Singurul duşman al familiei tradiţionale este chiar familia tradiţională

O minciună manipulativă deosebit de ticăloasă pe care o văd frecvent online este opoziţia dintre „curcubeu” și „familie tradițională”.

Fals! Nici o paradă gay de nicăieri nu caută să limiteze dreptul lui Dorel de a o lua de nevastă pe Mărioara, indiferent cât s-ar da habotnicii de victime, de loviţi în aripă şi de atacaţi în valori. LGBT nu spune “fii ca mine”, ci “lasă-mă şi pe mine să trăiesc”. LGBT nu-ţi vine acasă, nu îţi bate nevasta şi copiii în locul tău şi nu o părăseşte pe soţia loială de 40 de ani, care ţi-a călcat cămăşile o viaţă întreagă, pentru o fofoloancă fâşneaţă şi dezinhibată sexual.

Deci, hai să trecem în revistă ce anume periclitează în mod real familia în zilele noastre.

A) Situaţia economică

Poate că banii în sine n-aduc fericirea, dar absenţa lor aduce teribil de mult stres şi discuţii antipatice. Oricât de drăguţ şi de simpatic ar fi un cuplu, când se ajunge la certuri perpetue legate de cheltuieli, de faptul că dacă el nu bea atâta bere, ar fi putut şi ea să-şi ia o rochiţă nouă de vară, sau invers, dacă ea nu-şi lua rochiţă nouă, avea şi el buget de bere, apar frustrările. Şi cu fiecare schimb de replici, frustrările se accentuează din ce în ce mai mult. Ceea ce începe ca simplă discuţie ajunge, în curând, ceartă de răsună ferestrele, şi primul care se satură de toxicitatea interacţiunii se cară învârtindu-se. Sau rămâne genul ăla de cuplu care urlă seară de seară, se porcăie de zor şi din două în două săptămâni vine salvarea s-o ia pe tanti, să-i potrivească falca la loc.

Singur, merge să fii fiul ploii şi să n-ai bani nici de seminţe, pentru că te gospodăreşti tu cumva. În cuplu, îți vei răzbuna frustrările pe cel de lângă tine, că așa e omul: are mereu nevoie de țap ispășitor.

Dacă oamenii ar gândi raţional şi ar începe relaţii când sunt echilibraţi financiar, în loc să propage prostia cu banii care nu aduc fericirea, familia tradiţională ar avea o şansă.

B) Presiunea socială

Abia îţi mijeşte mustaţa, şi deja vin toate babele familiei să te frece la cap: “Tu când te însori / măriţi, maică?” Chit că tu încă nu ţi-ai terminat şcoala, chit că nu ai un job, chit că nu eşti pe nicăieri, chit că nu înțelegi nimic din responsabilitatea pe care o presupune o relație împlinită, și nici volumul de muncă și sacrificiu pe care îl implică să crești copii, presiunea este să pui pirostriile.
De gura neamurilor şi a diverşilor de pe stradă, oamenii fac câteva dintre cele mai proaste alegeri.
Am avut eu un articol, pe care mi-e lene să-l caut, despre cât de monstruos sună “să-ţi găseşti şi tu pe unul”. Sau “una”.
Dacă este vorba de un legământ pe tot restul vieţii, standardele ar trebui să fie ceva mai ridicate decât “să-ţi găseşti şi tu pe unul”, la nimereală.
“Să-ţi găseşti şi tu pe unul” indică faptul că primul care trece pe acolo e bun. Nu contează cât îl duce mintea. Sau în ce mod se pliază pe nevoile tale specifice. Sau tu pe ale lui / ei.

Evident că “dacă-ţi găseşti şi tu pe unul”, unul oarecare, soluţie pe termen scurt la gura lumii, relaţia e defectă din pornire.

C) Mârlănia masculină

În vremurile de altădată, când femeile erau o simplă valiză care, la măritiş, trecea din proprietatea tatălui în cea a soţului, bărbatul putea fi oricum. Agresiv, abuziv, nesimţit; era stăpân la el în curte şi femeia era o simplă anexă, ca hambarul şi buda din fundul curţii. “Dar de ce nu e bun, maică, că doar nu o bate” era argument la ordinea zilei printre babe.
Pe scurt, ăla care doar te făcea “proastă” şi “vacă” în fiecare zi era soţ trofeu, pentru simplul fapt că nu-şi puncta spusele cu un par.
Ajunge să citim literatură veche românească, ca “Moara cu noroc”, “Ion” sau “Desculţ”, să constatăm volumul de abuz la care era supusă femeia.
Raportul bărbat – femeie era echivalentul domestic al sclaviei.

Azi, femeile şi-au câştigat, în bună parte, independenţa economică, şi o bună parte dintre ele chiar nu au toleranţă pentru bullshit. Se aşteaptă la un tratament de bun simţ, la împărţirea corectă a sarcinilor în cuplu şi la respect. Sau pleacă, pur şi simplu.

În loc să urli că gheii nu te lasă să ai familie tradiţională, nu mai simplu te întrebi ce ai tu de oferit ca bărbat, apoi te pui în papucii unei ipotetice partenere şi te evaluezi, întrebându-te dacă tu te-ai alege pe tine pentru un parteneriat pe viaţă?

Că poate exact acolo e răspunsul. Poate nici tu nu te-ai alege pe tine. Şi atunci de ce ar face-o altcineva?

D) Cultura “piţipoancei”

Tabloidele şi emisiunile de scandal de la TV au făcut un mare rău: au impus modelul proastei cu silicoane, care nu are nici un scop în viaţă, incapabilă de orice formă de responsabilitate, simplu obiect de decor.
Evident că o parte dintre tinerele femei, mai ales acelea pe care nu le dă mintea afară din casă, au ales să le urmeze exemplul.
Şi atenţie! Eu nu condamn aici libertinajul sexual. Cred cu tărie că a umili omul pentru nevoia, perfect naturală şi firească, de a face sex, e greşit. Și da, femeile pot alege să experimenteze cu multipli parteneri, și nu e nimic în neregulă cu asta.

Problema e când nu vrei nimic altceva de la viața ta. Când ajungi baba de care râde tot clubul că se încăpățânează să facă pe bunăciunea, chit că respiră întretăiat după două dansuri. Nu ai cum să te maturizezi dacă te menții artificial în ipostaza de păsărica tatii.

E) Lipsa responsabilităţii parentale

Se face mare tamtam pe faptul că perechile gay, incapabile să conceapă, îşi doresc să adopte copii. Dar se ignoră convenabil faptul că sunt atâţia prunci, născuţi din raporturi cât se poate de heterosexuale şi de tradiţionale, abandonaţi pe străzi, în case de copii, sau, în cazuri mai softcore, părăsiţi doar de unul dintre părinţi, care are pretenţia să arunce pe umerii celuilalt tot efortul pentru creşterea şi educarea copilului.

Mi se pare un act de mare cruzime şi ticăloşie să spui: “Nu sunt de acord ca acest cuplu, frecat periodic la icre de n controale de stat, să scoată un copil de la orfelinatul Teleorman, de unde le dijmuieşte dom’ Dragnea banii, şi să-i ofere şansa unui viitor demn.”

Nu gay-ii au abandonat copilul. Ci dimpotrivă, acesta e taman un produs al eşecului familiei tradiţionale. Ba mai mult, aș interzice gigeilor cu restanțe la plata pensiei alimentare pentru copii orice drept de a cârâi legat de valorile familiei. Prima valoare e să aibă copilul tău ce mânca, în morții mă-tii de ratat.

Şi, poate cel mai important,

F) Absenţa afecţiunii

Ne ducem tot la textele lui Slavici, Rebreanu şi Zaharia Stancu, să vedem cum, în familia tradiţională românească, toată lumea urla şi bătea pe toată lumea. Bărbatul bătea femeia. Femeia bătea copiii. Fraţii mai mari îi băteau pe cei mai mici. Şi cei mai mici băteau animalele.

Nicăieri nu era vorba de iubire. Iubirea sinceră faţă de omul de lângă tine, care să te determine să creezi o legătură solidă. Singurul liant care ţinea aceşti oameni împreună era faptul că nu aveau unde să se ducă în altă parte.

În secunda în care pe internet nu vor mai circula manuale de agăţat, şi de “ce kkt idiot să-i spun uneia, să extrag cât mai repede sex de la ea”, ci de “cum să nu fiu un jeg egoist, care face umbră pământului degeaba”, familia tradiţională va avea o şansă.

***

***

Dacă îți place ceea ce citești, inspiră-mă cu o cafea.

***

Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da follow pe Facebook şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe TikTok.