Laptopul meu vechi

Am râs toată viaţa de modul în care bătrânii se legau emoţional de peştele de pe televizor, mileul de la mătuşa Florica şi setul de şase ceşcuţe din care noi, dependenţii de cafea, ar trebui să consumăm câte douăzeci de porţii să pricepem ceva din ce am băut.
Pasiunea faţă de obiecte mi s-a părut mereu stupidă şi inutilă. Arunci şi cumperi altul. Care e problema?
Acum însă, în timp ce mă pregătesc să-mi dau unul dintre laptopurile vechi, un HP de acum 8 ani, cam hârâit dar încă perfect funcţional, mă pomenesc că-mi sângerează inima exact ca unei mămăi din Poplaca obligată să renunţe la bibeloul ei de porţelan înfăţişând o balerină în arabesc.
Toate textele pe care le-am scris, toate fotografiile pe care le-am făcut, toate locurile în care am fost cu el mi se desfăşoară înaintea ochilor minţii şi îmi fac inima să sângereze abundent, ca un pui de urs împuşcat de poliţia sibiană.
Ţi-ai băut cafeaua de dimineaţă ani în şir cu chestia asta pe genunchi. Ai plimbat-o cu tine prin oraş. Ai scris pe ea de prin cafenele. Ţi-ai câştigat salariul cu ea. Ţi-ai văzut câteva filme preferate şi ţi-ai citit câteva cărţi fabuloase pe ea. Ai fost cu ea în vacanţe. Conversaţii cu prieteni, cu mai-puţin-prieteni, cu potenţiali prieteni au curs din tastele ei.
Nu sunt un om care să ţină la lucruri. Arunc obiecte cu o seninătate absolută. Dacă schimb chiria, nu mă uit cu nici un regret după spaţiul părăsit. Singura părere de rău pe care o am faţă de vechea casă e legată de pisicile tărcate care mi se căţărau pe pervaz să le hrănesc şi să le alint.
În schimb, fiecare laptop al meu e o felie din viaţa şi din evoluţia mea în scris. O felie hârâitoare şi pulsatilă din mine.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

5 Responses

  1. daaaaaa….stiu ce simti!HP-ul meu are sase ani,e rupt in doua si nu-l mai pot inchide.barbatul meu l-a oblojit cu un carton tare si suruburi…ma tot indeamna sa-l arunc ,dracului,dar mi-e drag…am acolo ce-am citit,vazut,pozat in ultimii ani..

  2. George says:

    Lorena, organizeaza o licitatie, si poate scoti mai mult decat astia cu_cumintenia.

  3. pastun says:

    am aici,in Norvegia o multime de lucruri de facut…unul dintre ele si nu cel din urma e sa te citesc…cu atat am mai ramas ombilical de tara

Ştiu că ai ceva de spus.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Discover more from Trollywood

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading