Eterna problemă a vulgarităţii

Dacă Ceauşescu a făcut un rău acestei naţii, n-a fost foamea şi nici frigul. Foamea şi frigul călesc omul, îl antrenează pentru viaţă.

Marele rău pe care l-a făcut Ceauşescu acestei naţii este lemnificarea spiritului, a limbajului şi a mentalităţii. Ceauşescu a luat seringa de prejudecată ţăţească şi a înfipt-o adânc în sufletele oamenilor. De aceea, încă avem lemne vorbitoare care pun problema “Literatura ta are sau nu cuvinte vulgare?”

Pasămite, tu nu mă întrebi tema, nu mă întrebi supratema, nu mă întrebi genul, nu mă întrebi motivele, nu mă întrebi nici măcar popularul “despre ce e vorba”, mă întrebi dacă are cuvinte vulgare.

E ca şi cum ar expune unul o pictură şi ar veni cineva să-l întrebe din ce lemn e rama.

Atât de irelevantă e pentru calitatea unei scriituri existenţa sau nu a cuvântului “pulă”.

**

Numai semidocţii supremi, ăia care-şi cumpără cărţi din colecţiile ziarelor şi le aranjează pe grosimi şi culori, şi nu le deschid niciodată, sunt în stare să clasifice literatura în vulgară şi nevulgară. Numai lemnele care au supt prejudecata direct din seringa lui Ceauşescu, hulpav şi cu nesaţ, sunt în stare să sorteze texte pe baza criteriului “are pulă, deci automat e prost”. Numai snobii băşiţi, cu creiere îmbâcsite de proletcultism şi realism socialist – romanele alea penibile cu tânărul comunist harnic şi bun, care o iubeşte pe fata inginerului, şi toţi vorbesc artificial şi pompos, cum nu vor vorbi muncitorii niciodată – cred că literatura e chestia aia pompoasă şi artificială, cu cuvinte frumoase şi expresii stereotip. Ah, şi musai figuri de stil. Încă îmi amintesc indicaţia uneia dintre profele mele de română: “Conspectaţi într-un vocabular toate metaforele care vă plac şi folosiţi-le în compuneri”. Chiar şi în calitate de copil mi-a sunat greşit. “Ce, fă, nu eşti în stare să le faci pe ale tale?”

**

Literatura e reflectare a vieţii. Ca atare, abundă de cuvinte pe care snobii le definesc ca vulgare din cele mai vechi timpuri. Şi dau doar două exemple:

Francois Villon, un huligan din Franţa care a scris cele mai obraznice şi frumoase poeme, viscerale şi infinit de expresive, un golan beţiv, un bătăuş şi un escroc. Nu, nu-l căutaţi pe Facebook să-l înjuraţi că scrie golăneşte. Omul s-a născut în 1431. Şi a dispărut – nu se ştie cum – în 1463.

Geoffrey Chaucer, în schimb, e considerat de britanici cel mai mare poet al lor din Evul Mediu. 1343 – 1400. Băiat fin, educat, savant, filozof şi astronom. A scris “Povestiri din Canterbury”, o autentică capodoperă cu care a redescoperit genul poveştii-în-poveste. Nu mergeţi să-i daţi like la pagină, dacă sunteţi pizde snoabe, al căror creier dă instant error 404 la prima pulă întâlnită în text. Scriitura lui abunda de termeni argotici. O întâlnire erotică între doi amorezi din capodopera “Povestiri din Canterbury” începe aşa: “He grabbed her by the cunt”. El a apucat-o de pizdă. Nu de gingaşa floare a feminităţii. Nu de cupa dulcelui nectar. De pizdă.

Literatura e reflectare a vieţii, am spus. Reflectare a vieţii fiind, reflectă:

-personaje care nu-s neapărat academicieni şi zeii gramaticii. e penibil ca ţăranul tău să vorbească:

“Gheorghe, dă-te la o parte, că dacă nu, îţi aplic o lovitură peste facies de vezi astre verzi.”

-situaţii intense, care cer ca tu, autor, să creezi din vorbe suspansul şi clocotul momentului.

Iar eu nu-mi propun, când scriu un text: aici o să folosesc patru pule, trei fututuri şi cinci pizde. Eu vizualizez situaţia şi încerc să o trăiesc când o scriu. Pentru ca tu, la rândul tău, s-o trăieşti viu când o citeşti. Pulele vin singure.

Pentru că literatura, am zis mai sus, e o reflectare a vieţii. Întotdeauna, pulele vin singure. Când tragi tu de ele, e de rău. 😀

 

 

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

12 Responses

  1. Andreea says:

    Esti minunata. Sincera si foarte deschisa la minte, educata. Bravo !

  2. Lorena Lupu says:

    Mulţumesc mult.

  3. GEORGE says:

    belea de text. in rest, cum spune duduia de mai sus. :)))

  4. Lorena Lupu says:

    😛

  5. Roxanne D says:

    Ai un stil nemaipomenit în a demonta idioțenii, argument cu argument, cu un umor coroziv care dizolvă clișeele astea împietrite. 🙂

  6. Lorena Lupu says:

    coroziv e numele meu mijlociu.

  7. Laura says:

    In sfarsit,cineva care spune lucrurilor pe nume 🙂

  8. Lorena Lupu says:

    Mulţumesc mult. :*

  9. jademan says:

    Dar, după cum ai observat, vulgaritatea, în orice, creează cele mai sincere reacții. Pentru restul, există mastercard! 😀

  10. Athos says:

    :))) Foarte savuros si adevarat, insa eu as merge putin mai departe si nu m-as limita la Ceausescu care a fost doar o unealta ticaloasa, un vector a unei doctrine totalitare – comunismul. Alaturi de comunism si celalalte doctrine totalitare care doresc controlul si spalarea pe creier a indivizilor sufera de aceasta falsa pudoare si doresc a poza in falsii strajeri ai “curateniei morale” prin asta justificand intr-un fel cenzura si controlul informatiei. Din pacate si comunitatile ultra-religioase crestine sau ne-crestine au aceste manifestari de cenzura si de directionare a gandirii formand lemne de alte esente, deci nu vorbim de o inventie pur romaneasca. Pentru toti acesti zombies ai gandirii, oamenii care gandesc liber si scriu liber sunt un pericol vis-a-vis de controlul pe care doresc sa il exercite asupra semenilor lor de unde si prigoana…Iar controlul relatiilor interumane si in special a conduitei sexuale este de multe secole si milenii o activitate in care se consuma multe energii.

  11. Lorena Lupu says:

    mişto.

  12. c says:

    As intrazni aici sa-l mentionez pe Caravaggio, desi nu mai e vorba de literatura, ci de pictura, care, in materie de huliganism, golaneala, conflicte prin carciumi care s-au lasat la un moment dat chiar si cu uciderea, la o incaierare, a unui pictor rival (dar mult sub valoarea lui Caravaggio) e de nedepasit.

    Imi amintesc o scena din filmul “Crucea de piatra”, cand Gheorghe Dinica se afla in acel bordel in fata unui ofiter superior sovietic, simbol al opresiunii ruse, ofiterul se aseaza pe un scaun, comanda vodka, i se aduce, se prezinta Dinica cu nadragii abia trasi, camasa pe dinafara si o cravata rosie cu secera si ciocanul, intr-o dezordine vestimentara remarcabila :)) Indruga Dinica ceva in ruseste, dupa care, cu o fata geniala, cu vocea-i specifica, printre dinti : “tu-va muma-n cur!”

    In acelasi film, la inceput, Dinica discuta pe strada cu agentul politician evreu Finkelstein (devenit peste noapte Finchelescu) care-i reproseaza tinuta de “malagambist”, intre timp doi soldati sovietici trec prin spatele lor. Dinica, acelasi genial “tu-va muma-n cur”, scrasnit printre dinti, cu zambetul si tonul inimitabil.

    Si de fapt, intreg filmul “Crucea de piatra” ar putea rezuma toata situatia, atat in planul ororilor comunismului si a lemnificarii limbajului / comportamentului, cat si a fariseismului celor care pretind si predica pudoarea si pe la spate o sug / si-o trag in draci. “Balada pizdei” sau “Balda basinii” sunt deja arhi-cunoscute, intrate in literatura clasica a genului.
    Insa tuturor ipocritilor si paparudelor care rosesc sau au reactii la auzul unor cuvinte mai zemoase, le dedic urmatorul ”Sonet scolaresc” de Emil Brumaru:

    elevele se duc la școală,
    își pun chiloții în penar
    și-apoi pe săli pizduța goală
    și-o plimbă-n recreații mari.
    și cad când trece-un diriginte,
    ca el să le miroase-n cur
    și să le fută fără minte,
    dacă nu-i nimeni primprejur.
    sau măcar dânsele să-l sugă
    îngenuncheate pe ciment
    în cea mai delicioasă rugă,
    pe capul pulii plimbând lent
    buzele groase, limba-n floare,
    până când sună de intrare…

    Si daca astea nu le ajung, propun si urmatoarele versuri, de acelasi Emil Brumaru, dedicate cu predilectie celor mai pudice persoane :))

    în curul tău căcatul stă moale și gălbui,
    beșica-ți este plină de al urinei ud,
    dar ochii, nori în gene, sunt ca ai nimănui,
    urechile, sub bucle, muzici cerești aud.
    ți-e pizda puturoasă ca o scrumbie rea,
    lindicul ți se zbate întruna, scurt și gros,
    dar sufletul tău palid culcat e o lalea
    în dup-amiaza blondă pe o mătasă roz.
    și-n gură-ți putrezește sperma ce-ai supt-o ieri
    și între sâni de-asemeni de spermă ești pătată,
    dar tu, cea mai moțată și zână-ntre muieri,
    pășești prin praful lumii ca de-un zefir purtată.
    și-n degete ții varga minunilor din rai
    deși ți-e gândul numai la pulele de cai!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:
Advertisment ad adsense adlogger