O ştiu pe Raluca Vermeşan din 2008, când, proaspătă absolventă de facultate, impresiona publicul estival al Galei “Hop” cu forţa şi lumina cu care umplea scena. Ce-i drept, o umplea din toate punctele de vedere – pentru că Raluca noastră nu e ceea ce s-ar numi un firicel de floare albastră. Dar anii au trecut, talentul ei a determinat regizori importanţi s-o distribuie în spectacole ale câtorva dintre cele mai prestigioase teatre din capitală, cum ar fi Odeon, Nottara, Metropolis sau Act. În ultimul ei rol, Helen din XXL (Fat Pig) (r. Cristi Juncu), Raluca a acceptat o provocare dificilă: să încaseze în plină figură toate prejudecăţile şi miciile mizerii cu care se confruntă, dintotdeauna, oamenii graşi. Provocarea n-a rămas nerăsplătită: tânăra şi talentata actriţă a obţinut Premiul UNITER pentru debut. Prilej pentru noi să salutăm cu căldură această victorie a talentului împotriva dimensiunilor prestabilite şi a frumuseţii naturale împotriva plasticului şi a bisturiului.
TABU: Cât e de greu să fii o actriţă rubensiană într-o lume obsedată de Photoshop?
Raluca Vermeşan: Am avut noroc să fie nevoie de emploi-ul meu la timpul şi în rolurile potrivite. E mai dificil când vrei să joci un rol cu care nu eşti compatibil din punct de vedere al gabaritului.
Continuarea pe tabu.
Felicitari!
Toate bune şi frumoase, dar m-a înjunghiat fără cuţit la urmă, cu “umorul lui Horaţiu Mălăiele”.
de ce?
Mi se pare un umor scremut, cu note de subsol, ca să nu-ţi scape, Doamne fereşte, ceva. Poate o fi avut şi roluri bune (Rică) dar cred că acolo a fost mai mult meritul regizorului.
Lorena, te-au mai nemurit ăştia odată: http://metropotam.ro/albume-foto/Statuia-lui-Traian-cu-Lupoaica/slideshow_html
nu-i aşa ce frumos mă ţine în braţe flăcăul ăla?
Chiar nu ştiu în ce te ţine, că toate membrele cu care ar putea s-o facă sunt libere. Poate are o ventuză în buric. Oricum, e unul dintre cele mai bune lucruri care s-au întâmplat în cultura română de ceva vreme.