Dezgust

Am dat pe Facebook un status relativ inocent şi binevoitor, despre ideea că, dacă ţie-ţi place să te însori cu iubirea vieţii tale şi nu te împiedică nimeni s-o faci, lasă şi pe altul.
Nu era nimic insultător în aceste cuvinte. Nu era nimic negativ, nimic umilitor, era pur şi simplu o invitaţie la introspecţie şi la înţelegerea faptului că noi toţi suntem oameni, şi avem nişte nevoi, printre care şi nevoia de afecţiune şi nevoia de apartenenţă.
Pe care o societate normală şi sănătoasă e firesc s-o garanteze tuturor plătitorilor de impozite.
Unul din caii principali de bătaie ai idioţilor (de data asta folosesc un termen negativ, pentru că dacă tu vezi o invitaţie inocentă la înţelegere a altuia şi automat intri în modul “ură în rafale”, ai un singur motiv real, şi anume amestecul perfect între prostie cu bulbuci şi răutate toxică) a fost “important e ce decide, vrea, doreşte majoritatea şi că să se facă un referendum”.)
Cu alte cuvinte, mecanismul e în felul următor: în loc să înţelegi ideea de diferenţă firească între oameni, tu cauţi să-i treci pe toţi sub tăvălugul referendumului. Pentru că ştii că majoritatea e proastă şi rea ca tine, iar în minţişoara ta toxică, asta e o justificare perfectă să fii prost şi rău.
Nu vreau să dezbat subiectul gay-ilor în acest articol. Am exact 633986434 de articole în care am făcut-o. Vreau să dezbat însă altceva. Modul în care urâciunea sufletească a unor oameni poate întoarce orice noţiune, oricât de nobilă, în exact inversul ei.
“E democraţie, asta înseamnă că majoritatea face meniul pentru toată lumea, şi asta înseamnă că minorităţile să zică mersi că nu le închidem în lagăre şi nu le gazăm.”
Democraţia, la origine, a fost creată pentru a asigura un cuvânt de spus fiecăruia şi libertate de decizie. E nevoie de oameni foarte răi şi toxici să o traducă în “tirania majorităţii” şi în “tirania unui posibil referendum”. Dar aceşti oameni foarte răi şi toxici există printre noi, şi mama lor e pururi gravidă.
Ideea de Dumnezeu a apărut ca o reprezentare a iubirii şi altruismului suprem. A aptitudinii de a lăsa de la tine pentru binele aproapelui tău. A înţelegerii că noi împreună suntem mai mult decât fiecare de unul singur.
Urâciunea sufletească a unor oameni a transformat ideea de Dumnezeu într-o armă opresivă, într-o perpetuă ameninţare cu pedepse eterne şi într-un piedestal pe care să se urce ei, ca să îşi poată umili semenii în voie.
Familia, la origine, a apărut ca o comuniune emoţională între un grup de oameni de descendenţă comună sau uniţi prin legăminte de iubire, loialitate şi susţinere reciprocă.
Urâciunea sufletească a unor oameni a transformat-o în carcera opresivă a societăţii, care trebuie să constea NUMAI din vor aceşti fanatici să constea – formulă lipsită de nuanţe, oarbă la conţinut real. Pasămite, un beţiv violent şi o victimă plină de vânătăi sunt o familie. Un fustangiu înrăit şi o femeie în depresie, neglijată şi ignorată, sunt o familie. O întreţinută plină de pretenţii şi sclavul ei umilit sunt o familie.
Doi oameni care se iubesc şi se susţin, dar întâmplător au acelaşi sex, nu au cum să formeze o familie.

Luaţi orice noţiune, oricât de frumoasă şi de nobilă, şi năpustiţi o haită de oligofreni peste ea. Vor găsi o chichiţă, o întorsătură în definiţie, ceva, s-o transforme în ceva absolut infect din doi timpi şi trei mişcări.