Pericolul insultelor din familia lexicală “man-“

E adevărat, sunt mulţi jegoşi pe lume. De ambele sexe, aş prefera să adaug. Jegoşi care abuzează de alţii, jegoşi care-i manipulează pe alţii, jegoşi care îşi fac titlu de glorie din disconfortul provocat altora, jegoşi care au pretenţia să poată face orice rahat le fată mintea şi să nu aibă parte de consecinţe.

De-a lungul istoriei, evident, jegoşii de sex feminin aveau parte de pedepse crunte, pentru adulter, pentru vrăjitorie, pentru orice păcat posibil, în timp ce jegoşii de sex masculin scăpau scurt cu “Eh, aşa-s bărbaţii”. Şi mi se pare extrem de tare că în zilele noastre nu mai merge aşa, că dacă unul are un comportament oribil, din ce în ce mai multe femei iau atitudine şi-i bagă în decedaţi de ordin matern, şi încet-încet, mentalitatea că abuzul e firesc, că doar eşti femeie începe să dispară.

Ce mă îngrijorează însă e picatul în extrema opusă. Cea în care toţi bărbaţii sunt duşmani de clasă, doar pentru că deţin şi un cromozom Y. Şi din acest punct de vedere, mi se pare că mişcarea #notallmen are dreptate.

Îţi convine să auzi că toate femeile sunt cu… ăsta, uşoare? Îţi convine să auzi că toate femeile trebuie să stea la cratiţă? Îţi convine să auzi că toate femeile trebuie să cutare?

OK.

Atunci îi înţelegi şi pe #notallmen.

Sunt destui imbecili pe lume, dar sunt şi destui bărbaţi demni, civilizaţi, buni, sufletişti, corecţi. Am avut şi am astfel de prieteni, şi pot să spun că personalitatea mea n-ar fi cea de acum fără susţinerea, încurajarea, afecţiunea, umorul lor.

De la bărbaţi am învăţat să-mi bag p*** în duşmani, nu să stau să sufăr ca Sfânta Pulofteia şi să aştept să-l rezolve Dumnezeu pe ăla pe tărâmul celălalt.

De la bărbaţi am învăţat că omul trebuie să lupte pentru visele lui, nu să se vaiete că lumea-i rea.

De la bărbaţi am învăţat că dacă ai o problemă, cel mai simplu e s-o rezolvi şi să mergi mai departe, nu să te vaieţi interminabil şi să nu mişti un deget.

De la bărbaţi am învăţat că omul trebuie să se respecte în primul rând pe sine însuşi, iar asta îi va conferi coloana vertebrală să-i respecte şi pe alţii.

Nu că femeile n-ar avea aceste calităţi, dar într-o ţară ca România, ele sunt educate greşit, să fie neputincioase şi dependente, şi atunci, cei care m-au influenţat pe mine personal au fost bărbaţi. Bărbaţi onorabili.

*

Taman de aceea, expresiile de tip “manhandling”, “manspreading” şi “mansplaining” mă insultă personal.

“Manhandling” e când pune un idiot mâna pe tine total nepotrivit, fără să ai cu el relaţia adecvată. O face doar din prezumţia că femeile “trebuie luate, dacă le vrei”. “Manspreading” e când stai în autobuz / tren / metrou lângă un idiot, iar ăla se crăceşte şi-ţi ia şi ţie jumătate de scaun, că lui i se cuvine. “Mansplaining” e când un idiot are despre tine impresia că eşti chiar mai proastă decât el şi începe să-şi explice pe un ton sfătos evidenţe la mintea cocoşului.

De ce mă insultă personal aceste expresii?

Datorită prefixului “man”.

Pentru că bărbaţii onorabili pe care-i cunosc nu s-ar deda la acest tip de comportamente nici picaţi cu ceară. Pur şi simplu nu. Pur şi simplu, ar fi contrar firii şi caracterului lor să facă din astea. E la fel de random şi de injust să-i bănuieşti de astfel de lucruri, ca prezumţia unui prost la nimereală că ai fi disponibilă doar pentru că porţi fustă scurtă în poza de profil pe Facebook.

Cred sincer că nici retorica de tip “toate femeile sunt curve”, nici cea de tip “toţi bărbaţii sunt porci” nu ajută pe absolut nimeni, nici la nivel individual, nici la nivel de societate. Da, individul concret Costel este un porc. Ia măsuri adecvate în direcţia lui Costel şi închide nemulţumirea legată de Costel în sertarul Costel, n-o proiecta peste toată lumea.

Ca să încheiem acest text cu o analogie, aşa, să râdem.

Hai să zicem că bărbaţii ar vrea să se răzbune pe familia lexicală “man” şi ar crea familia lexicală de apucături feminine “woman”.

“Womancomplaining” – când tu ai o zi de kkt, ajungi acasă, începi să te vaieţi, şi te vaieţi, şi te vaieţi, şi te vaieţi, şi te toooot vaieţi, şi trec patru ore, şi încă n-ai terminat să te vaieţi, oarbă la faptul că ăla zace mort pe podea, cu urechile explodate şi tancul de empatie golit pe următorul cincinal.

“Womanblaming” – e atunci când uneia i se căşună pe prietenul ei. Şi începe ditamai circul, în care-l face vinovat de tot. E cel mai urât, prost, sărak, zgârkit,  nu face nimic în casă, nu duce gunoiul, nu lasă capacul la toaletă, nu ştie să se îmbrace, are o singură pereche de tenişi care put deja a specie dispărută, cu cadavre găsite la o săptămână după deces, se uită după altele, blablablablabla.

Practic, omul stă, ascultă, şi se întreabă de ce mai stă femeia asta într-un asemenea travaliu de relaţie.

Ca după aia să rezulte că tot circul a fost pentru că el a uitat să salute când a intrat în casă.

“Womanabstinence” – când decide femeia să-i pedepsească şi nu face sex cu ei mai multe zile la rând, să se înveţe minte idiotul dracului că NU se face aşa ceva, indiferent ce ar fi acel aşa ceva.

Şi ultimul de pe listă: “Womanspending”. Când ai o seară depresivă, stă să-ţi vină ciclul sau ţi-a scăzut magneziul, sau întârzie o veste pe care o aşteptai. Şi te chinuie aşaaa o stare vagă de nervozitate. Pac, intri pe emag, elefant, amazon, sephora, ce nimereşti primul. Şi pacpacpacpac umpli coşul virtual de tot ce-ţi pică sub ochi. Total 2400 lei. Plătiţi cu card? Da în plm, doar nu cu brelocul de la chei! Și în timp ce cardul se ușurează, tu: Aaaah, ce bine mă simt. Acum, să vină ciclul!

***

Îţi plac textele Trollywood? Poţi susţine şi tu proiectul.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram.