Tim Burton nu mai revine în România?

Ieri, toată lumea era în extaz din cauza finalei campionatului de fotbal. Drept care, social media mea a fost plină de fotbal, şi abia în josul listei am văzut o ştiruţă, cum că Tim Burton va alege o ţară nouă de filmare pentru Wednesday, sezonul al doilea.

Motivul: tipic românesc. Facturi umflate cu pompa, sume aberante pe care nu le justifică nimic, şi când au început negocierile pentru sezonul al doilea, casa de producţie românească s-a aruncat la nişte scoruri de te apuca groaza.

Chit că, cel puţin pe primul sezon, americanii au fost mai mult decât fair play. Au plătit preţurile deja piperate solicitate de români (sursă, aici): “De exemplu, o cameră care în mod normal se închiriază cu 300 de euro, să zicem, a fost propusă cu muuulte mii de euro și tot așa. Echipa lui Burton a înghițit pentru primul sezon mai multe costuri pe care oricum nu le considerau în regulă, dar când a văzut propunerile pentru sezonul 2, a fost haos. Burton s-a enervat foarte tare și în câteva zile a strâns tot”.

Dincolo de sumele exorbitante, americanii au avut grijă să menţioneze şi să ofere vizibilitate în presă tuturor spaţiilor în care au filmat, de la castelul Cantacuzino care a fost Academia Nevermore şi până la Politehnica din Bucureşti care a fost Nancy Reagan High School. Au lăudat chiar şi gara din Sinaia, care a jucat rolul gării Nevermore. Iar actorii au vorbit superb despre România în toate interviurile pe care le-au acordat.

Acum, numai un român hrăpăreţ şi obtuz, cu o viziune primitivă de neandertalian care taie copacul să aibă acces la fructe mai multe poate să se arunce la costuri aberante, care să-l facă să piardă un client ca Burton. Dar hei, aşa sunt ai noştri proşti şi javre.

E ok. Şi Bulgaria, şi Ungaria, ba chiar şi prietena noastră bună Austria au tonă de castele superbe gotice, pe care abia aşteaptă să le promoveze cu numele Tim Burton.

Cu lăcomia asta exagerată şi lipsită de scrupule au alungat muuuult business extern.

Îmi amintesc, pe când eram studentă, cum veneau în România gârlă de filme americane. Câştigai un salariu de om doar făcând figuraţie în ele. Bugetul statului încasa impozite cu duiumul, pentru că americanii contabilizau tot ce plăteau şi virau conştiincioşi la buget, cum făceau şi la ei acasă.

Acum, văd call-uri de casting la un film american turnat în România odată la doi ani sau aşa.

Pentru că românachele nostru, în loc să înhaţe oportunitatea şi să o exploreze pe termen lung, a zis: ia să luăm noi şapte piei de pe american.

Ceea ce americanul tolerează, până la un punct. Dar dincolo de acel punct, se reorientează şi găseşte altă ţară frumoasă, dar care nu e păcat să-i locuită.

CUM PLM SĂ-L PIERZI PE TIM BURTON DE CLIENT, CÂT DE PROST ŞI JĂPCAR SĂ FII?

Dacă eşti cu adevărat şmecher, oferi reduceri, discounturi, superoferte, să faci omul să VREA să lucreze cu tine. Mai ales un client de talia lui Netflix, care turnează jde producţii pe an.

Ce oportunitate de afaceri irosită, prietenii mei.

Bine, dacă tot m-am pornit, să vă povestesc şi cum a ajuns sora voastră pe lista neagră a anumitor studiouri.

A prins ea un rol mic, dar împungaci. Şi i s-a propus de casa de casting: 120 de dolari pe zi de filmare.

Sora voastră era studentă. 120 de dolari pe zi, înmulţit cu 5 zile, erau 600 de dolari, iar sora voastră crescută cu lozinca “n-avem bani”, nu văzuse 600 de dolari niciodată la un loc. Nu în viaţa reală, cel puţin.

OK.

Apoi, au chemat-o să semneze contractul. Unde era menţionat 300 de dolari pe zi de filmare.

Atunci, sora voastră a început să protesteze:

-Eu de ce iau 120 de dolari dacă în contract iau 300 de dolari?

Era practica acelei agenţii de casting.

-De ce faci tu mofturi, ca studentă? Zi mersi că iei 600 de dolari şi bagă-ţi minţile în cap, i s-a răspuns.

-Atunci puneţi în contract 120 de dolari.

A doua zi, sora voastră a fost înlocuită cu altă brunetă senzuală, iar agenţia respectivă n-a mai chemat-o niciodată la un casting. Pentru că era “dificilă”. Dificilă as in: nu permitea s-o furi pe faţă.

Aş fi închis ochii la un 260 de dolari la 300 de dolari că sunt un om empatic şi prietenos.

Bă, dar să-mi furi mai mult de jumătate? Dă-te-n morţii tăi.

Şi asta, dragi prieteni, e industria filmului în România.

Să ne mirăm că Tim Burton se duce în altă parte pentru sezonul al doilea al serialului celui mai popular de pe Netflix?

Nu dacă ştii cu cine ai de-a face.

***

Dacă îţi place acest blog, susţine-mă cu o donaţie. Aici.

***

Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe TikTok.