Viața cu polipi, episodul al doilea

Vă povesteam acum câteva zile despre experiența mea cu polipii nazali. Cum, deși am de trei ani diagnostic de astm, rinită alergică și alergii multiple, deși tușesc și strănut nonstop, deși m-au văzut destui alergologi și pneumologi de stat și de rețele private cu abonamente plătite de corporații, nu i-a dat niciunuia prin cap să mă trimită la un consult ORL.

Și atunci, eu fornăiam și horcăiam pe nas ca un armăsar în călduri, și luam săptămânal două pachete mari cu batiste de hârtie de la hipermarket, și eram înfundată ca un veceu comunist. Dar nimeni, nimeni nu m-a trimis la ORL. Pur și simplu, mi s-au tot prescris inhalatori nazali și aia a fost.

De ce o repet pe asta? Pentru că, în București cel puțin, din patru persoane, trei își șterg râuri de muci, au infecții cronice, respiră horcăit și acuză răceli care nu mai trec. Și exact ca în cazul meu, nimeni nu le dă o trimitere la ORL. Oamenii ăștia devin dependenți de Bixtonim, de Olynth, de naiba știe mai ce, și dezvoltă toleranță la ele, iar într-o bună zi se pomenesc, pur și simplu, că nu mai pot să respire.

Și mor sufocați în somn, pentru că nimeni nu i-a avertizat că nu e de glumit cu ce-ți crește prin nas.

Ce sunt polipii?

Polipii sunt niște formațiuni tumorale benigne care îți apar în nas pe fond alergic sau infecțios. Dacă nimeni nu-i ia la cunoștință și nu-i tratează, cresc, ca orice alte formațiuni tumorale și se extind. Unde se extind? În toate direcțiile. De exemplu, înspre sinusuri. Și infecția din sinusuri poate duce la sinuzită cronică, sau mai grav.

După consultul ORL, s-a constatat că aveam nasul complet obstrucționat de polipi – motiv pentru care pufurile nazale încetaseră să funcționeze. Prin urmare, aveam și sinuzită cronică, și un ocean de puroi. L-am văzut cu ochii mei la endoscopie. Și am primit un tratament cu antibiotice puternice în gramaj mare, de fluidizante ale mucusului și antialergeni pe zece zile, și o trimitere la tomografie.

Tomografia a ieșit urâtă cu draci. Polipii mei netratați de decenii au invadat absolut toate cavitățile sinusale, prin urmare, toate sunt blocate. Deci, va fi o operație mult mai traumatică decât ar fi fost dacă aveam doar nasul plin. Cu spitalizare, anestezie generală, repaus obligatoriu și altele de genul.

Și din nou subliniez, spun asta pentru awareness. Nu vă trec mucii? Aveți nările înfundate? CEREȚI TRIMITERE LA ORL, nu vă bazați pe bunăvoința medicului care vă va da diagnostic de răceală și vă va prescrie Parasinus.

OK. Partea bună e că polipii ăștia se pot diminua cu medicamente. Prin urmare, practica medicală spune să stai 30 de zile pe pastile și să te operezi după. 40 în cazul meu, că eu a trebuit să combat întâi infecția purulentă din sinusuri cu aceste zece zile de antibiotice și, veste bună, măcar asta a mers.

Acum, sunt pe corticosteroizi, al căror scop e să micșoreze polipii și să reducă dezastrul, și pe antihistaminice. Și desigur, pe lavaj nazal cu apă de mare, de două ori pe zi și pe un inhalator nazal creat specific pentru tratarea polipilor.

Nu dau nume de medicamente, pentru că nu încurajez tratamentul după ureche. Mulți iau medicamente nepotrivite și își agravează bolile. Mergeți la medic!

Dacă de la antibiotic am avut o greață teribilă și frisoane, de dârdâiam în ditamai temperaturile de 40 de grade și se uitau oamenii în metrou la mine cu privirea „pe ce droguri o fi artista?”, se pare că mă înțeleg mai bine cu corticosteroizii. Am făcut o frumoasă burtică de gravidă în luna a treia, pentru că efectul lor advers e retenția de apă, dar parcă nu mai sunt așa deshidratată pe caniculă. Asta fiindcă îți și dau o sete nebună și bei apă de zici că vrei să faci broaște în burtă.

Sunt în a treia zi de corticosteroizi și primul efect e că am dormit prima mea noapte integrală, fără să mă trezesc sufocându-mă la ore inumane și să nu mai pot adormi la loc din cauza unui atac de panică, apoi să fiu varză de obosită toată ziua. Al doilea efect: am consumat azi doar jumătate din pachetul de batiste de hârtie, nu pe tot. Deci, e de bine.

Operație sigur va fi, că am polipi prea mari și prea extinși prin toată fața. Dar e bine de știut că există tratament și chiar funcționează. Că poți trăi și în confort și nu e obligatoriu să fii fântână de muci nonstop.

Și da, polipii ajunși în halul în care îi am eu recidivează, chiar dacă sunt extrași chirurgical. Practic, relația mea cu medicul ORL va fi una de commitment reciproc de acum încolo, ca și cum am fi îndrăgostiți. Dar măcar nu mor sufocată ca proasta în somn, cu credința naivă că eram doar răcită, și dacă tu ai înțeles din acest text că e bine să te cauți și tu în nas, să nu ajungem să fim colegi în salonul de spital, e de bine.

Îți curg mucii, deși iei Parasinus din timpuri imemoriale? Mergi la medic. Tușești fără motiv? Mergi la medic. Respiri zgomotos, de zici că ești tractor, nu ființă umană? Mergi la medic. Și cere trimitere la ORL.

Să respiri liber pe nas ar trebui să fie un drept, nu un privilegiu. Și faptul că nu o faci poate fi mai grav decât ai crede.

***

Și da, acum mai mult ca niciodată, poți dona să susții acest site. Că perioada asta e nimicitoare financiar. Aici.