Uneori, în viaţă e nevoie de o fărămă de luciditate. Aşa, puţină. Cât să te raportezi corect la realitate, şi să nu te dai de gol ca nebun şi parşiv concomitent.
În momentul în care, ieri pe la 17, Coaliţia pentru Familie a dat comunicatul ăla de presă isteric, în care a acuzat PSD (şi restul partidelor) de boicot, s-a dat de gol ca grupul de oameni cel mai clueless care a bântuit vreodată suprafaţa României.
Dacă cineva a susţinut cu arme şi bagaje acest demers neo-nazist de “luptă în favoarea firescului” şi “apărare a copiilor României” (cei pe care 43 de milioane de euro irosiţi degeaba i-ar fi putut hrăni, educa şi îmbrăca o bună bucată de vreme), acel cineva a fost PSD-ul.
Dacă primele lor sindrofii, cele în care încă nu-şi scoseseră colţii extremişti şi vorbeau doar despre cât de frumos e să ai familie, nu ar fi fost susţinute copios de partid, ar fi rămas fix la nivel de sindrofii de ONG. Am fost şi eu la atâtea. Se adună lumea, ronţăie fursecuri, bea vin moca, vorbeşte Liana Stanciu, cântă Vlad Miriţă, apoi pleacă toţi acasă, şi mâine au şi uitat la ce s-au dus.
A fost rezultatul implicării PSD şi PNL că toată presa naţională i-a luat în braţe.
În ce măsură ar fi adunat oamenii ăştia trei milioane de semnături în toată ţara, majoritatea de la oameni care habar n-aveau ce semnează, fără sprijinul sistematic şi organizat al partidelor politice?
Nu în această viaţă.
Cum se face că nimeni nu a verificat semnăturile respective, să vadă câte proveneau de la morţi, câte de la Albă ca Zăpada şi câte de la Cichi Cean?
A, stai. Pentru că partidele politice. Altminteri am văzut toţi episodul Falcă şi şi puricarea la sânge a unor semnături care nu erau “pentru noi şi ai noştri”.
După obţinerea numărului de semnături, CPF a beneficiat de toată atenţia televiziunilor, a siteurilor de stânga, a siteurilor de propagandă rusească, şi automat a siteurilor de dreapta. Erau ei atât de interesanţi în sine încât să merite atâta cerneală? F**k no. Din nou, sprijin masiv de la partide.
Acum, odată ajuns în Parlament, referendumul ar fi putut fi aprobat tacit, cum se aprobă toate kkturile de care nu vor ei să ştii, şi anunţat la f**-i mă-sa undeva în rectul Monitorului Oficial şi pe nişte pagini de Facebook pe care nu se uită nici sulea.
De ce n-a fost aşa, şi de ce s-a aprobat cu majoritate zdrobitoare, uriaş tamtam media şi circ?
Opa, stai. Tot datorită sprijinului partidelor.
De ce nu li s-a alocat o zi, ca în cazul tuturor referendumurilor de până acum, ci au primit două?
Tot datorită susţinerii infinite a partidelor.
În aceste trei săptămâni, maşinăria de vot pesedistă a turat la maximum. Sute de troli te molestau pe Facebook, te raportau, te hărţuiau, exact ca la alegerile parlamentare sau prezidenţiale. Erai oprit de patru ori pe zi pe stradă de câte cineva care începea să te frece la icre în apărarea copiilor. Primeai munţi de pliante cu bullshitul lor.
Nici o băşină nu puteai să dai fără să-ţi iasă şi din fund “apăraţi copiii”.
Cum a fost posibil?
Tot datorită partidelor.
Liderii PSD şi PNL, deopotrivă, s-au făcut de un kkt major îndemnând la participare. Au fost filmaţi votând, de zici că nu era un referendum iniţiat de un grup oarecare de gigei, ci ceva de o importanţă radicală. Timp de trei săptămâni, nu s-a turuit decât despre referendum.
Duminica, în biserici, oameni bătrâni, neştiutori, au fost hărţuiţi verbal să participe la referendum, “pentru binele patriei”. Mulţi chiar credeau că se schimbă ceva în bine în viaţa lor, dacă merg să voteze.
Rezultatul efortului cui?
Al partidelor.
Şi totuşi, cu toată maşinăria de propagandă, lumea a refuzat să participe la mascaradă. De ce?
Pentru că, în mod real, a fost o RISIPĂ DE 43 DE MILIOANE DE EURO, din BUGETUL UNEI ŢĂRI DEJA LOVITE ECONOMIC, pentru ca nişte extremişti de dreapta să-şi satisfacă o hachiţă delirantă.
Eu, să fiu PSD, în momentul ăsta m-aş supăra foarte tare pentru lipsa de recunoştinţă şi, folosindu-mă de organele aferente, pe care le controlez, aş da în judecată CPF şi BOR, să înapoieze statului român 43 de milioane de euro.
Ascultaţi numai conferinţa de presă a conducerii CPF. Vedeţi fisura de logică din discursul lui nenea. Pe de o parte, acuză partidele că au politizat referendumul. Şi pe de alta, le acuză că nu l-au susţinut suficient. Wait, what? Sau era un referendum apolitic, şi atunci partidele NU aveau nici o treabă, sau era un referendum eminamente politic, şi atunci acuzaţia de politizare e ca şi cum ar ţipa Fifi de pe centură că ai pătat-o de spermă la finalul unei felaţii.
Remarcaţi că, de cum şi-a luat PSD mâna de pe ei, clipuleţul a adunat cu greu 70.000 de views, şi asta în condiţiile în care a fost sharuit masiv să râdă lumea de cât de paralel cu realitatea eşti.
Ăştia sunt indivizii pentru care s-au azvârlit în vânt 43 de milioane de euro. Ăştia sunt indivizii din cauza cărora România a trăit trei săptămâni de teroare zilnică.
E tragic, dar e totodată ilar. Bine că s-a terminat. Şi hai să avem grijă unii de alţii, să nu lăsăm extremismul să ne ia minţile.
***
Îţi plac textele Trollywood? Poţi susţine şi tu proiectul.
***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram.
Teroarea nu a durat 3 săptămâni, a durat câțiva ani buni.
Dar a fost mai cruntă în ultimele trei săptămâni.
În tot acest timp de tulburare cauzat de referendumul inutil, am auzit o vorbă interesantă despre CpF și cei din spatele acestor ideologii: au foarte multă răbdare. Te și cred că au răbdare, că altceva nu mai au. Ei știu una și bună, că trebuie să salveze lumea și să o modeleze după chipul și asemănarea lor, căci ei sunt aleșii, purii, blablabla, u know the drill.
Ce vreau să subliniez este că asemenea ideologii nu mor, ci doar așteaptă un context prielnic pentru a renaște în forță, iar o criză socio-politico-economică este destul de favorabilă, fie că vorbim despre acum sau mai în colo. E cumva precum cu jocurile de Bingo, care revin la modă mai ales în situațiile de criză economică – se bazează, cred, pe presiunea psihologică de a rezolva totul acum. De a ieși din impas acum! mâine fiind prea târziu.
Nu cred că-s de neglijat asemenea prezențe, ba dimpotrivă, ar trebui sabotate pasiv, și anume prin educarea cetățenilor. Desigur, nu mă refer să fie educați ce să gândească sau cum să le fie frică, că asta-i moda CpF-ului, ci cum să gândească singuri fără a-și mai priponi existența în niște frici virtuale, pe baza cărora să fie exploatați.
Nu-s fan nici politically corectness și nici normally corectness, căci amândouă pulsează a constrângeri și extreme. Zilele astea, mă gândeam că sunt niște unii în spate care alimentează ambele tabere doar pentru a zgândări străfundurile-ntunecate ale oamenilor, iar în plasă pică mai ales cei ce nu au întrebări, ci doar răspunsuri, iar răspunsurile lor sunt ale tuturor, chiar dacă cei din urmă nu știu asta.
Deci da, ca să-nchei, nu-s de subestimat ideologiile acestea, iar educația e singurul leac. Un fleac. 🙂
corect.
Domnu’ Alexandru, ideologiile nu mor și ideologii au răbdare fiindcă fac treaba asta de vreo 2000 de ani. Adică au experiență cât 100 de middle-manageri de corporație puși cap în cap.
Dar, cum ziceau băieții cu NLPul, experiența te ajută doar când e folosită acolo unde are sens. Altfel, după ani de experiență în baterea cuielor, ești ăla care bate cuie cu iPhonele, numai fiindcă nu știe să facă altceva.
Partidele au oameni bătrâni, neştiutori, hărţuiţi verbal și care votează pentru un fursec și-un pahar de vin. Au avut asta de pe vremea lui Caragiale încoace.
Cu mica precizare că ei nu întâlnesc niciodată un gay declarat. Nu umblă prin cluburi, nu ies la parade gay, nu vizitează escorte, nu merg la prezentări de modă, puțini dintre ei știu destul despre net ca să se uite pe Pornhub. Maximul pe care îl știu despre homo e faptul că, pe vremuri, prin internate sau cazărmi, au aflat de unul că a fost pus capră când s-a aplecat după săpun. Cu decenii în urmă.
Și atunci ei nu au nicio poliță de plătit homosexualilor, din moment ce abia știu ce sunt ăia.
Există alte clase sociale și de vârstă care au polițe de plătit. Așa cum au polițe de plătit automobiliștilor, cu sau fără numere cu MUIEPxx, sau escortelor, sau pitzipoancelor, sau căpșunarilor. Dar aceste clase sociale și de vârstă au două defecte: 1 – nu sunt mult mai numeroase față de homo, escorte sau căpșunari și 2 – sunt în afara controlului făcut cu un fursec și-un pahar.