Bravo, Cluj!

Ieri, primul marş LGBT dintr-o localitate românească diferită de Bucureşti a avut loc la Cluj – Napoca.
E de menţionat că mă aşteptam să iasă minunat. Spre deosebire de Bucureşti, Clujul chiar are o comunitate LGBT puternică, unită şi conştientă de sine. Am cunoscut mulţi gay şi lesbiene din Cluj, am lansat acum câţiva ani la Delirio, principalul lor club gay, în compania trupei de drag queens Veveriţele vesele şi a fost unul dintre cele mai “hot” evenimente pe care le-am avut.

Pe lângă asta, Clujul are şi mulţi oameni straight cu o gândire liberă, democratică, deschişi spre acceptarea şi înţelegerea diversităţii, conştienţi că a susţine fericirea altuia nu echivalează cu vreo obligaţie de a deveni gay tu însuţi, sau ce altă idioţenie bănuiesc homofobii că ar aduce acceptarea diversităţii.

Şi totuşi, organizatoric, marşul a fost un efort uriaş. Pentru că Primăria Cluj s-a opus toată luna iunie (luna tradiţională Pride pe plan internaţional) să autorizeze un astfel de marş. Grupările proLGBT şi aliaţii lor au avut de depus nu mai puţin de 22 (!!!) cereri să primească în sfârşit, aprobarea. Simplul fapt că se întâmplă aşa ceva în anul 2017 e o dovadă că un marş LGBT e o necesitate.

Am văzut multe filmuleţe de la eveniment, şi toate aduceau exact ce mă aşteptam: lumină, bucurie, starea aceea euforică, că lupţi pentru un drept uman inalienabil, cum e căutarea fericirii.

Şi din nou mi-am amintit de primul marş din Bucureşti. Cred că era 2005. Vremurile acelea sunt foarte blurate pentru mine, pentru că tocmai terminasem facultatea, mă învârteam într-un cerc vicios, căutând să-mi creez şanse pe care lumea mi le refuza fără să clipească, pentru că eram doar un căcat de absolvent – drept care îmi înecam frustrările în mult alcool şi trolaj pe net.

Aveam şi atunci un rudiment de blog, pe Yahoo 360 (platforma Yahoo pentru bloguri, pe acea vreme), şi m-am alăturat instant ca susţinător. Pentru că singurii oameni care îmi înţelegeau zbaterea profesională şi nu căutau să încerce să profite de mine erau bărbaţi gay. Am mai scris că nu am cuvinte să mulţumesc bărbaţilor gay din viaţa mea pentru tot ce au făcut pentru mine, şi pentru faptul că au contribuit la personajul Lorena Lupu cu susţinere pe toate planurile, aşa cum are nevoie orice artist debutant.

Când am scris pe blog că vreau să merg la marş, a început să plouă cu înjurături. Ţii cu pârţarii / găozarii / homalăii, curvo?
Toţi îmi admiraţi tehnica de a înjura. Cred că mi-am format-o pe spinarea idioţilor tradiţionalişti care mi-au umplut de gunoi blogul.
Bun.
Cred că era 2005. Primul marş LGBT. Nu era foarte cald: am fost în blugi şi tricou. M-am luat de mânuţă cu un cuplu de băieţi cu care eram într-o amiciţie foarte strânsă pe atunci şi ne-am dus la marş. Primul a fost pe traseul Unirii – Tineretului.

Forţele de ordine alocate acestui prim marş au fost extrem de puţine, iar numărul de ţopârlani musculoşi homofobi şi mămăi bisericoase cu mustăţi de pe margine, uriaş. Ăia huiduiau, urlau obscenităţi, aruncau cu pietre, fluturau pancarte cu “muriţi, poponarilor”; la un moment dat şi-au ales şi doi-trei manifestanţi mai pirpirii şi mai feminini de pe margine, şi i-au bătut măr până să intervină sporadicii jandarmi. Oricum, după priviri, era clar că aceştia s-ar fi alăturat mai degrabă cotonogelii, şi nu depuneau cine ştie ce efort s-o oprească.

Grupul de defilatori a strâns rândurile, oamenii s-au luat protector în braţe unii pe alţii, şi aşa s-a continuat marşul. La un moment dat, mă ţineam de mână cu un coleg de la regie, despre care habar nu avusesem că e gay şi care mi-a mărturisit ulterior cât de inoportun s-a simţit în propria lui viaţă “tradiţională”. Peste alte câteva secunde, m-a luat de braţ o travestită cu un cap mai înaltă decât mine. Cred că o nimerise o piatră, pentru că avea o julitură pe braţ.

După ce s-a terminat marşul, am fugit toţi spre gura de metrou, pentru că idioţii de pe margine deveniseră extrem de violenţi verbal. Rar am simţit o asemenea frică. Mai ales pe lesbienele sau susţinătoarele mai frumuşele le interpelau cu “Hai, fă, să încerci o pulă adevărată, să-ţi scoţi fumurile gay din cap.”

Au trecut doisprezece ani de atunci. Şi dacă nu era acel prim marş al groazei, poate că nu s-ar fi creat premisa social – umană pentru evenimentul atât de frumos şi de curat care s-a petrecut la Cluj.

Sursa foto: Vlad Levente Viski.