi adamii(barbatii) avem nostalgia raiului, iar ,TU , fiica Evei, ai muscat din marul oferit de sarpe.Deci urmeaza sa parasim locul.
Dar pentru ca esti asa frumoasa si unica, te iert si te port in mine pentru totdeauna, ca pe-un copil nenascut, pe care n-am sa stiu niciodata cu cine l-am conceput.
Urmeaza-ti calea.
Eu stiu ca ai ales o cale grea. A darui prin scris e ca si cum ai pierde zilnic din greutatea sufletului si intimitatii tale. Ca o donatie umanitara de sange ce o repeti cu riscul sa devii din ce in ce mai diafana si golita de materialitate.
neaaaah, nu-i aşa! cu cât dai mai mult, cu atât ai mai mult! să ştii că nu sunt creştinii fraieri… 😉
Te gandesti la primii crestini romani dati prada leilor ?
Sau la victimile Inchizitiei ?
Crestinii astia moderni, din IRAQ si Afganistan ?
Sau te referi la povestea cu intorsul obrazului ?
CARLOS SANTANA canta undeva ca viata “it’s a game of give and take”.
Cand ai dat tu, suflete, mai mult si ai primit mai mult, decat aplauze pe scena ?
Oare e de-ajuns?
Barbatii depun cantitati fantastice de energie pentru a culege flori. Am citit undeva ca daca ar fi convertita energia asta in curent electric am plati facturi mai mici cu 50% la intretinere. Eh, frumos oricum. Decat
Luminile
Orasului
Vegheaza
Etern
Singura
Te plimbi
Oriunde
Rasare
Yubirea
Maaaaan, that was tough.
Apropos, i love Mr. …speare too, dar de ce e oare fundalul asa de intunecat?
Cand ar trebui sa fie, sa zicem, roz. Adica “nerusinat de idealist” 😀
florin: nu, drăguţă. mă gândeam strict la practica creştinească a generozităţii dezinteresate. e obvious din răspunsul meu.
două la mână: habar nu ai tu – nici împăratul – câtă dăruire cere un act scenic, sau scrierea unei cărţi. sfat amical: nu vorbi despre lucruri pe care nu le cunoşti, k?
Lorin: îmi place să creez contrapunct între rozul idealurilor şi întunericul din jur. se reliefează mai bine una pe alta.
Ai dreptate, lup generos, m-am gandit mai mult la tine,din punctul meu de vedere,am sarit artistic peste punctul tau de vedere.
Ca sa-mi fac o aspra autocritica, sunt nevoit sa declar :
Am uitat ca de la fereastra mea se vede altfel soarele.
Sunt egoist, in ceea ce privesc lucrurile importante pentru mine.
Ca sa generalizam, cred ca dragostea impartasita are o enorma doza de egoism.
Sa fie de fapt vorba de instinctul de conservare?
N-as vrea sa iei prea direct si personal, in tot cazul, pentru mine, a fost un rasfat enorm ca am intrat in contact on-line cu lupul febril.
Ce as putea sa-ti spun de final?
Nici nu stiu…
Cred ca o sa vin anonim ,joi seara la librarie sa te vad……bineinteles n-ai sa stii niciodata… vorba vechii romante….
am ramas perplex cand am citit declaratia ta :”În mod normal, eu detest poeziile.”, cand de fapt si tu scrii poezie chiar si in postul depre fantezie…
da. dar detest poeziile. o să scriu odată un post despre cele 101 de lorene. 🙂
1o1 de lorene, adica a zecea parte din 1001 de povesti nocturne 🙂
da ce ai bre cu poezia, eu recomand pessoa, cica ar fii bun, apoi nu stiu, doar cica… nea will e ok
Cineva tre’ să trîntească mucii-n fasole atunci cînd e viaţa mai roz… că tot venise vorba mai sus. Păcat de munca lu’ taica Will şi a Lorenei. 🙁
Cîteodată, browserul meu mai uită să taie reclamele. Şi uite ce-a ieşit acu’ vreo juma’ de oră, cînd am intrat să citesc articolul ăsta: http://drugwash.wordpress.com/2008/02/06/really-no-comment/
waszlav: păi asta arată mica mea analiză: că nea will e ok…
drugwash: am râs de m-am spart. mulţumesc mult. lorena, între dovezi despre isus şi metode de control al ejaculării. 😛 😀 😀
Mie mi s-a blegit şi ultima urmă de romantism, de la reclamele alea.
Un fel de ‘coitus interruptus’ intelectual, la fel ca şi cu filmele de la TV: cînd stă să-i facă o declaraţie de dragoste, hop! îmi bagă sub nas un tampon cu sau fără aripioare…
mie tampoanele proaspăt desfăcute din ambalaj mi se par cele mai pufoase şi mai plăcute obiecte. îmi trezesc instincte pisicoase. 🙂
De dragul faptului că abia am terminat de mîncat de prînz, hai să rămînem cu imaginea asta suavă în minte şi să revenim la arta poetică. 😉
“[…] Love is not love
Which alters when it alteration finds,
Or bends with the remover to remove […]”
De aici să înţeleg că nu există, de fapt, iubire adevărată, pură, perfectă? Căci n-am găsit decît în filme şi cărţi ceva asemănător care să dureze forever. În viaţă… am crezut c-am trăit aşa ceva, dar – sadly – s-a ofilit, sau mai bine zis, a fost smulsă din rădăcină – din inimă…