O admir pe Dana Nălbaru

Periodic, Facebook îți aduce memories. Și în memories, descoperi discuții care te-au enervat odinioară, discuții în care ai investit nervi, patos și morțișori de mămicuță. Unele devin meh, uite pe ce tâmpenii am luat eu 30 de zile de zucc. Altele te reenervează la loc și simți nevoia să mai spumegi o dată.

Se găsise acum trei ani Adina Alberts, experta în de toate și în nimic special, să se ia de Dana Nălbaru că are riduri. Dana Nălbaru fiind fosta vocalistă a unei trupe din anii 90 pe nume HI-Q, care făcea furori. Apoi, s-a măritat, are nu mai știu câți copii, mai multe firme, e ceea ce bunică-mea ar numi o femeie la casa ei.

Și alege să lase timpul să treacă peste ea într-un mod foarte natural, drept care, în prezent, arată ca o femeie matură, trecută prin viață. Și se iau de ea țărăncile ca Alberts că e neîngrijită. Același tip de țărănci care se iau și de Loredana că e excesiv de fillerită și botoxată. Dar pe țărăncile astea nicicum nu le poți satisface. Dacă nu folosești adjuvante, de ce nu? Dacă le folosești, de ce?? La cât de urât fac, zici că au ele obligația să te tufă, și nu li se scoală straponul.

Mkay.

Eu cred în dreptul absolut al fiecărei femei de a arăta cum crede de cuviință. Care vrei să îmbătrânești natural, spor și succese pe ramură. Care vrei să îmbătrânești supranatural, și să spargi mii de euro pe toate inovațiile chirurgiei și dermatologiei, spor și succese pe ramură. Loredana e zeița mea și intenționez să îi calc pe urme când va fi cazul, dar respect enorm oamenii ca Nălbaru, care pur și simplu își îmbrățișează evoluția naturală. Și asta pentru că mai nou, a fi femeie și a avea o vârstă e noul LGBT. Toți proștii planetei simt nevoia să arunce cu hate, de parcă singura menire a unei femei de la o vârstă în sus ar fi să pună baticul în cap și să spele podele acasă și prin instituții. Se zvârcolesc strămoșii daci și sfinții ortodocși în morminte când o femeie matură își arogă dreptul să fie cool.

Iar partea care mă ofensează personal în tot acest dialog – suficient de mult încât să mă reumplu de nervișori nervoși pe o m**ială care a avut loc acum trei ani – e adjectivul “neîngrijită”.

Pentru că ţărăncile care folosesc acest termen înţeleg îngrijirea într-un singur mod. Şi anume, să arăţi la final ca Pamela Anderson în perioada Baywatch.

Şi eu am primit frecvent titulatura de “neîngrijită”, deşi genul meu de frizură presupune vizite mai dese la un coafor bun decât orice pleată lungă căreia îi mai tai din vârfuri la câteva luni, plus o grijă constantă faţă de greutate, pentru că dacă sora voastră face fălcuţe, nu are păr lung să le mascheze, şi nici barbă, ca domnii. Orice început de dublă bărbie, pliu sau şunculiţă, orice eventuală atracţie gravitaţională se vede 3D, din toate direcţiile, şi atunci, trebuie să lucrezi mereu la tine şi cu tine, să nu apară.

Deci, da, mă îngrijesc ca o maniacă, dar pentru că acest tip de îngrijire nu cadrează cu ideea de păpuşică Barbie a ţărăncii, mă ia cu “ce băieţoi e asta, ce neîngrijită”, deşi are trei guşe şi eu niciuna.

Probabil că şi Dana Nălbaru se îngrijeşte. Dar nu în modul în care consideră ţărăncile că ar trebui să se îngrijească. Şi atunci, ţărăncile populează spaţiul public cu păreri nesolicitate pe subiecte care nu sunt de interes public, să se justifice **terea de grijă.

O rezoluţie realistă pe care ar trebui s-o adoptăm de noul an ar trebui să fie asta. Să acceptăm că feminitatea aia generică e un rol social care li se potriveşte NUMAI ANUMITOR INDIVIDE. Aşa cum şi masculinitatea aia generică, de încordac de musculatură, li se potriveşte numai anumitor indivizi, şi e ok. N-o să sâcâie nimeni un IT-ist cu tricou negru şi ochelari să se bată parte-n parte cu Cichicean. Sau cu Cristi Dănileţ. aka tot Cichicean. Apropo de Cichicean, Mircea Badea mai există? Nu am mai auzit nimic de el de când dădea pe post fotografii cu fetiţa minoră a Ralucăi Jensen şi asmuţea cocalarii la agresiune împotriva unui copil. Dar divaghez.

Şi să acceptăm că a fi îngrijit nu e totuna cu a arăta cu douăzeci de ani mai tânăr decât eşti. Există produse cosmetice extrem de sănătoase şi doldora de nutrienţi, dar care nu-şi propun să transforme utilizatorul în adolescent, şi există toxina botulinică – e exact ce îi spune numele, o toxină – care şterge riduri ca o campioană. Nutriţia adecvată şi rejuvenarea sunt scopuri care se alătură uneori, dar în niciun caz nu se suprapun.

A fi îngrijit nu e totuna cu a arăta ca o prinţesică de mall. Dimpotrivă: dacă faci sală cu regularitate şi mai ai şi un job, eşti fizic mai îngrijit şi mai tonifiat decât va fi vreodată numita prinţesică, chiar dacă porţi trening şi o coadă simplă.

A fi îngrijit nu e totuna cu a zâmbi dulce în poze. Încă mă apucă spumele pe gigeii care intră pe o poză în care nu zâmbesc, pentru că vreau să arăt machiajul, nu să vând o expresie tâmpă de curcă ameţită de la vişinele din vişinată, şi se apucă să comenteze ampwlea.

A fi îngrijit ţine de acţiunile pe care le întreprinzi în raport cu identitatea pe care ţi-ai definit-o.

Iar Dana Nălbaru a ales o identitate de femeie matură, asumată, pe care nu o interesează să fie drăgălaşă din nici un punct de vedere.

Şi frankly, abia asta înseamnă să fii mafiot. Că dacă ai un medic bun, injecţiile cu botox sunt gata în zece minute. Ultimul botox mi l-am pus înainte de clipul cf şi a fost aşa: doamna doctor, trec şi eu pe la dvs. să mă înţepaţi un pic.

Medicul: OK, mâine la unu poţi?

Eu: Ce tare, la două trebuie să fiu la o întâlnire. Mă înţepaţi în drum spre întâlnire.

E fix atât de simplu să-ţi pui botox, şi fix atât de coios să înfrunţi gura ţărăncilor, alegând să nu o faci.

***

Dacă ţi-a plăcut acest articol, susţine site-ul cu o donaţie.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube.

***