Ieri, s-a născut o discuţie foarte interesantă pe pagina mea, legată de testament. O doamnă avocat a afirmat că omul trebuie să se preocupe de tot ce ţine de decesul lui începând de la 30 de ani, pentru că mâncăm prost şi trăim periculos, şi nu ştim dacă prindem ziua de mâine, iar dacă nu avem nişte lucruri pregătite, îi lăsăm pe familie şi pe prieteni în încurcătură.
Cum am tot avut parte în viaţă de genul care nu se ocupă de nimic, dar te lasă în încurcătură – nu intru în detalii, refuz să fiu acest gen de om, şi da, doamna avocat are dreptate. Nu laşi lucruri la voia întâmplării, pentru că poate te calcă mâine o maşină sau ceva. Voi merge cât de curând la un notar să-mi fac testamentul.
Evident că-i las fratelui meu tot ce am, ştiu că va rămâne pe mâini bune. Dăh.
Dar chestia despre care vreau să vorbesc în acest articol, de fapt, este că nu îmi doresc un loc de veci, nu îmi doresc 567890 de parastase şi singurul aranjament post-mortem pentru mine va fi incinerarea cu presărare prin ce pădure se nimereşte prin preajmă.
Legat de locul de veci: mi se par aberant şi exagerat de scumpe. Eu nu-mi voi rupe de la gură şi din pasiunile mele acel gen de bani pentru absolut nimic în lume, şi nu voi cere nimănui altcuiva să facă una ca asta. Mă interesează să stau în loc frumos şi confortabil cât timp sunt în viaţă. Ulterior, chiar NU am nicio pretenţie, şi să-şi tufă cineva banii pentru monument de marmură pentru mine care oricum nu mai sunt acolo să mă bucur de peisaj? Ferească domnul. Mai bine mi-i dă să fac o excursie undeva în ţările calde, acum când trăiesc, că frigul de noiembrie mă deprimă.
Legat de parastase. Noi în Ardeal nu le avem, că ardeleanul e practic. Te boceşte şi dă o masă pentru tine după ce mori, şi în rest, sănătate şi virtute. Băi, dar în restul ţării se sparg bani în amintirea răposatului, Dumnezeu să-l ierte, de nu le ştii numărul, şi nici nu contează că stai prost cu banii în momentul ăla. Iei credit de nevoi personale şi tot ţii party-ul ăla lipsit de orice veselie, că nu şade frumos să glumeşti când bietul Vasile e mort.
Eu îmi iubesc familia şi NU îmi doresc genul ăsta de tufere de bani aiurea. Să-i ţină, să se bucure de ei şi să-mi mulţumească că i-am scutit de deranj. Oricum am murit, nu îmi mai pasă. Şi încă nu am întâlnit un om care să aştepte cu nerăbdare un parastas. Să se ducă de plăcere. Să zică “n-am dormit patru zile de emoţie că uite, azi e parastasul lui Vasile”. Lumea se duce de obligaţie, în anticiparea faptului că returnezi şi tu favoarea, şi dacă ai pomană de dat, o înghite cu noduri. Oricât de bună ar fi mâncarea şi oricâţi bani ai dat pe ea, se răceşte şi se face câh până se termină slujba, pentru că biserica n-are frigider.
Ah, iar legat de biserică. NU, şi prin NU înţeleg N şi U, nu acel “poate” pe care îl înţeleg mereu gigeii când sunt refuzaţi de o femeie, NU, NU, NUUUUUUUUU îmi doresc nici un fel de slujbă de înmormântare şi fonfăială pe nas de la BOR. Unu, că i-am urât ca instituţie toată viaţa mea. Doi, că modul în care este privită femeia în religie, ca etern subaltern care să tacă şi să dea bovin din cap, să măture, să facă mâncare şi să se împuieze pe bandă rulantă şi, esenţial, să fie “ruşinată” fără vreo vină, e absolut revoltător pentru orice femeie cu minimum un neuron funcţional. Şi trei: voi aţi remarcat cum jecmăneşte biserica la orice slujbă funerară fraierul îndoliat? Icoană nu ştiu de care, 100 de lei, tămâie, 100 de lei, nu mai ştiu ce chestie infimă, încă o sută de lei, rugăciune nu ştiu de care, 50 de lei că e Black Friday şi ne rugăm la reducere. Şi nici nu te poţi târgui, că a murit Vasile şi eşti rupt de durere, nu-ţi arde.
NU sunt de acord ca familia mea să fie supusă acestui tip de jecmăneală pentru mine. Prefer incinerare, eliberare în natură şi, dacă cineva vrea să bea un pahar de vin roşu sec şi să zică: “Uite, bă, şi lui Lupu i-a plăcut vinul roşu sec”, e toată comemorarea de care o să am vreodată nevoie.
Ah, şi cine o să chiar sufere după mine, să adopte o pisică. Cel mai bun, jucăuş şi cald companion de care ai nevoie ever.
Cam atât despre moarte şi testament.
***
OK, dar eu sunt încă în viaţă, iar tu poţi susţine acest blog cât timp are cine să-l continue 😀 . Aici.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe TikTok.
Merge și o înmormântare, dar în loc de sicriu aș da banii pe asta:
ok.