Aceste clișee ne ustură: Dumnezeu să o ierte!

Moare un om.

Cunoscuții anunță pe Facebook că a murit omul respectiv.

Și încep să plouă tradiționalele și neaoșele: Rest in peace!, Condoleanțe!, Oh, nu, nu se poate una ca asta și așa mai departe.

Periodic și câte un: Dar cum, era așa tânără, avea doar 75 de ani.

Toate astea sunt ok, nu ne considerăm în măsură să fim criticii durerii nimănui.

Dar periodic mai intervine și ăla sau aia religios(oasă) cu fraza care mă face să turbez: Dumnezeu să îl / o ierte.

Hai, să zicem. Dacă mortul a fost o javră, e perfect justificat. Dacă mortul a fost Ion Iliescu și a adus minerii să căsăpească studenții, da, Dumnezeu chiar are multă, multă, muuultă iertare de efectuat.

Ce te faci însă când omul a fost genul ăla de suflet pur și bun, care nu a greșit nimănui nimic nici măcar în gând?

Pe ăla de ce ar fi cazul să-l ierte Dumnezeu?

Dacă omul și-a risipit viața și resursele făcând tot binele pe care îl putea omenește face?

Să-l ierte Dumnezeu pentru ce?

Dacă omul n-a fost în viața lui (sau a ei) decât sprijin, călăuză și umăr de bocete pentru alții?

Pe ăla de ce să-l ierte Dumnezeu?

Poate să-l odihnească în pace, sau cum era formula cealaltă. Sau să-l aibă în pază. Sau să-l țină personal la el în poală, să se joace cu barba, cum preferați.

Dar mie “Dumnezeu să îl / o ierte” îmi sună teribil de lipsit de respect față de decedat(ă). Parcă e o referire directă la niște fapte reprobabile ale omului, ceva eronat din faza de proiect, ceva care să-l facă pe Dumnezeu să încordeze din mușchiul iertării și să ezite măcar zece secunde dacă să-l bage pe cetățean în dosarul Paradis sau în dosarul Smoală.

Exact ceea ce nu e cazul să audă un apropiat în doliu.

Îmi și imaginez cum acesta sau această din urmă se abține din răsputeri dintr- replică de genul “Ba, să te ierte pe tine, că băuni de prost”.

Abia a pierdut o persoană iubită, acum vine şi Maricica să-i zică că oricum mortul sau moarta făceau cine ştie ce măgării obscure şi că le dorim sincer iertare.

Cât de nasol e?

Ce ar fi să nu mai spunem lucruri “că aşa se spune” şi să filtrăm prin prisma gândirii logice ce ne iese pe gură? Sau pe tastatură, în acest caz?

***

Îţi plac textele Trollywood? Poţi susţine şi tu proiectul.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

6 Responses

  1. Pasca Ioana says:

    Cred ca ar suna mai bine “Să te ierți!”, consider că iertarea proprie e cel mai dificil lucru de făcut,să te ierți că nu ai trăit mai mult pt tine și nu pentru alții, să te ierți ca nu ti-ai permis să te bucuri mai mult și nu te-ai iubit suficient, dar cum eu privesc divinitatea altfel și consider ca suntem propriul nostru Dumnezeu, nu am nimic împotriva expresiei “Dumnezeu sa-l ierte!” E doar opinia mea.

  2. Morbo says:

    Pai asa se zice la ortodocși. Cred ca și la catolici. Dacă asa e obiceiul în religia respectiva… Dacă ești ateu sau nu crezi în Dumnezeu ala © al crestinilor, logic e ori sa te deranjeze propoziția începând de la primul cuvânt, Dumnezeu, ori sa nu te deranjeze deloc, pt ca e jocul lor, whatever.
    De ce sa tr bagi în ciorba lor, dacă nu faci parte din ea?

  3. Gheorghe says:

    Din copilărie până la 58 de ani am folosit : Dzeu să o/îl odihnească.

  4. Edward Snowden says:

    Dumnezeu sa o ierte / il ierte implica totul, inclusiv odihna vesnica – ideea de baza din spatele acestei “urari” triste si amare, in fond, este ca orice om are pacate. Spus altfel, daca il iarta, il si odihneste – desi in Rai problema “odihnei” nu inseamna un somn, per se, in sens uman – in Rai nu se “doarme”, pt ca sufletul nu mai are nevoie nici de somn, hrana, apa, etc. “Odihna” in sens divin inseamna odihna de orice intristare, amar, etc., pt ca acolo nu mai exista asa ceva. Asa cum, la polul opus, iadul inseamna neodihna – toate pacatele cu care omul pleaca, dincolo se resimt infinit. Constiinta (ii spune “duh”, in Ortodoxie, desi duhul e mult mai mult decat o simpla constiinta) pleaca odata cu sufletul – doar spiritul crapa odata cu hoitul – motiv pt care ceea ce invatam pe pamant, ceea ce construim la nivel intelectual e zero barat, ca valoare, dincolo. Poti sa fii academician si sa ajungi in iad sau un agramat din varful dealului si sa ajungi in Rai (probabil ca taranii au incomparabil sanse mai mari sa ajunga Sus decat orasenii, intr-o vasta masura murdariti si poluati de cele citadine). Daca Dumnezeu ii iarta omului pacatele, il si odihneste. Explicatia e ca iertarea precede odihnei, cum ar veni. Orice om are pacate – si sfintii au avut, initial

  5. Elena Mihoc says:

    Expresia „Dumnezeu să îl/o ierte” este o formulă religioasă tradițională prin care oamenii își exprimă compasiunea și se roagă pentru sufletul celui decedat.

    În credința creștină, ideea de bază este că TOȚI oamenii, fără excepție, au păcate și au nevoie de iertare, indiferent dacă au murit de bătrânețe, de boală sau în mod tragic. Moartea nu face pe cineva „mai vinovat” sau „mai nevinovat” decât era deja ca om. Nu există om perfect, nici măcar dintre cei pe care îi percepem ca fiind „suflete pure” sau extraordinar de buni. Păcatul nu înseamnă doar fapte grave, ci și gânduri, slăbiciuni sau lucruri pe care poate nici nu le conștientizăm.

    Când vorbim despre păcat, nu ne referim doar la fapte grave sau evidente. În înțelegerea creștină, păcatul cuprinde și gândurile, intențiile și felul în care ne raportăm la ceilalți. De exemplu: răutatea din gând, invidia, judecarea altora, vorbele urâte, jignirile sau înjurăturile sunt toate considerate păcate, chiar dacă nu se concretizează într-o „faptă vizibilă”. De multe ori, oamenii pot părea foarte buni în exterior, dar fiecare are, în interiorul lui, slăbiciuni și căderi pe care poate nici nu le conștientizează pe deplin. Tocmai de aceea, în credința creștină, nimeni nu este fără păcat și toți avem nevoie de iertare.

    Sfânta Scriptură spune clar: „Căci nu este om drept pe pământ care să facă binele şi să nu păcătuiască” (Ecclesiastul 7, 20). Asta înseamnă că și cei mai buni dintre oameni au nevoie de iertare, nu pentru că ar fi „răi”, ci pentru că NIMENI nu este fără păcat.

    În slujba de înmormântare, la un moment dat se spune următorul lucru: că a îngăduit Dumnezeu moartea, ca răutatea să nu fie fără de moarte. Acesta e textul: „pentru ca răutatea să nu fie fără de moarte – din iubire de oameni, ca un Dumnezeu al părinților noștri ai poruncit amestecului și împreunării acesteia și acestei negrăite legături a Ta – prin vrerea Ta cea dumnezeiască – să se desfacă și să se risipească, pentru ca sufletul să meargă acolo de unde ființă și‑a luat, până la obșteasca înviere, iar trupul să se desfacă în cele dintru care a fost alcătuit”.

    De aceea, când cineva spune „Dumnezeu să îl/o ierte”, nu face o judecată morală asupra persoanei și nu sugerează că ar fi fost „rea”, ci rostește o rugăciune firească și universală: ca Dumnezeu să-i ierte păcatele, mici sau mari, știute sau neștiute, și să-i dea odihnă sufletului, lucru valabil pentru FIECARE dintre noi.

    Cât despre ideea ta de la final de tot, cea cu „Ce-ar fi să nu mai spunem lucruri „că așa se spune” şi să filtrăm prin prisma gândirii logice ce ne iese pe gură?”, problema aici este că se aplică un tip de logică nepotrivit contextului. Expresia „Dumnezeu să îl/o ierte” nu este o afirmație logică sau o analiză rațională a persoanei, ci o formulă de rugăciune și un gest cultural și spiritual. Nu tot ceea ce spun oamenii în astfel de contexte funcționează ca o propoziție logică ce trebuie disecată literal. Limbajul religios și tradițional are un sens simbolic și duhovnicesc, nu unul juridic sau matematic. A încerca să-l reduci strict la logică înseamnă, de fapt, să-l scoți din context și să-i pierzi sensul real. E ca și cum ai lua o expresie precum „Odihnească-se în pace” și ai întreba „De ce ar avea nevoie de odihnă?”, nu pentru că întrebarea e „logică” în sine, ci pentru că ratează complet registrul în care se vorbește. În cazul de față, expresia nu trebuie „corectată” logic, ci înțeleasă în contextul ei: ca rugăciune, compasiune și respect față de cel decedat.

    De asemenea, simt nevoia să-ți spun și acest lucru: faptul că ție nu-ți place o anumită expresie sau nu rezonezi cu ea nu înseamnă că ea trebuie respinsă de toată lumea. Oamenii au moduri diferite de a-și exprima compasiunea, credința sau respectul, iar ceea ce pentru unii poate părea lipsit de sens, pentru alții are o încărcătură profundă. Nu totul trebuie uniformizat după preferințele personale. Într-o societate normală, există loc și pentru limbaj religios, și pentru exprimări laice, fără ca unele să fie impuse sau anulate de altele. Dacă tu nu folosești o astfel de expresie, e strict treaba ta, e perfect legitim, dar la fel de legitim este și ca alții să o folosească, fără să fie corectați sau ironizați pentru asta.

Ştiu că ai ceva de spus.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Discover more from Trollywood

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading