Azi, Dominic Fritz ne-a dat o lecţie tuturor. O lecţie necesară celor care hărţuiesc pe criterii stupide şi o lecţie necesară celor ce nu ştiu cum să răspundă la hărţuire.
După cum scrie pe pagina lui de Facebook, a fost luat în colimator de un concetăţean, preşedintele PSD Timiş, care îi critica opţiunile vestimentare. Că nu are „calitate” și ”stil vestimentar”. Și că „eticheta contează în Occident”.
Low key, mi se pare atât de amuzant cum Occidentul e citat ca etalon când vine vorba de bulendre, dar de cum îți spune să respecți femeile, gay-ii și ateii, brusc e leagănul depravării și al satanismului. Dar divagăm.
Nu e nimic în neregulă cu stilul lui Dominic Fritz. Se numește smart casual, și e o opțiune frecventă printre democrații americani tineri și membrii partidelor de stânga europene. Politicieni care prin outfiturile lor aleg să exprime că se simt aproape de omul simplu și poartă blugi, cămăși colorate sau cu modele, pulovere și pantofi nepretențioși, așa cum poartă și omul care îi votează într-o zi normală de muncă. În timp ce conservatorii tind să se îmbrace la costum, cu accesorii scumpe, nou-nouțe sau bijuterii vintage, să își sublinieze superioritatea.
Cum trăim într-o lume liberă, încă ne îmbrăcăm în funcție de ceea ce ne dorim să transmitem și nu e nimic în neregulă cu asta. Exceptând câte un pesedel de București pozat cu sacoul șifonat ca o cârpă de bucătărie, dar să nu fim răi. Poate omul a muncit toată noaptea la binele poporului român și n-a avut trei minute să-și calce sau să-și aburească sacoul.
Ce mi-a plăcut în luarea de poziție a lui Fritz a fost asumarea. Da, așa aleg să mă îmbrac pentru că ăsta sunt. Port hainele până se uzează pentru că am dat bani pe ele și înțeleg să mă folosesc de valoarea banilor mei. Mi se pare corect. Mai ales că, din nou: ești dintr-un partid care se poziționează alături de românul simplu și te îmbraci cum se îmbracă el la birou într-o joi obișnuită.
Eu iubesc hainele. Am dulapuri pline de ele. Și deși am dulapuri pline de ele, zilele în care îmi cumpăr haine noi sunt o sărbătoare pentru mine. Când îmbrac o piesă nouă și interesantă, e ca echivalentul high-ului inițial pentru consumatorii de droguri. O dată la doi-trei ani mai fac o selecție și dau câțiva saci de haine de care mă plictisesc babelor din bloc, care activează ceea ce numim ”sistemul băbesc de redistribuire a bulendrelor nepurtate”. Și deși iubesc hainele, admit că Fritz și le gestionează mai bine pe ale lui decât eu pe ale mele, și că el procedează corect.
Exact ca Fritz, și eu mi-am petrecut copilăria în țoale uzate, de la verișori și din second hand. Doar că eu am detestat asta din rărunchii sufletului, și din primii bani câștigați de mine mi-am cumpărat un munte de haine. Ca gigeii care își iau SUV să compenseze că au pxla mică. Faptul că Fritz nu dă doi bani pe genul ăsta de presiune îl face un om mai bun decât mine. Pe de altă parte, el e bărbat. În jurul lui, discuțiile se reorientează rapid spre ce are în cap. Eu sunt femeie, și o grămadă de idioți de ambele sexe nu trec niciodată de cum am părul și cum eram îmbrăcată.
Dar cum societatea evoluează, poate că Fritz a luat o atitudine care trebuia luată. Nu-l lăsa pe colegul cu bani să te frece la cap că tu nu porți Balenciaga. Mulți oameni arată foarte bine în haine no-name, așa cum multe businessuri no-name produc haine perfect în regulă. Stilul lui Fritz e fresh, urban și cotidian, și e ok așa cum e.
La final, mai bine să te simți în largul tău într-o pereche de blugi, decât să arăți ca unchiul de la țară într-un sacou cu mâneci prea scurte sau cu dungi de purtare în zona burților și să tânjești în secret la treningul de acasă.
***
Dacă îți place ceea ce citești, inspiră-mă cu o cafea.
***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da follow pe Facebook şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe TikTok.
Sh*t They Say