De obicei, Poșta redacției e rubrica în care tratăm o problemă pe care o descrie un cititor. Dar, în acest caz, cititorul a revenit cu evoluția situației.
S-o vedem împreună.
X. e tipa al cărei soț o lua razna uneori. Vedeți textul aici. După ce am repostat textul pe Facebook, în Vechitura zilei, și lumea a cerut continuarea, mi-a scris:
Hey,
Am sfarsitul povestii, dar mai intai vreau sa iti multumesc pentru ca ai fost unul dintre bobarnacele de care am avut nevoie ca sa ies din relatie.
Pe scurt: el e mort de jumatate de an, fetele noastre sunt ok acum (au trecut cu bine peste moartea tatalui lor) si da, am omis unele amanunte esentiale: el castiga mai bine cu mult decat mine, avea pozitie sociala la care altii doar viseaza, dar intr-adevar avea si un narcisism bine mascat. Si avea un IQ mult peste medie ( folosit prost – asa cum a remarcat o veche cunostinta comuna, la inmormantare).
Singura explicatie pe care am primit o dupa 20 de ani de convietuire si dupa jumatate de an de la plecarea lui de acasa a fost “eu sunt de vina, nu am avut limite”. Dupa inca jumatate de an a murit si acum nu mai e loc decat de presupuneri.
Nu credea nici el ca va muri, spera ca se va face bine, dar ciroza nu l a iertat.
Si da, decizia finala de despartire din partea mea a venit in momentul in care am vazut ca sunt afectate fetele de lipsa lui de responsabilitate si de actiunile lui.
Finalul e o drama intr-adevar… un om care chiar a avut tot ce si ar fi putut dori de la viata.
Eu imi continui viata, cresc fetele intr un mod liber si sunt langa ele tot timpul. (asta ca sa lamuresc si comentariile neinspirate cum ca nu mi ar fi pasat de ele).
Am vazut in seara aceasta postarea de pe Facebook si m a lovit in moalele capului, recunosc.
Oamenii ca el sunt prea orgoliosi ca sa recurga la terapie – am incercat o si pe asta – regretele au venit cand nu s a mai putut face nimic.
Deci Covid mic copil pe langa ceea ce mi a adus 2020.
Sa ai zile faine, inspiratie si un 2021 asa cum ti l doresti!
X.
***
Dragă X,
Te felicit că ai ieșit din relație. Când nu ai cu cine să cooperezi, e singura soluție.
Simt în rândurile tale o durere profundă că a murit și faptul că te zbuciumi legat de tot ce ai fi putut tu să faci să previi asta.
Răspuns: nimic.
La cum te trata: tipul ăla nu te prețuia nici cât negru sub unghie, drept care nimic din ce făceai tu nu avea nici o valoare în ochii lui. Acesta este adevărul obiectiv.
Acum câțiva ani, mi-a murit și mie un fost. Un fost cu care am încercat de toate: și vorba bună, și tandrețea, și băgarea în morți de mamă, și toate etapele intermediare. Și n-a ținut nimic, din exact același motiv: eu, Lorena, nu însemnam mare lucru pe harta priorităților lui. Când m-am prins de asta, am rupt lanțul de iubire, și l-am lăsat să-și vadă de ale lui, în timp ce eu mi-am văzut de ale mele.
Peste doi – trei ani, am aflat de la o cunoștință comună că a murit. Tot o boală generată de excese, nu intru în detalii, că acest text nu e despre mine.
Exact cum văd că faci tu, și eu m-am zbuciumat: Dar dacă insistam mai mult, dacă?
Apoi m-am prins. Dacă tanti casieră de la Mega Image țipă la tine, sau te imploră să-ți aduni viața, cam cât o bagi în seamă? Fix atât. Fix atât te bagă și pe tine în seamă un gigel narcisist în ochii căruia tu funcționezi doar ca slugă moca la altarul pwlii lui mărețe.
Drept care, dă-l în plm de cancer, bine că a crăpat și nu mai face umbră pământului și traume altora degeaba.
Okok, e o afirmație cam extremă despre un mort, dar pe mine m-a ajutat atunci să depășesc momentul.
Unde nu beneficiezi de respect și apreciere, nu ai o putere reală să schimbi nimic, iar moartea e consecința firească a unei vieți de autodistrugere. Tot ce poți face e să te dai la o parte din timp.
Îți doresc vindecare sufletească și un an nou pozitiv și plin de realizări minunate.
Lorena.
***
Dacă ţi-a plăcut acest articol, susţine site-ul cu o donaţie.
***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube.
Ce le-a fătat mintea
Sh*t They Say