Când te lăcomești la ieftin

Ieri seară, am avut o interacțiune plăcută cu un curier emigrant, și am descris-o aici.

Instant s-au năpustit n hauriști să spumege – ador să-i văd pe ăștia spumegând, am target autoimpus de zece AVC-uri sugeraniste pe săptămână. Apoi, a venit și o tăntiță tare autoritară, să-mi facă program editorial pe page cu ce am și ce nu am voie să scriu, de zici că eram manager de social media pe pagina ei, nu autor pe a mea. Printre ofuri: da, legenda e că asiaticii sunt ieftini, dar când îi aduci, stau cât stau, apoi se fac brusc nevăzuți și te lasă cu impozitele.

Trecând peste faptul că orice om care încearcă să-mi spună ce să scriu fără o ofertă financiară aferentă îmi devine instant antipatic, țin să mărturisesc că angajatorii ăștia care vânează ieftinăciune și se plâng de țepe îmi dau o Schadenfreude masivă. (Nu, gogule, nu o să-ți traduc Schadenfreude, că nu sunt secretara ta să-ți traduc gratis chestii. Google e gratis.)

Realitatea de pe teren e că românii sunt angajați nepretențioși. Cât timp un job are un salariu rezonabil și condiții de muncă decente, se vor bate pe el. Chiar și un salariu de mizerie și un șef isteric își vor găsi martirii, pentru că oamenii cu familii, copii de crescut și bătrâni de îngrijit au cheltuieli de la care nu se pot sustrage și trebuie să muncească. Au plecat niște firme de când cu sperietura Vomăm masiv Călin Georgescu, prin urmare, e un surplus de șomeri pe piață, ușor de absorbit cu condiții minime de umanitate pentru angajat.

Dar există căcații cu ochi care vor literally sclavi. Să poată urla la ei după pofta inimii, să-i țină la muncă fără ore suplimentare și să le dea mărunțiș. Și atunci, fac aceste firme de recrutare absolut abjecte, care aduc sute de emigranți din țări cu salarii de 200-300 de dolari, îi cazează câte zece în cameră în foste internate de liceu hidoase și îi muncesc ca pe hoții de cai.

Numai că e un catch. Un om decent și cu minim respect de sine nici nu se uită la astfel de oferte jignitoare pentru inteligență. Nivelul salariului mediu din România e ușor de gugălit, condițiile de cazare le afli de la tovarășii deja plecați, prin urmare, singurii care dau curs „superofertei” sunt cei care sunt chiar mai lichele decât angajatorii ăștia disperați după ieftinăciune. Și scopul e taman acela de a călători pe banii zgârcitului, de a sta o săptămână-două până descoperi orașul gazdă, apoi te faci nevăzut și-l lași pe zgârcit să clocotească în suc propriu.

Spre deosebire de pasagerii angajatorilor zgârciți, livratorii și curierii pot face sume decente dacă alocă suficient timp, mai ales în orașele noastre mari. Și atunci, evident că implicarea și conduita lor sunt radical diferite. Cum majoritatea țărilor asiatice au o cultură a protocolului și prețuiesc politețea, curierilor le vine natural să zâmbească, să vorbească respectuos cu clientul și să mulțumească modest și recunoscător chiar și pentru un bacșiș modest. 5 lei de colo, 10 de colo se adună.

Evident că iarba e verde când o irigi și omul își dă măsura talentului când îl plătești. Iar când cauți plante cu care vrei să faci economie de apă, vei nimeri doar cactuși.

De aceea, când vine tanti să plângă că nu i-au stat emigranții și că acum plătește impozit rezidual pentru dispăruți în misiune, rânjesc cu o satisfacție infinită. Așa îți trebuie, dacă nu deschizi portofelul.

***

Dacă ți-a plăcut articolul, arată-ți susținerea cu o donație.

***

Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da follow pe Facebook şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe TikTok.