Dragi scriitoraşi şi actoraşi

Vă rog din străfundul locului întunecat şi bântuit de zombies unde mi se afla odinioară inima: dacă eu nu v-am dat niciodată târcoale şi m-am purtat niciodată de parcă m-aţi interesa, nu-mi daţi mailuri în care îmi scrieţi ca unui fan obligat să fie la curent cu activitatea voastră sacră sau unei persoane silite să vi se temenească.

Când mă interesează un subiect sau un proiect, se vede cu ochiul liber. Vin, mă ofer, fac, dreg, exces de zel scrie pe mine cu litere de tipar.

Când un proiect are potenţial de interes, îl remarc. Şi n-o să mimez nepăsarea, ca să vă pun în ipostaza să vă milogiţi mai lung. Eu urăsc să mă milogesc, de aceea urăsc să pun oameni pe care-i consider mişto în ipostaza de milogi.

Dar rogu-vă mult. Din inimă. Din ceea ce ar fi trebuit să fie inimă. Din străfund şi stră-stră-fund. Daţi-o naibii cu atitudinea “Io-s tare şi lumea are datorie sfântă de la Dumnezeu să-mi facă felaţie”. Vreţi să-mi cereţi ceva? Faceţi-o pe-un ton neutru spre politicos. Neutru, cu accente pe “uite de ce e mişto chestia asta”, şi politicos la modul: nu am făcut armata împreună. Nu ne-am tras de şireturi. Nu am păscut vaca împreună pe tăpşan. Nu m-aţi câştigat la loz în plic. Nu vă datorez leşin de admiraţie. Un pic de obiectivitate faţă de voi înşivă, vă rog.

Dacă tu, scriitor de care n-a auzit nici vecinu’ de la trei, vrei să vorbesc despre cartea ta, nu-mi pune problema la modul “Hei, îmi datorezi asta, eu citesc tot ce scrii tu”. Şi eu l-am citit pe Vonnegut din scoarţă-n scoarţă. Am dat pe el o cârcă de bani. Pentru că scrie mişto. Asta nu-l îndatorează pe Vonnegut cu nimic faţă de mine. Dar, dacă aş locui în oraş cu Vonnegut, şi l-aş acosta într-o cafenea, să-i spun frumos: Domnule Vonnegut, eu vă citesc ca pe horoscopul zilnic. Permiteţi-mi să vă trimit un fragment din romanul meu şi, dacă vi se pare pe gustul dvs., vorbiţi-mi vă rog la lansare”, poate că omul s-ar înduioşa. If you get my subtle point.

Nimeni nu vă datorează nimic în viaţă. Dacă părinţii v-au răsfăţat, au făcut-o pentru că sunteţi copiii lor. Asta nu înseamnă că şi restul universului are vreo obligaţie să vă răsfeţe. Sau să răspundă la pretenţii stupide şi infantile cu “Da, luminăţia voastră. Cum porunciţi. Poate doriţi şi un falus gigantic pe post de desert, să vă fie plăcerea completă”.