În calitate de preşedinte, Nicuşor Dan a adus o abordare nouă de leadership, similară cu aceea dintr-o corporaţie, unde faci şedinţe extinse cu toţi decidenţii şi ajungi la un numitor comun. Dacă predecesorii lui numeau un premier şi priveau cu atenţie şi îngrijorare din turnul lor de fildeş ce se întâmpla în guvern, Nicuşor şi-a înţeles funcţia de conducător ca pe una hands-on, în care, da, alegem un premier, dar singura autoritate absolută e voinţa grupului.
Ideea sună excelent pe hârtie. Transpusă în realitate, însă, a rezultat într-o tergiversare a numirii guvernului care bate vag spre penibil. N-am vrut să alungăm investitorii şi să supărăm Europa votând trepăduşii lui Putin şi ideile lor aberante despre naţionalizare şi fascisto-comunism 2.0, dar alungăm investitorii şi supărăm Europa prelungind până la infinit incertitudinea economică şi fiscală, pe fondul unui deficit pentru care Europa vrea măsuri clare şi practice, iar politicienii români vor să-şi menţină privilegiile.
Pentru că, din păcate pentru Nicuşor, mulţi dintre noi nu s-au dus la parlamentare, şi dacă s-au dus, au votat cu cea mai moale parte a corpului, prin urmare, Parlamentul e exact cum se vede, şi, chiar dacă eşti Isus pogorât din cer să repari răul din omenire, chiar şi Isus s-a enervat pe farisei la un moment dat şi le-a răsturnat mesele din templu.
Diferenţa dintre decidenţii din corporaţie şi politicienii români e următoarea: decidenţii din corporaţie sunt motivaţi de profit şi vor productivitate, pentru că dacă firma creşte, au garanţia unui salariu bun şi a beneficiilor minunate şi pentru următoarea lună. Pe când politicienii îşi primesc salariile indiferent cum merge statul, chiar dacă chiulesc două luni de la job, cum a făcut preşedintele mitomanilor George Simion. Cât tupeu pe pralea, btw: după ce a lipsit nemotivat atâta timp, a revenit cu scandal că „de ce se scumpesc prețurile” la electricitate. Și că dacă era el președinte, făcea și dregea.
Scuzați limbajul buruienos: făcea și dregea o p**. În special când furnizorii știu că serviciul pe care îl au de oferit e esențial, nu se lasă intimidați de agariceală și încordare de mușchi. A încercat Clotilde Armand figura „eu sunt șefa voastră și vă dau ordine” cu companiile de salubritate, și acelea și-au băgat masiv p… în situație. Poți plafona prețurile cât vrei tu; dar dacă furnizorul nu e de acord, încetează pur și simplu să livreze serviciul. Am fi stat în beznă o lună, două, trei, până când Simion le-ar fi garantat ce sumă ar fi vrut mușchii lor, numai să avem curent în case.
Închis paranteza, revenind la subiect: prioritatea politicianului român nu e să meargă treaba bine, ci să se asigure că poate fura netulburat mai departe. De aceea se lungesc negocierile acelea cât o zi de post, chit că, după prima întâlnire cu ministrul de finanțe Tanczos Barna, în a doua zi de la învestitură, Nicușor anunța entuziast că are idei de corectare a deficitului cu creșteri minime de taxe.
Și de data asta, problema cea mai mare e chiar omul pe care l-a dorit premier, Ilie Bolojan.
Bolojan e un excelent primar și a fost un foarte bun președinte interimar. Dar asta pentru că l-a avut partener pe Ciolacu, care l-a lăsat să facă ce a vrut cum a vrut, și pentru că nu a avut de gestionat bugete. Când vine vorba de a lucra în grup, Bolojan își arată limitele. Una dintre ele e încăpățânarea feroce. Chit că i se prezintă n soluții viabile de a regla deficitul fără creștere de TVA, el e chitit să crească TVA și nu stă la discuții. Alta e incapacitatea de a „read the room”. Poporul român e sătul de creșteri de prețuri ca ursul de ghinde. Asta îl și radicalizează, și de aceea, cei mai proști dintre noi pun botul la gargară putinistă irealizabilă economic, dar care sună bine narată sergiunicolaescian de guru Dilimache.
Creșterea TVA înseamnă o nouă explozie de prețuri. Înseamnă scoaterea din business a multor firme vulnerabilizate de triada pandemie – război – recesiune. Dacă Nicușor Dan are idei valide de economisire fără a afecta populația, îl f***ing asculți.
De ce se încăpățânează Bolojan pe creșterea TVA? Pentru că, după calculele unor economiști, aduce instant 12 miliarde de lei la buget. Dar istoria ne spune ce se întâmplă când înfometezi populația să plătești forțat oceane de datorii repede-repede. Ceaușescu poate confirma.
Una peste alta, înecarea negocierilor pe model „cetățeanul conlocuitor la mal” demonstrează că, poate, Bolojan nu e acel premier minunat și ideal pe care îl visa Nicușor și pe care ni-l doream toți. Pe partea pozitivă: bine că știm de acum, înainte de numire. Pe partea negativă: Serios acum, o mai ardem o lună pe negocieri?
***
Izbeşte autorul cu o cafea.
***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da follow pe Facebook şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe TikTok.
Sh*t They Say