De Dragobete, poșta redacției e instantă pe teme de amor. Tu trimiți mailul cu problema de amor pe birou@lorenalupu.com, eu răspund.
Și misiva de azi zice așa:
Bună, Lorena!
Ador modul în care răspunzi poveștilor primite de la cititori, așa că am decis să-ți scriu și eu ceva, așa, ca de Dragobete.
Bun, o să încerc să-ți expun dilema mea cât mai pe scurt, deși e o poveste destul de lungă. Totul a început acum 4 ani, pe când aveam 14 ani. În cadrul unei activități școlare, am cunoscut un băiat de la școala vecină, cu un an mai mic decât mine. O să-l numim T. Pe vremea aceea, eu eram extrem de imatur, sensibil și introvertit. Iar dintre toate persoanele pe care le cunoșteam, el era cam singurul care mă băga în seamă și care chiar era drăguț cu mine. Era genul de persoană foarte vorbăreață, care emana un vibe super bun și un entuziasm molipsitor. Adevărul e că T era un băiat bun și sensibil și o persoană minunată. Dar nici prin gând nu mi-ar fi trecut că el avea să fie prima persoană de care să mă îndrăgostesc.
În perioada imediat următoare, am avut activități comune. De fiecare dată când ne-am întâlnit, s-a purtat la fel de frumos cu mine și simțeam că aveam o legătură care creștea din ce în ce mai mult. Am avut câteva tentative de a-i spune, dar de fiecare dată am fost reținut din cauza fricii.
Timpul a trecut, eu am devenit extrovertit, în timp ce T pare să se fi închis în el. Acum puțin timp, i-am descoperit o latură nouă a sa: se pare că este foarte timid, fiind insecure în preajma mea. Faza e că au fost extrem de multe situații care au condus la ipoteza conform căreia el ar fi avut, la rândul său, sentimente pentru mine. Și sincer, chiar pare gay. Dar nu am nicio dovadă solidă.
Ce pot să zic… după o ieșire cam eșuată, a cam rupt legătura cu mine. E aiurea că, pe vremea când era drăguț cu mine, nici măcar nu-l băgam în seamă (pur și simplu nu eram capabil să leg un dialog). Probabil nu a ajutat nici faptul că, la un moment dat, am fost împreună cu cea mai bună prietenă a lui (știu, sunt un idiot). Și chiar mă întreb dacă oare simțea la fel…
Am avut atâtea ocazii în care să-i spun ce simt, dar nu am profitat de ele. Îl plac de vreo 4 ani și știu că singura cale de a trece peste ar fi să-i mărturisesc. Să ne înțelegem, nu mi-e frică de o posibilă respingere, ci mi-e frică de bârfă. Plus că mi-am cam ratat ocaziile, ceea ce regret foarte mult…
Marea problemă este că nu-mi mai trece. Așadar, ce ar trebui să fac ca să trec peste niște sentimente neîmpărtășite de 4 ani? Cum să fac să-l uit? Sau să risc și să-i zic până la urmă?
Mulțumesc anticipat!
Cu drag,
X
*
Bună, X,
Realitatea e că ceea ce descrii tu acolo e foarte, foarte complicat. În genul ăsta de situații, odată cu neconfesiunea, se mai acumulează și o doză mare e frustrare de ambele părți, și e pragul ăla dincolo de care încetează flirtul și tatonarea reciprocă și încep resentimentele. Ceva de genul: Bă, da’ boul ăsta chiar nu e în stare să facă nimic, ce dracu’?
Pe de o parte, în multe situaţii de genul ăsta, celălalt era nice and friendly, chestie pe care setea ta o înţelege greşit. Şi de obicei, când se întâmplă asta, celălalt remarcă crush-ul tău şi începe să se ferească, pentru că nu vrea nimic.
Pe de altă parte, sunt situaţii în care celălalt e exact ca tine, foarte awkward şi speriat de respingere, şi nu îndrăzneşte să spună sau să facă nimic, pentru că îi e frică de ridicol.
Chiar cred că o soluţie de ieşire din cercul ăsta vicios este să îi spui omului: Trebuie să vorbim. Te rog. nu mă lua la miştouri şi ascultă-mă sincer. Te plac şi vreau să ştiu dacă mă placi şi tu.
Sigur, acest gest de curaj presupune şi asumarea momentului când o să-ţi spună: Iartă-mă, te rog, dar nu te plac foarte tare.
Mie mi s-a întâmplat.
Dar am o surpriză pentru tine. Dacă nu te cramponezi şi ştii să accepţi adevăruri grele, “Iartă-mă, te rog, dar nu te plac foarte tare” e o eliberare. Şi după genul ăla de blocaj emoţional de 4 ani, e o eliberare de care ai nevoie.
Sper că ţi-am fost utilă,
Lorena.
***
Dacă ţi-a plăcut acest articol, susţine site-ul cu o donaţie.
***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube.
Ce le-a fătat mintea
Sh*t They Say