Un lucru care mă scoate din minți în această epocă a social media este următorul: se întâmplă ceva absolut îngrozitor. Doi copii planifică o crimă, o duc la bun sfârșit, omoară alt copil, apoi fac pe nevinovații. Presa pune câteva întrebări în jur și descoperă că puștiul pus pe cafteli a mai atacat un alt tânăr, dar părinții vinovatului au mușamalizat cazul.
Mică frustrare personală: cum se face că numai criminalii, violatorii și abuzivii au acești părinți care nu mai pot de dragul lor și s-ar duce până la capătul lumii și înapoi pentru ei, în timp ce tu și eu ne-am luptat ani în șir pentru dragostea părinților noștri, care nu au mișcat niciun deget pentru noi?
Închidem mica frustrare personală, revenim la subiect: copil cu istoric de violențe, agravat de susținerea și iubirea prost înțeleasă a unor părinți al căror comportament contribuie direct la problemă. Tot internetul și mama lui se umplu de indignare până la buză, și delirează în neștire despre tineretul din ziua de azi, istericale, văleleu, hai să facem legea Mario.
Care e ideea legii Mario?
În prezent, dacă ai sub 14 ani, nu poți fi tras legal la răspundere pentru faptele tale, și ai toate șansele să scapi să omori liniștit în continuare. Legea Mario ar muta vârsta responsabilității penale la 10 ani, în special pentru cazurile ca acestea de față, când crima dovedește un nivel de planificare și deliberare ce arată intenție și strategie.
Se fac petiție, circ, scandal, certuri interminabile – culmea, se găsesc și cetățeni din tribul ”e doar un copil, nu știe ce face”. Ba da, tataie, știe exact ce face, și pariez că i-a plăcut, că de aceea sare la gâții cui pare că nu are chef de pandaliile lui.
Trec două săptămâni, se mai ceartă ceva vedete prin showbiz, mai ninge puțin, și subiectul cade în uitare.
Alo, adormiții Maicii Domnului. Când a murit Rareș, copilul ăla frumos ca un îngeraș ajuns dependent de un întreg megamix de droguri, toți ați țipat că vreți programe antidrog eficiente, „să apărăm copiii”. Le-ați vrut timp de două săptămâni, apoi s-a certat Budeanca cu nu mai știu cine și ați uitat cu desăvârșire.
Acum, uităm și de acest proiect de lege. Care, subliniez, poate salva vieți. Vă e clar că, dacă puștiul criminal scapă neatins ca un ghiocel după ce a omorât un om, va avea vânt în pânze să căsăpească liber pe ideea ”așa, și? oricum nu-mi faceți nimic!”.
Detaliul ăla, în care, la câteva minute după crimă, i-a trimis mesaj privat cu ”Unde ești, mă?” m-a dat peste cap. Zero tulburare emoțională, zero regret, zero gând că tocmai a stins viața unui om, 100% calcul rece și strategic de acoperire a urmelor.
Ăsta tocmai a stins o viață și îl doare adânc la bască. Wow.
De aceea spun: Hai să facem o excepție de la felul nostru superficial de a fi și să nu uităm de Legea Mario. Vârsta e doar o cifră. Și închisoarea e doar o cameră. OK, mai multe.
***
Îți place să citești aceste articole? Poți ajuta în mod direct la scrierea lor. Iată cum.
***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da follow pe Facebook şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe TikTok.
Inainte de 1989 exista raspunderea civila delictuala, mai concret : raspunderea parintilor sau tutorelui pentru fapta minorului, adica la puscarie.Da’ nu ne- a placut.
Și dacă face ta-su închisoare, cu ce ne apără asta de violența acelui minor?
Eu unul as prefera sa scape baiatul asta de asprimea legii si sa avem mai des si mai rapid reactii la chestii de genul asta
https://hotnews.ro/doi-baieti-de-17-si-18-ani-retinuti-dupa-ce-au-tras-cu-pistoale-neletale-asupra-a-patru-fete-in-sectorul-5-2164061?utm_source=hotnews&utm_medium=homepage&utm_campaign=ultima-ora-widget
Nu de alta dar el afirma ca era supus unui baraj de insulte uneori; ar fi prea dificil de dezbatut daca e victima altora si agresorul unuia si sa punem aste doua in balanță acum.
Și unii, și alții.