Două momente cu pensionari

Ieri, am ieşit să scriu în parc. Căldură, aer curat, cafea la chioşcul din colţ: tot ce-şi putea dori un om inspirat de linişte şi pace.
La nici cinci minute după ce m-am aşezat, la o bancă distanţă de mine au venit trei bătrânei. Vizibil pensionari, bombănind pe un ton relativ scăzut despre diverse aspecte ale vieţii. Un zumzet care-mi perturba ideile. Când să mă ridic, îl aud pe unul dintre ei, iritat:

-Tu ce cauţi aici?

Mă uit. Moşul, care purta un tricou negru cu “I <3 PIES” şi pariez că nu ştia că ce promovează, se uita furios la o băbuţă mică, adorabilă, cu ochi albaştri, care se aşezase lângă el pe bancă.

Sunt femei care îmbătrânesc absolut serafic. Parcă redevin fetiţe. Se fac mititele, îşi recâştigă inocenţa şi candoarea, şi-ţi vine să le pui pe raft cu jucăriile de pluş. Aşa era bătrânica asta.

-Nici aici nu scap, fă, de tine?

-Dar eşti soţul meu, dragă. Eşti soţul meu! a protestat bătrânica. Imperturbabilă, drăgălaşă şi inocentă.

-şi dacă-s soţul tău, ce, fă? Nu pot să am şi eu linişte?

-Păi, tu faci gălăgie, nu eu, a dat ea din umeri.

-Du-te, fă, acasă. Vorbeam şi eu cu oamenii ăştia.

-Nu mă duc nicăieri.

La care el a făcut brusc un gest spre ea. Fără să-şi piardă nici cumpătul, nici candoarea, bătrânica a enunţat următoarele:

-Dacă pui mâna pe mine, te fut şi-n cur!

**

Ajung eu în scara blocului. Încep să urc treptele, cum fac mereu cu toate treptele, să dau din kilograme. Bloc tipic de garsoniere: culoarul aferent fiecărui etaj e separat de holul cu scări printr-o uşă. Şi pe la etajul trei, aud următoarea discuţie între două doamne în etate.
-Ce faci, vecină?
-Aoleu, soro, a murit Nistoreasca.
-Dă-o dracului, o proastă mai puţin.

**

“Voi, tineretul din ziua de azi, cu limbajul vostru nepotrivit. Noi ştiam ce e ăla respect.”

Haha.