Video-traume (4)

După cum vă tot repet, pe blogul nostru, sâmbăta e dedicată videoclipurilor cărora le purtăm sâmbetele. Videoclipuri pe care nu le-am putut uita, pentru că hidoşenia sau stupizenia lor ne-a urmărit peste ani, şi ne-a făcut puţin mai cinici, mai răi şi mai acizi decât înainte. Până o să strigaţi: “ho, fă, că ştim!” 😀

Bun, următoarea traumă a fost de natură sexuală. Pentru că, din primul cadru, ne pomenim că ni se bagă o pereche de chiloţi pe gât. Aşa, ca un fel de căluş. Uite, mamă, ce face tanti asta rea:

Desigur, o să ziceţi voi, e o luptă cu fiare sălbatice. Care sunt aduse în cuşti, să nu cumva să muşte. După ce trec cu motocicleta printre oameni… Oare la budă se duc tot cu motocicleta?
Ni se pune în vedere – iar şi iar – că ele, fiarele, AU chiloţi. Îi au în toate poziţiile – şi în fuste foarte scurte, şi în pantaloni decupaţi artistic, în aşa fel, încât să ofere revelaţia esenţialului. Şi reuşesc o performanţă: poartă chiloţi roşii – care, ştim cu toţii, sunt un leac bun împotriva deochiului – şi totuşi, sunt deocheate!

Dar să nu uităm că Aguilera nu se adresează doar fetişistului ascuns din voi, ci e şi o oralistă cum rar întâlneşti. Încă din primele cadre, când buzele-i pline de lichid alb-transparent şoptesc “dirrrrty, yeah”, şi până în momentul de dinainte de sălbatica încleştare, când ea se angajează să sugă nesăţios din paiul omului, nu face decât să ne sug…ereze acest talent cu totul ieşit din comun. Dar, spre regretul nostru, nu înghite, ci scuipă cu boltă. Ntz-ntz. O profesionistă nu face niciodată aşa ceva!

E nasol să vrei să compilezi tot ce îţi aminteşti din videoclipurile Shakirei şi ale lui Beyonce, şi să ai impresia că faci ceva nou. Mai ales când îţi lipseşte temperamentul Shakirei şi senzualitatea caldă a lui Beyonce.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

No Responses

  1. cutza40 says:

    Mie nu mi-a placut niciodata, mai ales ca aveam o eleva care-i semana si era proastaaaaaaaa

  2. KingSnake says:

    Eu zic ca se putea si mai rau. Bine ca fac cu totii dus la final. Eu sper ca in episodul 2 sa se razbune iepuroiul de plus si sa le-o traga tuturor. Cel mai funny mi se pare nenea cu vesta rosie (cred) care danseaza pe la minutul 4:15, care pare un individ care a petrecut o noapte intreaga numai cu tequila si a nimerit din intamplare in locul unde se filma. Fie asta, fie au fost in cutting costs cand au angajat dansatori. 😆

  3. Ada says:

    Era perioada de ratacire a ei… hai iart-o! 😛
    Mie imi place de(spre) Christina Aguilera, nu ma omor dupa clipurile ei, dar, spre deosebire de eterna rivala, Britney, are o voce de mori!
    In acelasi stil deocheat e si “Can’t hold us down” cu Lil Kim… oare pitipoancele autohtone din clipuri de-astea se inspira? 😀

  4. claudiu says:

    cutza40 .. ma fac profesor 🙂

  5. vulpe vanator says:

    Sa ma scuzi ca ma bag in chestii care nu sunt de nasu’ meu .
    Dar parca e Andreea Balan, de la fosta trupa ANDRE, parasuta aia care o copiaza in draci.
    Acuma sincer , sunt derutat nu mai stiu cine copiaza pe cine, amandoua sunt penibile.
    Cu chilotii , stiti bancul cu BULA si cu profesoara ? Nu-l zic , e prea cunoscut.

  6. cutza40 says:

    @Claudiu – Copia Cristinei a terminat scoala si cred ca e prin Ungaria la ora asta.Dar mai sunt multe fete frumoase, asa ca poti sa incerci.
    @Vulpe – asa e

  7. cosmina a. says:

    na copiat bre pe nime saraca fata: shakira a debutat in usa in 2002, dirty e din 2002, iar beyonce a dat-o pe solo, senzualizandu-se calduros precum zici, in 2003. asa era zeitgeistu p-atuncea, cu chiloti

  8. zuz says:

    Mi-a placut cum ai facut misto inteligent de un videoclip asaaa…care nu-mi provoaca nimic, poate doar greata. “O profesionista nu face niciodata asa ceva”- tare:))! Si mie imi aminteste de Andreea Balan si de fetele care apar prin manele si se rotesc ca un titirez, desfacandu-se din toate balamalele…

  9. vasile says:

    Citeste punctul 48 de la comentarii bendeac.

  10. Mihai Daniel says:

    …DE ar fi nu s-ar povesti…Interesant video-clip,pana la un punct!
    Daca la prima vedere poate fi interpretat ca o reactzie “normala”, tenta de surplus de…senzualitate da o nuantza de …horror-misty acestui clip, de altfel destul de bun.

  11. Anthea says:

    Rofl! Parol ca pitzi de la de-astia se inspira. Si pe aici vezi cam aceleasi pitzi si cocalari, doar cu alta muzica…Mai ales la mine in puscarie…norocul meu/nostru ca trebuie sa poarte haine ‘locale’ si n-au voie cu machiaj si poze si mobile si mai stiu eu ce. Dar verbal/paraverbal/non-verbal si atitudinea..alea se cunosc imediat…

    Macar astia nu asculta acelasi gen de manele, iar ce gangsta’ rap/hip hop/alea alea mai asculta ei, sunt ferita bine…Doamne-ajuta!

  12. dorinlazar says:

    Doar că piesa asta a avut parte de clip înainte ca Beyonce să fie altceva decît neica nimeni în Destiny’s Child și Shakira o tipă care cînta în America Latină. 😉 Așa că toată cheia ta de interpretare e dusă pe… Dar hai să nu fim foarte specifici 🙂

  13. Lorena Lupu says:

    cutza: nici originalul nu cred că era mai breaz.

    kingsnake: bună remarcă. 😀

    claudiu: 😀

    vulpe: dar de ce nu sunt de nasul tău?

    cosmina a: Albumul “Laundry Service” şi single-ul “Whenever, wherever”, din al cărui clip citează masiv coregraful penibiliciunii de mai sus, au apărut în 2001. Iar Destiny’s Child erau deja staruri de mult. Aşa că afirmaţia rămâne în picioare.

    zuz: mulţumesc.

    mihai daniel: într-adevăr, e un clip horror. prin vulgaritate şi ostentaţie. mă bucur că e destul de bun pentru tine, bucură-te de el în pace (şi în plata domnului), cot la cot cu toate conturile de cocălărese de pe haicinci.

    anthea: aoleu, tu ai de a face cu aşa ceva în persoană. bleaaah!

    dorinlazăr: mă bucur când mai apare câte un “docomentat” care îmbină prostia absolută a comentariului cu o aroganţă care ne confirmă iar şi iar proverbul cu prostu’ şi fudulu’.
    “Neica nimeni” în Destiny’s Child? Hai să mori tu! Neica nimeni eşti poate tu la tine în cartier – Destiny’s Child erau în culmea gloriei în 2001, când au lansat albumul “Survivor”, iar revistele de adolescenţi le prezentau una câte una pe toate. iar fanii adolescenţi au mulţi giga încă liberi, şi îi ştiu pe toţi membrii formaţiilor lor preferate.
    Iar în 2000, Shakira deja a luat un MTV Viewer’s Choice Award.
    Deci, data viitoare când îţi mai permiţi mârlănii jenante legate de o observaţie pertinentă de-a mea, poate te documentezi înainte, şi eviţi să cazi în derizoriu. Ce zici?

  14. dc says:

    buna lorena 🙂

    pe mine cel mai mult (in ultimul timp) m-a marcat acest videoclip.

    😛

  15. dc says:

    cred ca am uitat sa las link-ul

    (e normal la varsta mea):P

  16. Lorena Lupu says:

    bună, dan. bine ai venit pe blogul meu.

  17. vulpe vanator says:

    Pai, io sunt depasit , am fost cu :
    Credence Clear Water Revival, Led Zeppelin, Emerson, Lake & Palmer, Yes, Vanghelis, Rick Wakemann, Cat Stevens, Beatles, vechiul GENESIS, Pink Floyd, Alison Moyet, Yazoo, Bachman ,Turner& Overdrive,Kraftwerk, Abba, Bee Gees,Larry Coryell,Santana, Johnny Cash, Willie Nelson,etc.Mai am pe lista ,dar cred ca ajunge atat.

  18. dorinlazar says:

    @Lorena: iartă-mă că nu ţi-s fan. Eşti cam agresivă pentru importanţa subiectului. E dreptul tău să te amăgeşti că tanti Aguilera s-a luat după Beyonce (pînă atunci mai mereu ataşată de DC), sau după un premiu de ‘International artist of the year’ care înseamnă zero pentru americani (că nu degeaba l-au scos). Mai mult, Aguilera atunci încerca să rupă imaginea de virgină Mickey Mouse – pentru asta a făcut chestia asta, şi cred că ar trebui să fie apreciată pentru curaj.
    Nu o să-ţi răspund cu acelaşi nivel de mîrlănie că nu îşi are locul aici – jignirile frumoase se fac în public şi de o altă manieră. Ţi-am făcut însă cu ochiul că predatezi importanţa calităţilor unor individe. Acum o să-ţi mai pun la îndoială şi calităţile de argumentare, dar n-o fi o tragedie pentru tine, că vorba aia, cu sau fără admiraţia mea tot acolo eşti. Noi să fim sănătoşi, că restul le facem.

  19. theform says:

    Bine, videoclipul e cam.. skanky. Dar sunt cateva zeci de secunde chiar bune in cantecul ala.(1:10 – 1:50)

    Atat gasesc de lauda. 🙁

  20. Lorena Lupu says:

    dorinlazăr:drăguţă, nu ţi-a cerut nimeni să-mi fii fan, aşa cum nu ţi-a cerut nimeni să citeşti acest blog, şi, în general, dacă n-ai fi venit să-ţi încordezi cârceii pe aici, nici nu m-ar fi interesat existenţa ta. tu ai fost ăla care a ţinut neapărat să mi-o semnaleze.

    că nu vrei să recunoşti că acest dirrty (2002) are unduielile de şolduri furate taman din “whenever, wherever” (2001) care era cocoţat în vârful topului la data la care se filma acest clip, e problema ta personală. iar dacă tu ai de admirat pentru curaj o piţipoancă penibilă care dă cu chiloţii în obiectiv – e sistemul tău de valori şi te priveşte. să-l stăpâneşti sănătos. dacă se poate, la tine pe blog.

    sunt agresivă nu pt. importanţa subiectului, ci pt. că îmi displac profund comentatorii care aterizează pe un blog de parcă ar fi pe tarlaua lor de acasă şi încep să se rupă în ironii ieftine – şi mai bat şi câmpii. cu alte cuvinte, sunt agresivă cu cei care nu deţin cei şapte ani de acasă. evident, modelul lor de comportament e să-l acuze pe mârlănie tot pe ăla care nu admite să-i fie încălcat astfel teritoriul, fără să protesteze.

    haidi, pa!

    theform: eu vorbeam despre realizarea vizuală, în această postare.

  21. dorinlazar says:

    Tarlaua de comentarii e liberă la tot internetul. Cel puţin aşa e teoria, practica ne omoară 🙂 Puteai să mă corectezi cu mai multă eleganţă, dar deh, nu putem cere eleganţă, eşti femeie puternică, ce mama dracu’? Felicitări pentru agresivitate – ai devenit un surogat de mascul excelent… just what the doctors wanted 😉
    Pe principiul what comes aroung goes around, îţi urez atîtă mîrlănie cîtă eşti tu capabilă să exprimi…

  22. Lorena Lupu says:

    cu alte cuvinte: mârlănia ta (cea de atac) = libertate de expresie, mârlănia mea = cea de replică = oh, vai, ioi, tulai, ce mare jignire. hahahahaha!

    iar vizavi de eleganţă, te invit să îţi scoţi ochelarii de cal şi să observi cum i-am răspuns comentatorului cosmina a., care a venit cu aceeaşi remarcă, dar fără “betonisme”. ştiu să ofer eleganţă, când mi se oferă eleganţă. dar când mi se oferă mitocănii, nu am de ce să ofer eleganţă, pentru că ar fi mărgăritare risipite în troaca porcilor.

    iar cu blestemele: deja m-a blestemat una să mă nasc neagră, buzată, etc. parcă aţi fi un sobor de babe bătute în cap. 😛 să vă amintesc doar de faptul că blestemele injuste se întorc asupra celui care le proferă?

    a, da! mişto finalul în puncte de suspensie. 🙂 menit să exprime faptul că tu de fapt eşti profund şi misterios, nu neam-de-traistă, cum ne-ai arătat până acum. o, vai!

  23. Mai vin din cand in cand pe aici, pentru ca-mi place mult cum scrie Lorena Lupu. It makes my day, mi se intind ridurile si ma bucur in egocentricitatea mea cand gasesc oameni destepti si frumosi care stiu cum sa fie ironici.

    Pentru mine, “Aghilera” intra la categoria “s-o auzi, da’ sa n-o vezi”.. Pen’ ca auzind-o la radio (fara sa stiu cine era) m-am gandit ca din gatul respectiv stie sa scoata (cu bolta) si altceva in afara de lichidele pe care le suge in prealabil. 😀 Pacat ca, in cariera dumisale minunata, a ales sa nu mizeze pe coardele vocale ci pe chilotii rosii pusi acolo in prim-plan ca sa nu-i deoache invidiosii glasciorul.. Videoclipul e memorabil, chiar e, in sensul ca orice supradoza e greu de uitat, in cazul asta supradoza de anatomie camuflata mult prea sumar.

  24. vasile says:

    Cind am citit postarea de mai sus, cu ardelenismele “ioi” si “tulai” m-a pufnit rasul:mi-am amintit de anii studentiei la Iasi cind aveam multi colegi din Ardeal ,romani,unguri.Aveam o romanca care folosea des cuvintul “tulai” cam 1 an.Lumea se amuza,dupa aia a trecut la moldovenisme.Unguroaice erau mai multe,ele erau cu “ioi,citeodata cu 2-3 de “o”,ele au fost mai conservatoare,nu au renuntat la “ioi”nici dupa facultate.Asta era inainte de 1989.Dupa facultate cam toti s-au intors de unde au venit.Cu o exceptie ,una s-a casatorit cu un sas si a cerut emigrarea in Germania.Daca pina atunci profa ei(conducator de proiect) o lauda in sus si in jos,dupa ce “a venit stirea”,s-a sucit 180 de grade.Din incompetenta nu o scotea.Norocul fetei a fost ca mai erau 3 luni pina la terminarea facultatii.A plecat si “adio si la gara”.
    PS-am citit articolul din hotcity

  25. thecreatrix says:

    De ce animalele din videoclip nu sar sa o violeze pe Aguilera, poate tace…

  26. Invizibilul says:

    daca o sa mai ne repeti mult aceeasi chestie cu “sâmbăta e dedicată videoclipurilor cărora le…” atunci chiar o sa ne faci traume … 😀 mai schimba si tu ceva ca imi zgarii creierul … ala care il mai am 😛
    cat despre vidoclipul care este 😛 probabil multi masculi feroce sau pustani isi faceau fel de fel de fantezii pe seama lui … fiecare visand sa o aibe macar o noapte pe aceasta pisicuta salbatica :))

  27. thecreatrix says:

    …salbatica si transpirata…

  28. dorinlazar says:

    @lorena: pînă una alta eu am discutat despre ce ai scris în blogul tău, tu mi-ai mîrlănit persoana. Dacă observi, nu ţi-am atacat persoana, şi ar trebui să respecţi chestia asta.
    Şi apropos, mîrlănia în prima mea postare e doar în ochii celui care o vede. Din nou, un lucru care nu o să-ţi dea gîndit, că n-are de ce.
    Mă retrag, cu respect.

  29. Lorena Lupu says:

    dorinlazăr: unde nu mi-ai atacat persoana? numai asta ai făcut, de la al doilea comment în jos! degeaba negi chestii vizibile de la o poştă.
    primul tău comentariu afirma o tâmpenie, pe un ton de miştocăreală de cartier. obrăznicie care s-a tot amplificat. şi s-a amplificat. şi ai ajuns să mă sudui întocmai ca o babă senilă, cu toate că ţi-am arătat cu argumente că nu aveai dreptate.

    şi chiar nu înţeleg de ce trebuie să-ţi “respect” pisălogeala impertinentă – te invit să remarci, nici ăsta nu e atac la persoană, de vreme ce nu te cunosc – ci atac la pisălogeală, la obrăznicie, la tupeu şi la nesimţire – de care ai dat dovadă din plin. sper din inimă să te retragi o dată şi să o laşi baltă cu cicăleala asta intoxicantă.

    restul lumii: mulţumesc pentru comentarii. în mod normal, v-aş fi răspuns cu plăcere. dar vedeţi voi – ajunge un singur individ certat cu bunul simţ şi chitit să te insulte la infinit – şi îţi strică toată bucuria dialogului. mulţumiţi-i lui.

  30. Uite, iti trimit o unda de support; strabunica imi spune vorbe de aur care se aplica oriunde si oricand; chiar daca nu va intelege in viata asta ce-i ala un blog, stie cat de mult ma macina prostia din jur si ca ma consum pentru fiecare tampit care-mi plonjeaza in zona, ca-mi rod unghiile de ciuda ca “n-ai cu cine, dom’le” in tentativele de-a le demonstra stiintific cretinilor cat sunt ei de cretini. Asa ca, ea zice: “nu pune la inima, chiar daca-ti strica ziua”, ceea ce iti doresc si tie!

  31. Dorin says:

    mulţumesc, Adina, pentru sfat. E excelent 🙂

  32. Lorena Lupu says:

    Adina, o nedumerire: străbunica ta are şi vreun leac eficient împotriva râiei, sau a altor paraziţi dificil de îndepărtat? se pare că acestei postări i-ar prinde bine 😉

Leave a Reply to dorinlazarCancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Discover more from Trollywood

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading