Wednesday: Sezonul lacrimilor negre

După trei ani de aşteptare, Netflix s-a îndurat de fanii îndrăgitului serial de slapstick horror Wednesday şi ne-a dăruit un sezon 2. Rectific: o jumătate de sezon 2, pentru că restul episoadelor sunt rezervate pentru luna septembrie. E mai puţin frustrant decât picătura chinezească a câte unui episod pe săptămână, cum procedează cu alte seriale, dar tot te irită un pic să mai aştepţi suplimentar, după ce te-au ţinut în expectativă trei ani.

Voi încerca în cele ce urmează o recenzie fără spoilers, pentru că vă cunosc şi ştiu că mulţi aşteptaţi luna septembrie, să-l vedeţi pe tot dintr-un şut.

Familia Addams şi-a câştigat popularitatea prin umorul negru şi comedia situaţională gore, fără a se lua prea mult în serios. Dialogul cu multe referinţe sadomasochiste şi gag-urile de tip slasher creau o comedie fără pretenţii de profunzime, care apela la publicul lui Freddy Krueger şi al altor monştri comici în sinistrul lor. E un gen de umor dificil de explicat. Îl simţi şi îl apreciezi, sau nu îl simţi şi te aoleşti că Dumnezeu nu aprobă lucrurile astea.

Tim Burton e un autor de film care şi-a câştigat popularitatea prin umorul negru şi comedia situaţională gore, căreia i-a adăugat o cinematografie de mare artă, la cel mai înalt nivel al stilului gotic. De aceea, întâlnirea între familia Addams în general şi Wednesday Addams în particular şi părintele lui Beetlejuice şi al lui Edward Scissorhands a fost una providenţială, iar primul sezon de Wednesday a fost memorabil şi infinit de popular.

Sezonul al doilea începe în manieră clasică Wednesday, cu umorul negru care ne-a făcut să ne îndrăgostim de familia Addams.

Nu pot spune câtă încântare şi bucurie simplă, fără pretenţii intelectuale, îmi aduce acest tip de umor. Şi faptul că Burton introduce în prolog un actor iconic al genului horror, Haley Joel Osment, doar ca să-l omoare după şase minute, respectând un trope legendar al acestui gen – vedeta care moare la început.

E ceea ce îmi doresc de la familia Addams şi e genul meu de comedie.

Problema, din punctul meu de vedere, e că personajul are infinit mai puţine astfel de momente, şi prea multă dramă emoţională. Unii comentatori laudă asta. Mi-a apărut azi dimineaţă pe YouTube un review al unui critic de film care comenta cât e de frumos faptul că în sfârşit Wednesday are profunzime umană şi drame cu maică-sa. Dar eu m-am săturat de drame cu mamele ca ursul de ghinde şi îmi plăcea la nebunie taman faptul că familia Addams nu mă plictisea cu acest tip de muierisme. Chiar vreau un personaj feminin care să nu se certe cu mă-sa, sau care să nu aibă o relaţie complexă şi alambicată cu mă-sa, dacă nu cer prea mult de la viaţă.

Subliniez: e o iritare subiectivă. Alţii apreciază faptul că serialul i-a adus în poveste pe Gomez şi pe Morticia, şi că relaţia dintre mamă (Catherine Zeta Jones) şi fiică (Jenna Ortega) e atât de tumultuoasă şi de omniprezentă. Eu prefer comedia neagră şi cât mai puţin patetism.

O absenţă din serial e materialul de boyfriend din sezonul trecut, Xavier (Percy Hynes White). Actorul a fost acuzat de hărţuire s*xuală de o fană şi, chit că acuzaţiile nu au fost dovedite, Burton a luat decizia creativă de a-l transfera la altă şcoală. Nevermore Academy nu mai are un băiat fermecător pentru Wednesday. În schimb, are un nou director dubios (Steve Buscemi, o fenomenală parodie a genului de profesor care vrea să fie cool şi hip cu tot dinadinsul şi reuşeşte doar să fie enervant), câteva fane isterice care îi vânează cu adulaţie replicile tăioase, şi un stalker misterios. Şi un nou şir de crime sângeroase, de data asta înfăptuite de un grup dens de corbi, care fac referinţă la Păsările lui Hitchcock.

Problema e că Wednesday suferă de un blocaj bizar, şi-şi pierde abilităţile profetice, iar Morticia pare să vrea mai mult s-o încurce.

Dialogul plin de umor de spânzurătoare e specialitatea lui Tim Burton şi e un deliciu. Nenumăratele referinţe meta şi citate culturale din filme-reper ale genului horror vă vor încânta. Prietenia lui Pugsley Addams cu un zombie fioros pe care îl trezeşte din greşeală la viaţă şi pe care îl iubeşte necondiţionat, chit că e de o hidoşenie înfiorătoare şi mereu pus pe devorat oameni e genul de poveste pe care Burton o spune ca nimeni altcineva. Actori foarte populari din filme horror, precum Christopher Lloyd (unchiul Fester din filmul original Familia Addams), Heather Matarazzo (seria Scream), Billie Piper (Penny Dreadful, Collateral) şi Lady Gaga (American Horror Story) populează acest univers superb şi macabru, şi după ce Wednesday începe investigaţia crimelor şi îi atrage în acţiune şi pe unchiul Fester (Fred Armisen, care explorează şi exploatează umorul copios al personajului, şi pe Bunica Addams (Joanna Lumley, o viziune gotică absolut superbă), povestea devine cu adevărat trepidantă şi incitantă, iar haosul, infinit. Şi acolo, în cliffhanger regulamentar, se încheie al patrulea episod.

Wednesday este şi rămâne un deliciu pentru mine. Burton este şi rămâne un autor căruia îi savurez creaţia. Problema mea e cu încercarea de a ne da dramă psihologică. Merci, dar nu, merci. Mă uit la comedie neagră să scap de traumele generate de maică-mea, nu să le retrăiesc.

***

***

Izbeşte autorul cu o cafea.

***

Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da follow pe Facebook şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe TikTok.