Avem un proiect de suflet pe acest blog. O serie de articole care recenzează toate filmele în care a jucat Johnny Depp, din secunda debutului și până în prezent. De ce? pentru că Johnny Depp e actorul în care mă regăsesc în cea mai mare măsură. Pentru că o mulțime dintre voi îl iubiți. Și pentru că filmele lui sunt o lume de sine stătătoare, iar liantul dintre ele e chiar Johnny Depp.
Din episoadele precedente: Aici avem primul film al lui Johnny, A Nightmare on Elm Street. aici avem ep. 2, în care am reunit ce a mai jucat el în anii 80 – mai puțin 21, Jump Street, aici avem ep. 3, debutul său real într-un rol care l-a pus în valoare cum trebuie, Cry-Baby, aici avem ep. 4, capodopera care a marcat întâlnirea sa cu Tim Burton: Edward Scissorhands.iar aici avem un veritabil guilty pleasure, Arizona Dream.
Suntem în continuare în 1993, iar unul dintre subiectele dificile ale perioadei e sănătatea mintală. Cu patru ani înainte, Dustin Hoffman secerase recoltă de premii cu Rain Man, şi cu un an mai devreme, John Malkovich crease unul dintre cele mai impresionante roluri din cariera lui cu Crava… vreau să spun cu Of Mice And Men, ecranizarea textului memorabil de John Steinbeck.
Enter Lasse Hallström, un regizor suedez care s-a remarcat pe plan internaţional ca omul care a regizat videoclipurile ABBA – da, lui îi datorezi poziţiile acelea enervante cu un cântăreţ în faţă şi unul în profil şi ABBA: The Movie, după care, brusc şi din senin, a cotit-o spre filme artistice şi a început să dea pe bandă rulantă minunăţii: My Life As a Dog, The Cider House Rules şi, desigur, dar desigur, What’s Eating Gilbert Grape.
Hallström are o predilecţie pentru familii disfuncţionale şi tineri în derivă, iar familia Grape din micul orăşel ficţional Endora, Iowa, e de natură să-l mănânce pe Gilbert (Johnny Depp) cu fulgi cu tot, dacă e să facem o glumiţă care să valorifice titlul.
Totul e o ruină. Casa lor veche stă să se surpe. Tatăl s-a sinucis după ce a dat faliment iar mama, Bonnie, s-a închis în casă şi s-a afundat în mâncare până când a ajuns literalmente cât un tanc.
(În rolul lui Bonnie, Hallström a distribuit-o pe Darlene Cates, care nu era actriţă, ci o personalitate de reality tv care se remarcase într-un show despre obezitate. Darlene a fost atât de autentică şi de emoţionantă în film, încât, ulterior, a făcut studii de actorie şi a şi slăbit 100 de kilograme. Ironic, după ce a slăbit, rolurile au dispărut. Wellcome to showbiz.)
Cei patru copii, Gilbert (Johnny Depp), Amy (Laura Harrington), Arnie (Leonardo diCaprio, în primul său rol mare, care i-a şi adus o nominalizare la Oscar şi Ellen (Mary Kate Schellhardt) sunt nevoiţi să se crească între ei, în timp ce îi gătesc farfurii imense de mâncare mamei 100% inutile, înţepenită pe canapea. Arnie (Leo) suferă de o formă de tulburare mintală nediagnosticată care îl face să se comporte ca un copil de 8 ani – deşi împlineşte optsprezece, şi să fie remorca perpetuă o lui Gilbert, care îl supraveghează peste tot, inclusiv la muncă (un mic magazin pe nume Lamson’s Grocery, ameninţat de hipermarketul care tocmai s-a deschis la marginea oraşului.
Cuplul Gilbert – Arnie îţi aminteşte de Charlie – Raymond din Rain Man sau George – Lennie din Of Mice And Men şi presupune o sinergie specială între cei doi actori. Aici, cu particularitatea că ambii sunt foarte tineri: unul de 20 şi ceva de ani, celălalt de 18. Şi dacă cel care străluceşte în mod natural în acest joc de doi e de obicei actorul care are rolul cu dizabilităţi, măiestria, subtilitatea, tragedia, deciziile dificile sunt în sarcina celuilalt, şi el aduce şi încărcătura tragică a situaţiei.
Realitatea e că Gilbert Grape este unul dintre rolurile lui Johnny Depp care îmi plac cel mai mult. O interpretare simplă, curată, care începe cu nişte ochi mari de copil bătrân, care duce cu sine toate poverile universului. După sinuciderea tatălui său, a fost silit să preia toate responsabilităţile legate de întreţinerea familiei, pentru că sora lui Amy, cealaltă adultă, face toate treburile casnice, iar Arnie şi Ellen sunt adolescenţi. Nimic din ce face nu îi aduce vreo bucurie, şi jocul actoricesc de o deosebită subtilitate al lui Depp vorbeşte despre oceane de lehamite şi ranchiună, strecurate discret sub răbdarea şi politeţea de suprafaţă. Lamson’s Grocery e pe cale să dea faliment, şi printre puţinii clienţi care o ţin în viaţă e nimfomana doamnă Carver, care îl dezbracă din uşă pe Depp, în timp ce ochii lui mari, tragici, ţipă „viol”. Aventura cu această femeie e încă un mod în care se neagă pe sine. Tragic, bărbatul ei știe de aventură și îi tot dă târcoale amenințătoare lui Gilbert, invitându-l „pe la birou”.
Practic, Gilbert e într-o capcană existențială din toate punctele de vedere, se urăște pe sine la fel de mult cum își urăște viața, și te tot aștepți să se sinucidă și el, din moment în moment. Johnny transmite asta cu fiecare ripostă furioasă pe care o înghite, când maică-sa se văicărește de chestii pe care ea ar fi trebuit în primul rând să le rezolve, sau frații pe care îi întreține îl sâcâie cu rahaturi.
Dar viața aduce în micul oraș uitat de lume o rulotă care se defectează. În rulotă e o gagicuță boemă, liberă, lipsită de prejudecăți și presiuni, ghidată doar de bucuria de a trăi. Becky (Juliette Lewis) face turul Americii cu rulota, însoțită de bunică-sa, o doamnă la fel de liberă și de relaxată, și aduce o prospețime și o spontaneitate care contrastează acut cu sacii de balast din viața lui Gilbert.
Sigur, de cum Gilbert îi acordă un pic de atenție lui Becky și începe să dea chiul de la șirul interminabil de sarcini din care e compusă viața lui, totul se întoarce cu partea dorsală în sus: doamna Carver se crizează și creează situații jenante, Arnie e arestat și dus la poliție, iar Gilbert ajunge periculos de aproape să-și bage piciorul în tot și să i se alăture lui Becky în interminabila ei aventură nomadă.
Și nu voi spoileri mai departe, pentru că filmul merită văzut.
O metaforă grăitoare a situației țapului ispășitor din familiile disfuncționale, o poveste despre abilitatea de a îndura când destinul te face cal de povară peste noapte, o explorare a disperării în cele mai întunecate forme ale ei, What’s Eating Gilbert Grape vorbește despre tărie interioară, asumare, suferință și speranță în moduri care îți vor atinge inima.
Next up: Benny & Joon.
***
Dacă îți place ceea ce citești, inspiră-mă cu o cafea.
***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da follow pe Facebook şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe TikTok.
Sh*t They Say